***

Mă simt de parcă aș duce pe umeri toate greutățile acestei lumi. Zâmbetul s-a stins, ochii ard sub năvălirea lacrimilor.
Sclipiri diamantine prinse-n gene
îmi picură însingurare și tristețe
Sub cerul acoperit de grele umbre
Mă înfior gândind la tinerețe .
Aș vrea să înceteze ploaia. Să nu-mi mai oglindească în mii de cioburi chipul trist. Toți norii sufletului meu să se risipească purtați de vânt în cele patru zări.
În definitiv mâine e o nouă zi și după orice ploaie se ivește curcubeul. Trebuie doar să-ți dorești a-i descoperi frumusețea.

images

” Tinerețea, chiar si în mijlocul mâhnirilor, are o lumină a ei.”- Emil Garleanu.
***
În trupul găunos ce adăpostea moliile timpului, durerea era surdă, mocnită, sfredelind asemeni unui vârf de lance din argint ce-i omorâse inorogii visurilor din tinerețe. Doar el, sufletul, rămăsese neatins, având puterea de a petici, pe alocuri, ceea ce se mai putea petici.
Atunci, în vremurile de mult apuse, totul era mai ușor.
Rămăseseră doar amintirile și speranta renașterii…
Cum le adună viața pe toate iar la sfârșit dă cu minus !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s