Santeria a stabilit ce echipă va fi campioană mondială!
La solstiţiul de vară a avut loc… undeva, în America Latină, un ceremonial Santeria. Au participat 33 de „babalu”, preoţi, numărul maxim admis ca rugăciunea colectivă să aibă puterea de a deveni realitate. S-au rugat pentru o echipă naţională de fotbal din America Latină!
Nebunia cu Campionatul Mondial de fotbal are o faţă economică. De fapt este o industrie, o mare afacere. De exemplu, pe tot globul, s-au făcut pariuri de circa 420 de miliarde de dolari! Cele oficiale… Nu mai vorbesc de reclame, turism etc etc
Cum să nu recurgi, având în vedere sumele în joc, chiar la un Baron Samedi, sau la un „hougan”, preotul voodoo!
Dar ce este Santeria?
„Santeria”, denumită şi „La Regla Lukumi” sau „Legea Orisha”, este de fapt vechea credinţă africană Yoruba sub un ambalaj catolic hispanic. Probabil că cele mai vechi refriri la această religie au fost din anul 1517, din Havana.
Mulţi specialişti în istoria religiilor şi monseniori catolici admit faptul că sclavii negri din Africa Occidentală au adoptat religia catolică, impusă cu forţa în Lumea Nouă, după panteonul şi mitologiile de acasă, din Africa. Dar acest lucru, această nouă religie sincretică, este doar partea de deasupra apei a gheţarului. De fapt, cînd un „genre da color”, adică sclavii eliberaţi, se roagă lui IIsus, acesta este doar o interfaţă, un intermediar, către Olodumare de la care provine ashe, energia spirituală care este sursa Universului, a Vieţii şi a Lumii Materiale şi a Lumii Spirituale. Ipostazele materiale sau emisarii spirituali ale lui Oludumare sau Olorun, care nu este nici bărbat, nici femeie, sunt numite Orisha. Sunt mii de Orishe, pentru fiecare aspect al vieţii sau o forţă a naturii, la fiecare asociindu-se o culoare, un număr, un animal, o zodie, un parfum, o zi a săptămînii, un aliment, etc.
Unii spun că aşa cum Sufi este mistica Islamului, şi monahismul nucleul tare al creştinismului, tot aşa Voodoo este magia Santeriei. Este vorba de ritm, de sexualitate, de scrificii animale sau chiar umane, de taine mari şi înficoşătoare.
O altă caracteristică a Santeriei este că, contrar altor religii, La Regla Lukuma afirmă că zeii nu sunt nemuritori, iar că religia, ca şi Orisha moare încet-încet, prin diminuarea ashe, energia vitală. Orishele nu îmbătrînesc, ci devin tot mai diafane şi transparente, pînă vor dispare cu totul. Pentru că atunci cînd îndeplinesc rugăciunea unui muritor, Orisha plăteşte cu propriul ashe, cu propria energie vitală. Şi aceasta, cu toate ritualurile, cu toate sacrificiile de animale sau chiar umane, cu toate jertfele „ebo”. Atunci va fi sfîrşitul Lumii. Ce va fi după? Numai Orunmila ştie (Sfîntul Francis din Assisi) zeul înţelepciunii şi al divinaţiei!
Periodic Orisha iau pentru un timp chipul unui muritor ca să se îndrăgostească şi să se încarce cu ashe.
Din panteonul Orisha nu lipseşte cea mai puternică zeiţă, „Yemaya”, care stăpâneşte peste mări şi oceane. Ea este Mama tuturor, de unde vine dragostea şi toate bogăţiile.
De exemplu, nu toată lumea a înţeles că în mai vechiul clip video al Shakirei, „Whenever Wherever” , cântăreaţa columbiană o personaliza pe Yemaya, născută ca şi Afrodita-Venus din mare şi care a dat viaţă tuturor vietăţilor.
Yemaya este de o frumuseţe răpitoare, nimeni nu o poate privi fără să moară. Ea este misterioasă şi capricioasă ca apele adînci pe care le guvernează. Este considerată Marea Regină a vrăjitoarelor, a magiei şi a tuturor secretelor. Dacă Orunmila ştie, Yemaya ghiceşte cu o intuiţie infailibilă. Ea este „Madona de Regla” şi guverneză toate porturile, în special porturile New York, Havana, Rio de Janiero, Antofagasta şi Buenos Aires.
Ei bine, în timpul ceremoniei de la solstiţiul de vară a fost invocată marea zeiţa Yemaya, protectoarea Americii Latine. Ea s-a arătat, a ascultat cu atenţie rugăciune şi apoi a devenit mai transparentă.
Este semn că ceea ce au cerut cei 33 de „babalu” este dificil şi se va îndeplini cu mare greutate. O surpriză? Lovituri de la 11 metri?
Vom trăi şi vom vedea dacă puternica zeiţă a luat în considerare rugăciunea unor „microbişti”, fie ei chiar preoţi ai Santeriei! Oricum, sunt miliarde în joc!
Şi toate articolele zilnice, insotite de ,,Horoscopul lui Dom’ Profesor”, sunt foarte interesante…