Necunoscutul cu palton kaki

Învăluit într-o manta de ceaţă deasă, ce parcă îmi pătrundea în oase, oraşul părea adormit. Doar cadenţa paşilor mei răsuna pe străzile pustii. Mă grabeam spre casă şi abia acum în amorţirea ce cuprinsese totul, îmi dădeam seama că mă lăsasem furată de proiectul ce într-un final fusese terminat, pierzând noţiunea timpului.

O linişte deplină îmi lăsa gândurile să zboare spre confortul căminului meu drag de care eram aproape. Se zărea deja părculeţul din apropierea blocului în care locuiam.

Un bâzâit enervat sparse tăcerea şi presimţind ce avea să urmeze, măresc ritmul paşilor.

Chiar înainte ca totul să se cufunde în beznă, am întors capul, simţind că de pe o strădută lăturalnică cineva se îndrepta spre mine. Dintr-o privire fugară şi furişă, am apucat să văd conturul oarecum gârbovit al unui bărbat, cu mâinile înfundate în buzunarele unui palton kaki, ce părea prea mare, şi atât…

Bâzâitul s-a întrerupt, luând cu el şi lumina aruncată de becurile de pe marginea trotuarului.

Mâinile au început să-mi tremure, căutând febril cheile de la intrare. Mai aveam atât de puţin ! Picioarele au rupt-o la fugă, fără vreun îndemn şi cu respiraţia întretăiată, intru ca o furtună în scara blocului.

De-acum sunt în siguranţă. Căldura mă învăluie plăcut şi cu greu reuşesc să-mi recapăt suflul. Sper să nu am coşmaruri, şi încerc să-mi îndrept mintea spre ceva plăcut, pentru a mă putea odihni.

A doua zi întreg oraşul vuia.

La intrarea în parc se găsise trupul neînsufleţit al unui bărbat înfaşurat într-un palton kaki.

Poliţia făcea cercetări, încercând să-i afle identitatea, sau să gasească vreo persoană care îl văzuse în noaptea trecută.

Şi eu ce puteam face, ce relaţii le puteam da ? Văzusem doar silueta unui bărbat, înfăşurat într-un palton kaki.

Mult mai târziu, aveam să aflu că necunoscutul fusese victima unui accident de circulaţie, al cărui autor părăsise locul faptei. Fugise de la urgentă, apucând a spune personalului medical doar că nu voia să moara în spital. Nu se îndrepta spre mine, aşa cum crezusem, ci căuta un loc liniştit unde să se odihnescă. Murise în mijlocul naturii, lânga gardul viu ce împrejmuia parcul.

Nu se ştia nimic despre el,  cine era, dacă avea familie sau nu, dacă îl căuta sau plângea cineva…

Ar putea fi acesta subiectul unui roman?

roman

 

 

 

Anunțuri

2 gânduri despre „Necunoscutul cu palton kaki”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s