Sfinţii Constantin şi Elena

 

const si e

Astăzi pomenim pe Sf. Împăraţi, întocmai ca Apostolii, Constantin şi mama sa Elena. Şi sărbătorim pe cei care au nume de botez Elena şi Constantin, sau nume derivate.

Oare ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi existat împăratul Constantin, a sa mamă Elena şi episcopul Hosius de Cordoba?

Dar de ce sunt aşa de importanţi? Şi „întocmai ca Apostolii”? Biserica este întotdeuna recunoscătoare şi ştie să şi răsplătească!

Între 20 mai şi 25 august 325 a avut loc la Niceea, la convocarea împăratului Constantin, poate cel mai important Consilu al Creştinătăţii. Pretextul invocat de împărat a fost medierea între două concepţii despre Iisus.

Carcterul împăratului Constantin a fost un element principal în istoria Consiliului de la Niceea.

La acea dată avea aproape cincizeci de ani, iar în timpul consiliului, la 25-26 iulie 325 şi-a sărbătorit, cu mult fast şi împreună cu cei 318 episcopi, douăzeci de ani de domnie.

Inteligent, cu mult peste medie, dacă ar fi trăit astăzi ar fi făcut parte, fără îndoială, din elitistul club Mensa. Pasional, pasionat şi cu o voinţă de fier. Uneori chiar încăpăţânat. Excepţional strateg, un conducător înnăscut, un magnific administrator – în sensul aristotelian. Îi plăceau planurile elaborate şi schemele măreţe şi avea o mare capacitate de improvizaţie. Era iubit de soldaţi şi de popor.

Constantin, numit ulterior pe drept cuvânt cel Mare era ambiţios şi convins de propria superioritate. Ambiţia şi aroganţa sa erau legate de un sentiment aproape mistic, insuflat şi de mama sa Elena, că el este cel ales, cel mai inteligent, cel mai frumos, cel mai viril, cel mai puternic om de pe pământ, şi că nu poate avea decât succes în tot ceea ce întreprinde. Iar zeii, oricare ar fi ei, sunt numai de partea sa! Nu cumva este chiar el însuşi un zeu? Şi dacă este zeu, nu ar trebui să fie adorat?

Educat în sensul elenistic şi protector al artelor, mai ales al arhitecturii. Se cunoaşte că la curtea sa din Nicomedia erau plătiţi din visteria proprie o duzină de filozofi, cîţiva poeţi şi scriitori de discursuri şi vreo doi matematicieni. „Mathematicus” erau numiţi astrologii în antichitate.

Unul dintre astrologi era creştin şi rudă cu Hosius din Cordova, sau Osie din Cordoba, cum se spune pe la noi. Nu există şi nu exista nici o contradicţie între cele două calităţi, de creştin şi astrolog. Da, „cititorii în stele” cei condamnaţi în Vechiul Testament, erau numiţi preoţii babilonieni. Este evidentă ostilitatea evreilor faţă de babilonienii care îi luaseră în robie. Această ostilitate s-a transmis şi „neamurilor” odată cu iudeo-creştinismul.

Ei bine, astrologul lui Constantin îi atrage atenţia împăratului că semnul lui zodiacal, Peştii, este acelaşi cu semnul de recunoştere al creştinilor şi că ruda lui, episcopul Hosius de Cordoba ar şti să desluşească multe taine.

Hosius era un bărbat impunător, calm, blând şi foarte inteligent. Mai mult, era un erudit şi un om încântător. Constantin a fost impresionat. Mai impresionată a fost mama sa, Elena, care se şi converteşte.

Apoi, totul este istorie şi pilde, exemple, pentru credincioşi. Cert este că după Edictul de la Milan, prin care se interzicea discriminarea şi persecutarea creştinilor, pasul politic următor a fost la Niceea, etapă prin care creştinismul devenea religie de stat, imperială, de fapt.

La Niceea timp de trei luni, mai precis, trei zodii, cei prezenţi au adaptat dogma creştină la nevoile imperiului. Au fost înlăturate din scrierile sfinte toate condamnările celor bogaţi, sau ale romanilor, s-a stabilit canonul, s-a stabilit formula de calcul a Sf. Paşti, s-a precizat că îngerii nu pot fi adoraţi, s-a condamnat automutilarea în scop ritual, s-a stabilit că Iisus nu este evreu, ci este din aceiaşi substanţă cu Dumnezeu, s-a consfinţit şi precizat definitiv Sfânta Treime.

sursa:

La mulţi ani tuturor celor ce astăzi îsi serbează ziua numelui!

                                 

Anunțuri

4 gânduri despre „Sfinţii Constantin şi Elena”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s