Somnul (peruzea)

Avea ochii blânzi  de căprioară rănită, iar părul purtând în el tainele nopţilor fără lună se ondula mângâiat de briza caldă. Genele lungi aruncau umbre înşelătoare peste obrazu-i palid, de care se aninau sclipirile diamantine ale picăturilor cu acelaşi gust ca al talazurilor ce se spărgeau de ţărm, aveau zbateri de aripi frânte în zbor.

Îl mai aştepta şi acum cu sufletul strâns la gândul că s-ar putea să nu-l mai vadă nicicând. Ochii altădată însufleţiţi de dragostea ce i-o purta deveniseră reci şi goi, cu o căutătură aspră asemeni vântului ce ridica dune în nisipul timpului. Ascunsese în cel mai tainic colţ al inimii povestea lor de iubire înfăşurată în văluri luminoase de speranţă. Se născuse iar şi iar cu acelaşi dor mistuitor, trăind doar pentru clipa când se vor regăsi.

Nu-i lipseau niciodată brăţările cu intarsii preţioase ce-i acopereau în întregime incheieturile fragile, ca nişte cătuşe purtate de bună voie, pentru a-i reaminti, parcă, povestea peruzelei ce trona în mijlocul lor.

Ştia aproape totul despre acea piatră ce-şi trăgea denumirea din cuvântul persan firusa care însemna piatră a fericirii, sau din pirouzeh ce însemna victorie. Era una din cele mai vechi pietre semipreţioase cunoscute de om, purtată chiar şi de regina Egiptului –Zar- acum mai bine de 5000 de ani.

Aztecii credeau despre ea că ar proveni din lacrimile zeităţilor cereşti, iar persanii că s-ar forma din oasele celor care au murit din dragoste.

Denumită şi turcoaz după cuvintele franceze pierre turquoise (piatra turcească), datorită faptului că a fost adusă in Europa din Orientul Mijlociu (Liban, Iran) prin Turcia.

Purtată aproape de piele absoarbe energiile negative şi o serie de substanţe, îşi poate schimba culoarea, devenind ternă şi poate fi încărcată cu energii benefice de razele blânde ale soarelui de dimineaţă sau de la asfinţit.

Dar acum era mai hotărâtă ca oricând să-şi înfrunte destinul, să fie victorioasă în lupta aceasta nedreaptă cu soarta ce parcă nu voia să-i redea fericirea. Smulse piatra din filigranul fin ce o înconjura şi o îngropă adânc în nisipul umed. Apoi se întinse în leagănul valurilor care-i promiteau, parcă, să-i transforme aşteptarea într-o peruzea, pereche pe veci a celei ce tocmai îşi găsise sălaşul în pântecul cald al nisipului…