Scânteieri argintii ce parcă ţeseau
O poveste uitată, din nou renăşteau
Foşnetul clipei de nerăbdare,
Curgerea timpului cu nepăsare.
Învăluiri parfumate cu fistic şi vanilii,
Arome orientale, împotrivirea firii,
Biruind peste toate, nesaţ, înfrigurare,
Amintindu-mi etern că aşteptarea doare.
Albul cel alb cu intarsii cafenii
Adunând între ele diferite ciudăţenii,
Două culori, torsade îngemănate
Ridicând în priviri nesfârşite colonade.
Gustul ştiut al trecutei fericiri
Când ne trezim că nu mai suntem copii
Şi am mai vrea să dăm timpu-napoi,
Să redeşteptăm copilul din noi…
ce bine-ar fi să ne transformăm în copii când mușcăm din ciocolată 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-i asa?!?… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
noroc ca am mancat azi o inghetata foarte buna de la Lidl, ca altfel salivam toata noaptea 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eeei, na! Nu te ştiam pofticioasă… 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eeei, na ! nu se vede ? 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂
ApreciazăApreciază
Zicea cineva odata ca ciocolata e mult mai demna de incredere decit un barbat …. chiar daca produce placere … Acu depinde din ce unghi privesti lucrurile 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O fi având dreptate acel cineva în legătură cu încrederea. 😀 Mi-ai adus un zâmbet și pentru asta îți mulțumesc, Lăcrămioara! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu mare drag! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤😙
ApreciazăApreciat de 1 persoană