De sânzâiene

dragaica

 

Se trezise la ivirea zorilor pentru a le culege încă pline de roua ce avea să le păstreze proaspete mai mult timp.

Ziua a petrecut-o citind despre sânzâiene, legende, tradiţii obiceiuri. Aflase astfel că era cea mai mare sărbătoare a verii, o sărbătoare păgână (avându-şi originea într-un străvechi cult solar) ce s-a suprapus peste cele creştine, fiind ţinută cu sfinţenie pentru sănătatea sufletului şi a trupului, pentru ca plantele şi toate vieţuitoarele să fie fertile.

În noaptea ce precede această sărbătoare se crede că se deschid cerurile, se petrec minuni, atât forţele binelui cât şi cele ale răului ajungând la apogeu.

Sânzâienele sunt preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile neumblate de om,  ce se prind în horă în puterea nopţii, cântând şi împărţind rod holdelor, apărându-le de grindină, aduc tămăduire bolnavilor şi înmulţesc păsările şi animalele. Cei ce au nenorocul să le zărească pot rămâne muţi, strâmbi la gură, sau chiar cu minţile rătăcite.

Din zâne bune ce aduc bunăstarea se pot transforma în Rusalii, împărţind boala şi chiar moartea (prin fulgerare) acelora ce nu le respectă sărbătoarea.

*

Aşezase cu grijă mănunchiul de flori sub pernă, pregătindu-se astfel pentru noaptea magică ce avea să urmeze.

Simţi de îndată o căldură parfumată învăluindu-l şi se cufundă într-un somn adânc.

Se făcea că se rătăcise într-o pădure deasă, întunecată, împiedicându-se în ierburile tot mai înalte, lăsându-se ghidat de un cântec ce se auzea din ce în ce mai clar. Zări  marginea unei poieniţe luminată de razele lunii, ce parcă presărase pulbere de aur peste întregul cuprins. Undeva, spre mijlocul acesteia, nişte făpturi diafane, se prinseseră într-un dans ritualic de început de lume, şoptind descântece pe o melodie nemaiauzită. În mijlocul lor, cea mai frumoasă împrăştia flori de aur şi argint ce se transformau în fluturi multicolori înainte de a atinge pîmântul. Avea un zâmbet cald ce-l fermecă pe dată. Degeaba încercase să se ascundă după trunchiul unui copac, Ea îl zărise şi-l învălui cu privirea-i de peruzea. Ar fi vrut să-i spună că e cea mai frumoasă, dar buzele întredeschise nu lăsau nici un sunet să se audă, gâtul îi era încordat dureros, trupul îi părea amorţit. Se simţi scăldat în râuri reci de sudoare, „sudorile morţii” gândi şi apoi se cufundă într-o toropeală adâncă.

*

Razele jucăuşe ale soarelui îi zâmbeau în ferestre anunţând o zi minunată. Se ridică să le deschidă, umplându-şi plămânii cu aerul răcoros al dimineţii, de parcă ar fi vrut să scape de o apăsare, de un gând stăruitor.

Printre florile multicolore din glastrele ferestrei de vis-a-vis îi simţi privirea de peruzea învăluindu-l.

Ar fi vrut să îi spună că e cea mai frumoasă…

 

Anunțuri

6 gânduri despre „De sânzâiene”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s