Descântec

Pentru că se doreşte un descântec, o magie albă, care să ne scape de răutate, e necesar să pornim în căutarea ingredientelor la ceasul când ziua se îngână cu noaptea, pe cărări neumblate.

Când înserarea coboară
Până luna să răsară
Trilul de privighetoare
Strâns într-o strecurătoare
Fără să îi pui capac
Atârnată de-un copac
Îţi va da putere nouă
Până-n zorile cu rouă.
Mergi pe urmă de bursuc
Ca să nu mai fii năuc,
În inima codrului
Smulgi acele pinului,
Praf din scoarţă de alun
Ca să fii un om mai bun.
Puful de la căprior
Te va face mai uşor,
Ochi de salamandră
Cu galben pătată,
Vânt de miază-noapte
Încărcat cu şoapte,
Apă rece de izvor
Pusă-n cel mai nou ulcior,
Din pământ iei bulgăre,
Amesteci cu fagure,
Le pui toate în ceaun
Şi culegi numai ce-i bun
Le fereci cu gânduri bune
Să le faci cadou la lume.
Şi de le vezi adunate
Toate în aceeaşi noapte,
Mergi acasă, pregăteşte
Până soarele luceşte
Licoarea cea magică
Ce de rău te vindecă.
Ziua să te odihneşti,
Trupul să ţi-l primeneşti
Pentru seara care vine
Să descânţi numai de bine.
De cu noapte până-n zori
Te stropeşti de nouă ori,
Pe faţă în asfinţit,
Pe trup pân’ la răsărit
Să ai gândurile curate
Ca să scapi de răutate.
Poţi trece şi prin vecini
Ca să îi scapi de venin
Însă să nu fii văzut
Şi să stai cât mai ascuns,
Ca licoarea s-aibă leac
La toţi să le fie drag
Să te-asculte, să te vadă
Şi să nu mai fie sfadă.
Să şopteşti descântec
Uşor ca un cântec
Vorbe bune, alinătoare
Peste lume or să zboare,
Să aducă mulţumire
Şi celor ursuzi din fire.
foto:

 

Mulţumesc tuturor celor ce s-au jucat pe această temă! 🙂

Roxana, Rudia, Sonia.