Epilog

moarte

Ţipă macabru sirene-n cartier
Suflete plâng învăluite-n doliu
Norii s-au strâns posomorâţi pe cer
Umbre tăcute urmeză convoiul.

O voce nelumească se înalţă spre cer,
Tăcerea e spartă în milioane de cioburi
Cortegiul se-opreşte s-asculte stingher,
Umeri căzuţi nefiresc au cioclii.

Încă un suflet spre cele veşnice pleacă
Ploaia pe străzi răpăie neaşteptat,
Sirenele-s mute, tăcerea îmbracă
Întreg cartierul de viaţă uitat.

Anunțuri

10 gânduri despre „Epilog”

      1. Ştii, la noi a fost o înmormântare sâmbătă a unui fost pompier şi atât au mai urlat sirenele masinilor pe două voci de mi s-a încreţit carnea pe mine. Iar „vocea nelumească” e a preotului. Voiam să intru în casă, iar convoiul era la colţul străzii, dar când a început să cânte, m-a ţintuit cu mâna pe clanţa uşii şi nu am putut intra până nu a terminat. Răsuna tot cartierul, într-un fel …

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s