Fărâme de secunde

Te-am aşteptat de-a lungul unei întregi mişcări de revoluţie, cu îndoială şi speranţă, dar paşii ţi s-au rătăcit.

M-am mutat apoi undeva aproape, în aceeaşi galaxie, între Pământ şi lună, în aşa fel încât să nu mai existe niciodată vreo eclipsă.

Acum număr secundele ce mă despart de sosirea ta, trecându-mi clipele pe răbojul astrelor.

Mă însoţeşte bătrânul gramofon ce-mi picură în auz muzica şoaptelor tale, iar vechiul felinar îmi luminează cadranul din ce în ce mai opac al ceasului, ale cărui tic-tacuri sunt tot mai lente.

O fi obosit şi el de atâta aşteptare… sau, doar eu ?

Dacă n-ai aflat, să știi că încă mai citesc și te descifrez la lumina lunii. Am vrut să te găsesc în stele, dar au pălit toate la vederea ta. Așează-mi-te pe palme și nu mai pleca!

Te păstrez într-o fărâmă de lut ars.

Cum? Si tu ai obosit? Păcat!