Lumina timidă îşi risipise încercările de a pătrunde prin draperiile grele de brocart. Aerul era încărcat de aromele exotice, aproape palpabile ale fisticului, florilor de portocal, santalului, scorţişoarei, peste toate plutind inconfundabilă mireasma cafelei proaspăt râşnite, ameţitoare şi revigorantă.
M-ai prins de mână şi mi-ai promis că îmi vei purta paşii prin cartierele oraşului tău favorit ce se întinde pe malurile a două continente, vom colinda sub clar de lună cafenelele ferite de ochii curioşilor şi-mi vei şopti stând relaxaţi pe perne mari de catifea, tu fumând narghilea, iar eu ronţăind bucăţele aromate de lokum, toate poveştile ştiute şi neştiute despre minunile ascunse într-o ceşcuţă.
M-ai alintat Arzum (dorinţă) şi mi-ai susurat în auz zi de zi cum din florile albe sub formă de ciorchine cu parfum puternic asemănător celui de portocal sau iasomie, sărutate de razele blânde ale soarelui se nasc boabele magice mai întâi verzi, apoi galbene, roşii deschis şi apoi de un roşu intens asemănătoare cireşelor pârguite în toiul verii.
Mi-ai spus, într-o îmbrăţişare tainică, cu glasul încărcat de maturitatea toamnelor târzii cum miezul aromat e smuls din învelişul protector, ales cu grijă şi trecut prin multe cazne pentru a ajunge în final materia primă a cafelelor cu parfum de poveste orientală. Mi-ai umplut fiinţa cu arome perfecte, gusturi neştiute, poveşti nemaiauzite şi şoapte cu aromă de Arabica.
Împreună am admirat moscheile ce păreau că se topesc în razele fierbinţi ale sfârşitului de amiază, dansând fantasmagoric în scânteierile aurii și am privit, înlănţuiţi, minaretele scăldate în luminile asfinţitului în care muezinii îndemnau, cu glas melodios, rugile să se înalţe spre cer. E destul să trăieşti o singură dată aceste minuni pentru a le purta în suflet întreaga viaţă.
Mi te-am numit Okum, padişahul meu, şi te-am citit în fiecare asfinţit la porţile orientului înecat în miresme.
Fără poveste și cafea eu nu văd viața bine, dar fără bărbat, poveste și cafea e chiar tristă. M-am plimbat și eu cu tine și, sincer, mi-as dori cafetiera. Nu stiu daca iți amintesti ca al meu sot face cafeaua zilnic, in casa, și cred ca ar merita aceasta cafetiera. Vine ziua lui curand. Ai scris totul…ca o poezie cu aromă de cafea, cu Arzum și bucurie. Arzum…fain cuvânt! Succes pe mai departe!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Nu am uitat că soţul tău face cafeaua folosind acelaşi ingredient secret. Cât despre cafetieră poate reuşim să o rezolvăm cumva… 😉 Poezie aş fi vrut să fie şi a ieşit ceva asemănător, după spusele tale. Mulţumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..eu am vrut sa stie sponsorul ca am aflat din articolul tau ca ne putem lua cafetiere on line. Incă o data succes și incredere in tine! Azi ai fost rasfatata de fete. Vezi ce iubita esti?
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Văăăăd! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Emotie pura… Am citit deja o multime de articole, dar asta este singurul pe care l-am parcurs de doua ori! Sincere felicitari!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mulţumesc mult! Nu mă aşteptam să-ţi placă atât de mult (nici măcar să-l citeşti). Am şi eu uneori(prea rar ce-i drept) câte o idee bună şi mai am pe cineva care mă încurajează şi mă susţine necondiţionat, iar mulţumirile nu sunt de ajuns pentru asta. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Imediat ce am citit, mi-am amintit asta: „arzânda patimă mi-e trează…”
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Şi trează va rămâne alimentată de cafeaua turcească. 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
și eu mi-am amintit ceva… hasseki, kanuni.. povești, amintiri, dor…
pe vremea lui kanuni, cafeaua se servea cu loukoum, sunt sigură că știai. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
… de la tine aflu mereu lucruri interesante. Că alături de cafea se servea şi rahat, ştiam, dar de kanuni… Dorurile cresc în noi tăcute şi izbucnesc atunci când ne aşteptăm mai puţin. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 se spune că pe vremea lui kanuni (cel mai iubit sultan al lor, legiuitorul) neguțătorii arabi au reușit să aducă această licoare în harem. hasseki hurrem ar fi fost cea care a găsit soluția îndulcirii cafelei cu rahat, obicei care se mai păstrează și astăzi. eu sunt realmente fascinată de ceșcuțele mici, de argint și de cutiuța în care dorm bucățelele de loukoum (am și dorit să am un astfel de set de servire, dar era un capriciu cam scump, cred).
cafeaua și cafeneaua sunt ceva cu totul aparte în turcia… fascinație pură cu miros intens de tutun și de discuții. mersul la cafenea, astăzi, privilegiu masculin, seamănă puțin cu agora antică a eladei.
nu știu dacă turcii au obiceiul parfumării cafelei cu attar de roze ca și arabii, asta nu știu…
ApreciazăApreciat de 3 persoane
… dar tot ceea ce e mai important ştii, şi e mare lucru. Mulţumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
știu puțin. nu ai de ce să mulțumești. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Puţin, zici tu, mult cred alţii. 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ok. să zicem atunci că-s peste medie de curioasă. bine așa? 🙂 haseki arzun…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
… bineeee! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Incep deja sa fiu ametita de atatea arome!
Frumoasa poveste! Succes in continuare!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Am vrut doar să ademenesc, prin arome şi poveste. Mulţumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Frumoasă poveste, scrisă cu sufletul parcă! Cafetiera asta minunată mi-ar prinde bine şi mie. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Tuturor ne-ar prinde bine o asemenea cafetieră, alături de o poveste. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană