Aroma Orientului

Lumina timidă îşi risipise încercările de a pătrunde prin draperiile grele de brocart. Aerul era încărcat de aromele exotice, aproape palpabile ale fisticului, florilor de portocal, santalului, scorţişoarei, peste toate plutind inconfundabilă mireasma cafelei proaspăt râşnite, ameţitoare şi revigorantă.

M-ai prins de mână şi mi-ai promis că îmi vei purta paşii prin cartierele oraşului tău favorit ce se întinde pe malurile a două continente, vom colinda sub clar de lună  cafenelele ferite de ochii curioşilor şi-mi vei şopti stând relaxaţi pe perne mari de catifea, tu fumând narghilea, iar eu ronţăind bucăţele aromate de lokum, toate poveştile ştiute şi neştiute despre minunile ascunse într-o ceşcuţă.

M-ai alintat Arzum (dorinţă) şi mi-ai susurat în auz zi de zi cum din florile albe sub formă de ciorchine cu parfum puternic asemănător celui de portocal sau iasomie, sărutate  de razele blânde ale soarelui se nasc boabele magice mai întâi verzi, apoi galbene, roşii deschis şi apoi de un roşu intens asemănătoare cireşelor pârguite în toiul verii.

Mi-ai spus, într-o îmbrăţişare tainică, cu glasul încărcat de maturitatea toamnelor târzii cum miezul aromat e smuls din învelişul protector, ales cu grijă şi trecut prin multe cazne pentru a ajunge în final materia primă a cafelelor cu parfum de poveste orientală.  Mi-ai umplut fiinţa cu arome perfecte, gusturi neştiute, poveşti nemaiauzite şi şoapte cu aromă de Arabica.

Împreună am admirat moscheile ce păreau că se topesc în razele fierbinţi ale sfârşitului de amiază, dansând fantasmagoric în scânteierile aurii și am privit, înlănţuiţi, minaretele scăldate în luminile asfinţitului în care muezinii îndemnau, cu glas melodios, rugile să se înalţe spre cer. E destul să trăieşti o singură dată aceste minuni pentru a le purta în suflet întreaga viaţă.

Mi te-am numit Okum, padişahul meu, şi te-am citit în fiecare asfinţit la porţile orientului înecat în miresme.

Draperiile grele de brocart s-au mișcat pentru o clipă şi în aer se simțea, mai puternic, mireasma cafelei proaspăt râşnite, de parcă povestea se prinsese în faldurile materialului, pentru vecie. Priveam ceștile de cafea în nuanţe arămii de toamnă târzie, dar licoarea era cea care-și revărsa magia, adânc în mine și îmi doream ca ea să nu dispară. M-ai ghicit, dintr-o privire, am tresărit de aducerile aminte și m-am bucurat când mi-ai spus că în această dimineaţă, ai strecurat în deliciul înmiresmat ingredientul secret “iubirea ajunsă la maturitate” ce transcende viaţa, transformată de trecerea timpului în esenţa cea mai pură, asemeni boabelor de cafea.