Cum arată de fapt sufletul meu

Baloane colorate înălţându-se spre cer, ce amintesc de ciubucurile pe care le ronţăiam în copilărie.

Poate că mi-e dor de copilărie, sau, poate că, din adâncuri, copilul lăuntric vrea atenţie, aprecieri, să iasă cumva la suprafaţă, să se bucure de viaţă, să se joace, să viseze, să râdă, sau chiar să plângă, dacă asta simte el.

Se zice că acest al şaselea simţ pe care îl posedăm se mai numeşte şi „copilul minune” care nu îmbătrâneşte odată cu trecerea timpului, ne ajută să vedem frumosul dincolo de urât, lumina dincolo de întuneric, să ne bucurăm de noi experienţe şi surprize, dându-ne spontaneitatea de atrăi în prezent, fără vinovăţia zilei de ieri sau teama zilei de mâine.

 Să avem grijă de copilul lăuntric şi vocea sa mică ce se vrea auzită.