Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna
De când mă simt tot mai bogat de tine
Şi-mi stau pe tâmple soarele şi luna
Acum mi-e cel mai rău şi cel mai bine.

Şi uite n-are cine să ne-ajute
Abia-şi mai ţine lumea ale sale
Şi-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri caută o cale.

Şi te iubesc cu milă şi cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru o veşnicie.

Prin gări descreierate accidente
Marfare triste vin în miezul verii
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente
Ca să te apropii şi ca să te sperii.

Jur împrejur privelişti aberante
Copii fragili ducând parinţi în spate
Bătrâni cu sănii gri de os pe pante
Şi albastroşi venind spre zări uscate.

Mi-e dor de tine şi îţi caut chipul
În fiecare margine a firii
În podul palmei dacă iau nisipul
Simt un inel jucându-se de-a mirii.

I-aud prin bătălii din vreme-n vreme
Ostaşii gărzii tale ţi se-nchină
Iubita mea cu foarte mari probleme
Cu chip slavon şi nume de regină.

Versurile scrise de Adrian Păunescu,  sunt dedicate în anul 1982 Elisabetei Polihroniade, mare maestru international al şahului.

Versuri de excepţie, zic eu, cu o interpretare pe măsură, acelaşi gen folk, în care sunt cântate versurile poetului încă din vremea controversatului Cenaclu Flacăra, fenomen cultural de mare amploare, desfăşurat în perioada 1973-1985.

Mie mi-a plăcut. Vouă?

 

 

 

Anunțuri

6 gânduri despre „Nebun de alb”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s