Un vânticel călduţ ce poartă miros de pământ reavăn anunţă că natura s-a trezit la viaţă, iar primăvara începe a pune stăpânire peste întreg cuprinsul.
Coroana cireşului din faţa ferestrei e încărcată de flori ieşite din muguri plezniţi peste noapte, nemaiputând reţine izbucnirea petalelor albe ce ne transmit parfum crud, de nou început, promisiuni de fructe roşii, coapte în soare. În curând vor apărea şi frunzele, amestecând cu verde viu beţia de culori a anotimpului ce îşi manifestă primele semne.
Ici câteva zambile, colo candele gălbui, ce par să fi strâns în petalele lor toată căldura soarelui, narcise cu miresme îmbătătoare, toate împrăştie arome inconfundabile, purtând pe frunze picuri de rouă, ca nişte cristale ce reflectă puternic lumina în culorile curcubeului.
Universul îşi urmează cursul său firesc, după reguli bine stabilite, e în plină efervescenţă, dezvoltare, transformare şi nimic nu pare să-i poată încurca planurile.
Timpul, ce pare că s-a comprimat în ultima perioadă, îşi vede de propriul zbor, fără sunete stridente, lăsând în urmă doar lamentaţii de genul “ce repede a trecut!”, impasibil la frământările noastre, de parcă ar vrea să ne supună la un test al rezistenţei, unul de maturitate neînţeleasă, – “care pe care”, învingător fiind, până la urmă, ştim cu toţii cine.
Totul e în continuă mişcare, transformare, natura, materia, Universul, lumea întreagă, oamenii, chiar anotimpurile, care nu mai sunt ca odinioară. Ne supunem schimbărilor cu sau fără prea mare plăcere, înaintând prin viaţă cu speranţa în mai bine, mai frumos, în oameni şi sufletele lor.
Ţi-au sărutat cireşii tâmplele,
Şi-au scuturat pe umeri ploile
Zâmbid candid în întâmplările
Ce schimbă sorţi şi-alungă amintirile.
Dezleg azi zâmbete spre soare
Să umple cerul de culoare,
Din ierni trecute cer iertare
Pământului ce poartă floare.
Cu aceeaşi duzină de cuvinte (muguri, verde, coroana, parfum, cristale, natura, tablou, zbor, efervescenta, maturitate, sunete, test) s-au mai scris texte frumoase pe care le găsiţi la Eddie în tabel.
Frumoase promisiuni de primăvară ai prins în cuvinte, minunate versuri.
O săptămână rodnică cu toate cele bune !
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, la fel și ție! Să ai o săptămână așa cum ți-o dorești! 🙂
ApreciazăApreciază
la tine pe blog a venit primavara cea adevarata, poate reusesti s-o aduci si pe cea reala cu scrierea asta frumoasa 🙂 o saptamana frumoasa !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vine şi cea reală, mai încet, dar vine. Chiar au înflorit cireşii şi zarzării şi liliacul alb din faţa ferestrei are mugurii plezniţi! 🙂 Săptămână aşa cum ţi-o doreşti, Cristina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
..am ametit. Ciresi in floare vreau, ca in rest mirarile vin, regretele pleaca și curand, la alta schimbare de anotimp, se inverseaza starile..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Trimit o rămurică de cireş înflorit să-ţi însenineze zilele şi gândurile. 🙂
ApreciazăApreciază
Ai fost inspirata! Cand apar frumusetile primaverii in jurul nostru e musai sa zambim si sa le iubim! 🙂
Zile frumoase!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, Suzana! 🙂 Să ai o săptămână aşa cum ţi-o doreşti!
ApreciazăApreciază