O mare roată de bâlci

 

Prin ferestrele larg deschise pătrudea un aer răcoros, cu miros de pământ reavăn răscolit de stropii mari şi grei ai ploii, suprapunându-se peste mirosul mucegaiului, care începuse a acoperi pereţii asemeni unei cangrene greu de stăpânit, şi care, în ultimele zile devenise din ce în ce mai pronunţat.

Îşi freca palmele una de alta, doar doar va face sângele să circule mai rapid, sperând că în acest fel va reuşi să se încălzească puţin. Soba cea veche din colţul odăii, ale cărei plăci de teracotă începuseră a se distanţa, nu mai dădea căldura necesară, iar fumul scos de vreascurile umede care erau pe sfârşite se răspândea peste tot ca o pâclă ce-i întuneca vederea, aruncând contururi stranii peste puţinele obiecte ce se aflau în încăpere.

Cu mişcări lente, studiate, de parcă s-ar fi aflat pe o scenă dincolo care de care un public exigent o privea cu admiraţie, se ridică de pe divanul cu denivelări, ale cărui arcuri bătrâne scoaseră un suspin prelung, îndreptându-se spre oglinda pătată, pe care o şterse uşor cu podul palmei în încercarea de a zări în ea urmele frumuseţii de altă dată.

O rază de lumină pătrunse prin perdelele fumurii, ce altă dată avuseseră o culoare plăcută de lapte cald în care fusese strecurat un praf de cacao, reflectându-se în oglinda care prinse viaţă, vălurind imagini una după alta, ca într-un film mut, în care amintirile tinereţii ei pline de glorie alergau cu repeziciune, de parcă nu ar fi avut suficient timp să se înşiruie toate într-o ordine bine stabilită.

Acum era o prinţesă îmbrăcată cu o rochie în culoarea câmpurilor de lavandă aşteptând cu emoţie pe un terminal al unei gări sosirea fiinţei dragi, în clipa următoare devenea o renumită avocată ce-şi consulta agenda încărcată, verificare necesară pentru a găsi momentele libere, în care, lăsând la o parte echipa din care făcea parte, ar fi avut timp pentru o plimbare cât de scurtă, în parcul din apropiere, printre pomii încărcaţi de flori, lăsându-se îmbătată de mireasma lor, pentru a simţi că trăieşte şi în afara scenei.

A înțeles târziu că viața poate fi o imensă roată de bâlci care te poartă când spre înălțimi amețitoare cu zâmbete fericite, când spre abisuri cu strigăte de groază, sau un fluviu aflat într-un veşnic proces de schimbare, continuându-şi curgerea ca şi cum ar fi ar urmărit un fir nevăzut, având darul de a te scoate din labirintul bizar al întâmplărilor ce se perindă zi de zi, sau de a te afunda din ce în ce mai mult.

Un nor purtat de vânt acoperi luna, ca într-o eclipsă,  oglinda deveni opacă, iar filmul amintirilor se rupse, lăsând-o năucită, în semiobscuritatea ce cuprinsese întreaga încăpere şi atunci îşi dori să fie din nou prinţesa fără griji, tânără, adulată.

Era la fel de zăpăcită ca după visul acela, de astă noapte, în care o tânără cu rochie albă şedea aşezată în mijlocul unui câmp de flori, sub o ploaie de lumină dată de petale multicolore cu parfum neştiut, singura certitudine rămasă fiind doar numele ei, Anais şi faptul că era îngerul său păzitor, ca o promisiune de mai bine.

Îşi îndreptă mâinile spre locul în care ştia că e păstrată rochia aceea minunată, uşor decolorată şi uzată, sub o husă de mătase, care era ultima reminescenţă a vieţii ei apuse şi pipăi materialul răcoros, cu un soi de recunoştinţă, purtând-o pe braţe ca pe o ofrandă adusă lumii din care odată, demult, făcuse şi ea parte.

O îmbrăcă şi fu mirată să constate că încă i se potrivea, ca o a doua piele, oferindu-i totodată şi punctul de sprijin, necesar psihicului ei pentru a duce la îndeplinire ceea ce şi-a propus, încercând să evite a se privi în oglindă, de teama filmului mut ce s-ar putea relua, îşi puse masca aceea ce rămăsese o amintire nepreţuită a unui carnaval veneţian, abia atunci simţind că e pregătită.

Îi era dor de prinţesa ei tânără, cu surâs larg, îi era dor de Anais şi, mai hotărâtă ca oricând, porni să le întâlnească.

masca

Ce s-a mai scris cu aceeaşi duzină de cuvinte (printesa, fir, promisiune, verificare, aer, terminal, agenda, culoare, sprijin, proces, echipa, eclipsa) găsiţi la Eddie în tabel.

Imagine:

Anunțuri

4 gânduri despre „O mare roată de bâlci”

  1. ..de azi nu mai cred nici in intamplari, nici in coincidente, nici in potriviri dintre oameni. Am un text in draft, scris ieri, ca o concluzie a sb ului, dar fara sa amintesc nimic de concurs. Chiar am avertizat-o pe Vavaly sa tina cont ca l-am scris ieri și-l voi pune vineri, sa nu fiu iar bănuita de tristeti și ganduri care nu exista. Ci doar..concluzii, in felul meu. Ghici cum se numește? Caruselul. Textul acesta e cel mai frumos text pe care-l poate citi cineva. Te felicit. Esti tu toată in el, fărîmă cu fărîmă..

    Apreciat de 1 persoană

    1. Şi eu acum ce aş mai putea spune? Nimic, referitor la ceea ce zici tu aici despre text. Cât despre întâmplări, coincidenţe, potriviri dintre oameni, poate că aşa sunt lăsate, poate că viaţa vrea să ne aducă în cale ceea ce ne încăpăţânăm să nu vedem, poate… Tristeţile vin şi pleacă, de cele mai multe ori rămânând doar umbre a ceea ce a fost, sau s-a petrecut, ajutându-ne să tragem concluziile cele mai potrivite. 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s