Macazul

Uneori, aflaţi la o răscruce, ne alegem calea care ni se pare cea mai uşoară. Lăsându-ne furaţi de frumuseţea unei flori de mac, de florile suave din care, mai târziu vor ieşi fructele acelea acrişoare ce ne strepezesc dinţii, dar care au atâtea beneficii, fiind alese tocmai pentru acestea, fructele de măceşe, purtându-ne paşii pe poteci contorsionate, ca firul de macrameu în timpul executării unui model elaborat, uitând că ne-am putea măcelări năzuinţele ce ne urniseră din loc.

Ne risipim pe drumuri ce nu ne mai aparţin, pe cărări alese cândva, despre care am crezut că sunt cele mai bune alegeri şi care, la momentul respectiv, poate chiar au fost, dar, în timp, ne-am schimbat viziunile, aşteptările, simţindu-ne din ce în ce mai inconfortabil în alegerea noastră, ca şi cum cineva ne-ar fi lovit cu o măciucă în moalele capului.

E ca şi cum am încerca să ne bucurăm de o ciorbă acrită cu măcriş, planta care se zice că era venerată de faraonii egipteni, pe care în mod obişnuit o dregem cu borş de putină, iar prima încercare de a ne obişnui cu ea e sortită eşecului.

Continuăm, totuşi, cu încăpăţânare, să rămânem în locul căruia nu-i mai aparţinem pentru că ar fi trebuit să fie bine, pentru că ne-am dorit din tot sufletul să fie perfect, iar starea de disconfort ce tinde să se prelungească la nesfârşit şi pe care o credeam doar una temporară, sperând să fie menită a se sfârşi odată şi odată, aşa cum uneori, când mâncăm macaroane, ştim că vom ajunge la capătul celei începute înainte de a rămâne fără suflare în timp ce o sorbim cu nesaţ.

Ne lăsăm purtaţi de gânduri care ne macină, de întrebări fără răspuns în genul „cum ar fi fost dacă…?”, lăsând viaţa să treacă pe lângă noi, într-un fel maculat, machiat, ireal, doar de dragul celorlalţi, sau temându-ne de gura cea slobodă a lumii, adunând în suflet regrete, ca pe o maculatură ce nu mai foloseşte nimănui.

Ridicăm la rang macroscopic părerea celorlalţi, nesinceră, răutăcioasă, nedemnă de luat în seamă când răneşte şi strigă la noi cu răutate, în loc să o lăsăm să zacă acolo, în felul acela microscopic pe care îl merită, fiind înăbuşită, în cele din urmă, de nimicnicia ei.

Poate că nu ar trebui să ne speriem atunci când vine vremea să schimbăm macazul, să luăm o decizie radicală, definitivă, să acceptăm că lucrurile nu stăteau aşa cum credeam, că s-au schimbat în bine…, sau în rău. Trebuie să fim dispuşi să renunţăm la anumite concluzii, să acceptăm starea de fapt şi nu ceea ce am crezut că era.

Atunci ne vom găsi locul căruia îi aparţinem cu adevărat, cu linişte şi pace sufletească, cu drag de a trăi şi zbor curat pentru gânduri, pentru vise.

S-au mai ivit scrieri din aceeaşi duzină de cuvinte (mac, macroscopic, macina, macaroane, macrameu, maciuca, macris, maculat, maculatura, macese, macelari, machiat, aleasă de Vero, la fel ca şi tema săptămânii – Macazul) pe care le găsiţi la Eddie în tabel.