Bucuria copiilor că a sosit vacanţa, care mai de care făcându-şi planuri pentru cât mai multă alergătură, distracţie, timp petrecut fără grija temelor pentru a doua zi.
Copilărie fără griji!
Căci grija de a le pune la dispoziţie tot ceea ce au nevoie nu e a lor, ci aparţine părinţilor, aceştia făcând tot ceea ce este nevoie pentru a le asigura pe lângă o alimentaţie potrivită, hăinuţele necesare, camera cu mobilier adecvat, confortul necesar şi jucării din cele mai potrivite vârstei lor, sau unele dintre acelea pe care ei nu le-au avut în copilăria lor, dar pe care şi le-ar fi dorit tare mult.
Posibilităţile sunt mult mai mari acum, iar diversitatea articolelor din care cei mici pot alege ceea ce vor este, practic, nelimitată.
Unii îşi doresc avioane cu telecomandă, imaginându-se mari piloţi ai unor supersonice, lăsându-se purtaţi în zboruri cu viteze năucitoare spre împlinirea viselor, alţii vor să conducă maşini de mare viteză, pe piste de concurs şi ce altceva i-ar putea ajuta mai bine să-şi pună la punct dexteritatea
în a conduce decât mânuirea unei maşini cu telecomandă încă din primii ani ai copilăriei?!?
Oricare le-ar fi alegerile, noi, ca părinţi, suntemi datori să îi incurajăm şi să îi sprijinim în împlinirea a ceea ce îşi doresc, iar când preţurile sunt rezonabile, ofertele atractive, nu mai avem altceva de făcut decât să ne reamintim că am fost şi noi cândva copii şi să ne bucurăm alături de ei de cele mai frumoase clipe, căci atunci: „Când copiii încep să înţeleagă valoarea bănească a jucăriilor, sunt izgoniţi din paradisul lor şi încetează să mai fie copii.”
Axel Munthe în Cartea de la San Michele
Cam pretențioși copiii azi 😀 Așa mi se pare, vor cam multe … Nu zic că nu e bine, dar … când ai prea multe nu te joci cu nimic .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai şi tu dreptate, dar sunt copii care chiar au nevoie de jucării, le păstrează şi le folosesc aşa cum îşi imaginează ei că e mai bine. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană