Vis în alb

Mi-am ales mobilier baie

Fără stropi, fără culoare,

De-un alb pur, imaculat,

Să pară mereu curat.

14048_120_120_0

 

Aceasta mi s-a părut a fi cea mai potrivită alegere pentru baia mea, cam îngustă, ce-i drept, pentru a-i oferi luminozitate, senzaţia de nou şi curat pentru cât mai mult timp. Atunci când locuim într-un apartament, dintr-un  bloc care a fost construit cu mulţi ani în urmă, ştim că spaţiul este o problemă pe care cu puţină imaginaţie îl putem face să arate mai larg, mai confortabil decât este cu adevărat.

Sunt mici trucuri pe care le găsim pe siteurile, sau în revistele, de specialitate, iar nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să le punem în aplicare.

Nu spun că vechiul meu mobilier nu ar fi fost potrivit şi, poate, ar mai fi reuşit să supravieţuiască ceva vreme dacă, într-o noapte nefastă, nu s-ar fi spart furtunul de alimentare cu apă rece, care probabil îşi mărise debitul, făcând din baia mea o adevărată fântână arteziană. 😀

Dormeam atât de bine, fiind cufundată într-un vis răcoros cu valuri de mare înspumate ce se spărgeau de ţărmurile înalte, iar eu stăteam şi le admiram cufundată într-o linişte din care răzbătea doar susurul apei.

Da, susurul a fost cel care m-a trezit şi care nu prea avea ce căuta în visul meu. 🙂

Ce a urmat vă puteţi imagina, astfel fiind necesară, pe lângă înlocuirea instalaţiei sanitare şi cea a mobilierului care înflorise datorită perioadei, pe care nu o pot aprecia, în care s-a tot izbit, cu furie, şuvoiul de apă de apă în el. Bine că nu a fost sărată, ca valurile mării, căci, altfel, cred că ar fi trebuit să înlocuiesc şi pereţii.

Oricum, cred că e o schimbare binevenită, încăperea prizând un suflu nou, mai proaspăt, mai curat, mai ales că toate cele necesare le-am găsit la ofertă, cu posibilitatea de a fi achitate în şase rate fără dobândă, cu un  raport calitate-preţ foarte avantajos.

Sunt mulţumită de ceea ce a ieşit, iar dacă vreodată aveţi vreo problemă de acest fel, nu uitaţi de cele spuse aici.

logo_depo_respo2

 

Anunțuri

4 gânduri despre „Vis în alb”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s