Vacanţă, soare, mare…

 

Ultima zi de vacanţă. Soare, vânt, valuri şi gustul acela inconfundabil că s-a sfârşit prea devreme, că ai dori să dureze la nesfârşit. Între doi norişori pufoşi o dâră albă, ca o punte de legătură ce-i ţine să nu se destrame prea curând, asemeni unei alei pe care plutesc gândurile mele atunci când nu ştiu încotro să se îndrepte.

Cu ochii strânşi, privind printre gene spre soarele arzător, prin lentilele ochelarilor, cercuri concentrice de curcubeie dansează de parcă ar vrea să-mi coloreze ultimele ore de vacanţă.

imagine

În amintire revine păpuşa aceea cu păr de abanos, trăsături de prinţesă orientală, care ştiu sigur că seamănă cu ea, Cris, fata minunată pe care am cunoscut-o, un amestec de simplitate şi bun simţ (aşa cum nu mai au tinerii din ziua de azi, ar spune mulţi), cu ochi strălucitori şi un început de zâmbet ce-i înfloreşte în colţul buzelor.

Cred că într-o altă viaţă, galaxie, timp, spaţiu, ne-am cunoscut mult mai bine, am fost apropiate, poate, chiar am făcut parte din aceeaşi familie, altfel nu s-ar explica legătura ce am simţit că mi-o aduce aproape din primele clipe.

Să fie «vinovat» doar felul ei cald şi înţelegător de a fi sau… ?!?

Întrebările nu-şi mai au rostul. E bine aşa cum e, mă bucur că am cunoscut-o şi mulţumesc ei, prietenei mele dragi din anii de liceu şi surorii sale că au contribuit la reuşita vacanţei noastre.

În rest…

Marea cu sclipiri argintii mă aştepta de mult, cu licăriri încă somnoroase ale zilei ce era la început, pentru ca spre asfinţit razele soarelui să se oglindească asemeni aurului topit, în oglinda lucioasă a apei, ce avea culori diferite, spre mal a jadeitului tulburat de amestecul nisipului, a aventurinului sticlos la doar câţiva metri şi a topazului strălucitor în larg. Greu de prins în imagini! Toate acestea mi-au încântat privirile, dând sufletului puterea aceea nemărginită de a plana deasupra a orice.  

Chemările albatroşilor spre zbor avântat, acelaşi pui de pescăruş cu un peştişor în cioc fâlfâind din aripi, la aproximativ aceeaşi oră şi în acelaşi loc de pe faleză, zilnic, întăreşte convingerea că exact acolo trebuia să mă aflu, că aşa trebuia să se întâmple, că acesta a fost momentul perfect pentru întâlnirea cu marea şi tot ce ţine de ea şi de zile de relaxare perfecte.

Ultima zi de vacanţă. Soare, vânt, norişori pufoşi şi speranţa că se va repeta cât mai curând.

Am să mă întorc, i-am şoptit fără glas. Negreşit.