Legende la malul mării

Nu este vorba despre legenda cetăţii Tomis, care se pare că a a fost  întemeiată de un rege îndurerat ce a stabilit aici loc de odihnă veşnică pentru fiul său, tăiat în bucăţi şi aruncat în mare de către Iason, viteazul grec ce îi zădărnicise toate planurile şi trecuse peste toate încercările puse la cale de acesta, numai pentru a nu-i da lâna de aur a unui berbec, pe care o ţinea ascunsă într-o peşteră bine păzită de un balaur ; nici despre o altă legendă cunoscută, aceea a Olandezului Zburător condamnat să navigheze la nesfârşit până când va găsi acea femei a cărei dragoste îl va izbăvi; nici chiar despre cântecele de sirenă ce ademeneau mateloţii în adâncuri;  sau zecile de legende cu piraţi, comori ascunse în peşteri, nelegiurile pe care le comiteau, felul în care scăpau de armate întregi de urmăritori care le-ar fi pus pielea în băţ, ajutaţi fiind de corăbiile lor rapide propulsate doar de forţa vântului, sau s-ar putea spune că e o poveste care conţine câte puţin din toate acestea, un adevărat regal.

Pornind de la primele bărci, rudimentare, obţinute prin scobirea trunchiurilor, plutele datând din mileniul IV Î.Hr., ambarcaţiunile egiptene dotate cu velă şi cârmă din sec. III Î.Hr., navele uşoare şi rapide ale bizantinilor(dromon), drakarul vikingilor, caravelele portugheze cu două sau trei catarge, galioanele spaniole rapide şi puternice, fregatele şi mai apoi cliperul care a marcat apogeul navigaţiei cu pânze, toate fac parte din istoria velierelor de astăzi, adevăraţi strămoşi, ce au suferit modificările necesare pentru a se ajunge la aceste bijuterii cu pânze menite a încânta privirile cu dansul lor maiestuos în spuma valurilor.

regata-marilor-veliere-14 Ce poate fi mai minunat decât să admiri ţinuta zveltă a 14 veliere, aliniate în portul Constanţa, care pot fi vizitate gratuit de către turişti, ale căror poveşti pot fi ascultate sau doar ghicite din zgomotul valurilor ce le mângâie prova, din ţipătul pescăruşilor slobozit deasupra catargelor străjuite de pânze puternice ce vor folosi forţa vântului pentru a le propulsa în marea întrecere care va avea loc pe Marea Neagră, plecând din România spre Rusia, apoi spre Bulgaria.

Chiar dacă soarele le aureşte contururile, în trecerea rapidă spre asfinţit, să ştiţi că regele Midas nu e prezent acolo, nici nu vă va transforma în statui de aur, e doar o legendă care, la fel ca altele, despre veliere, de această dată, vor fi împărtăşite publicului larg, sau doar ghicite printre adieri sărate.

E liber la visare. Lăsaţi-vă imaginaţia să zburde printre valuri, printre vele şi mateloţi, de la pupa la prova, de la ţărm înspre nemărginirea mării şi câştigul va fi doar al vostru.

Adevărata poveste se va desfăşura sub ochii voştri, în toată splendoarea ei, iar voi puteţi fi protagoniştii, scriindu-vă propria naraţiune cu iz de mare, soare, corăbii, ademenind vara, spre sfârşitul ei, în toate întâmplările ce vor avea loc la Regata Marilor Veliere. 

regata

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s