Poveste fără sfârşit

9d8453666391849e7381ea2561ffe7c2

Dimineţa năvălise cenuşie în ferestre, cerul era acoperit de nori cu forme ciudate, iar aerul umed părea că ar vrea să năvălească în încăpere pentru a se încălzi în atmosfera ce mai păstra căldura nopţii între aşternuturile răvăşite.

O mişcare aproape imperceptibilă o făcu să întredeschidă ochii somnoroşi care, imediat, se închiseră ca pentru a continua visul, dar în rapida lor mişcare observaseră puiul mic, îmbujorat, care încerca să se sustragă de sub plapuma pufoasă pentru ca fără să fie simţit de mama sa să poată face tot ce vrea el până la trezirea acesteia.

Încă cinci minute, îşi spuse ea somnoroasă, măcar cinci minute mai mult în dimineţile de weekend, gândind că acestea o vor ajuta să recupereze orele târzii la care adormea în timpul săptămânii, când nu mai reuşea să ţină pasul cu trecerea rapidă a orelor, a zilelor. Acestea aveau să-i ofere rezervele necesare de energie pentru a face tot ceea ce şi-a propus şi nu credea că ar putea fi un semn de bătrâneţe, nu încă, mai avea atâtea de trăit, de împlinit.

Acest interval  de linişte profundă, când somnul părea încă dulce iar mintea trează o ajuta să-şi croiască planurile pentru ziua ce începea, acest timp nepreţuit, ar fi vrut să poată fi  prelungit cât mai mult.

Ploaia începu să se cearnă mărunt, cu un zgomot liniştitor, în acord cu starea de somnolenţă ce nu voia să o părăsească.

În curând i se va face foame, o deşteptă de-a binelea un gând fugar, ştiind că sosise vremea să părăsească patul confortabil pentru a da ochii cu realităţile de zi cu zi.

Cafetiera răspândea arome proaspete în întreaga casă, ploaia se oprise, pe moment, câte o rază timidă ar fi vrut să dea un alt verdict acelei zile, de seninătate, căldură, frumuseţe tomnatică cu nuanţe arămii, frunze odihnindu-se în palma întinsă, ca un ultim popas spre pământul ce avea nevoie de protecţia lor.

Era un fel de dovadă că toamna îşi intrase cu adevărat în drepturi, alcătuindu-şi trena de frunze ce foşnesc sub paşi uşori, răspândindu-şi miracolele dintr-un corn al abundenţei peste întreaga zare, cu arome ispititoare şi nuanţe aurii.

Rămase, aşa, cu ceaşca de cafea între palmele reci, ca o stană, o statuie de alabastru cu un zâmbet cald întipărit pe buze, care transmitea o linişte şi o pace interioară fără remuşcări, iar lichidul aburind întunecat părea să nu reuşească a-şi transmite căldura plăcută şi aroma tare spre interiorul fiinţei sale.

Un zgomot neaşteptat păru să o aducă la realitate, uşor, firesc, fără tresăriri şi atunci, ca un zidar conştiincios, începu să aşeze piatră lângă piatră, cu gesturi repetate zilnic, construind drumul tot mai durabil al vieţii sale.

Toate momentele, toate trăirile sale, aveau o rădăcină sănătoasă ce-şi trăgea seva din generaţii de oameni harnici cu încredere în ziua de mâine.

Înserarea cobora agale, în casă mirosea a prăjitură cu prune, scorţişoară şi zahăr vanilat, iar ea se pregătea pentru o nouă săptămâna, egală cu cea dinainte, fără cele cinci minute de somn în plus dimineaţa, ca într-o poveste fără sfârşit.

imagine: Pinterest

Din aceeaşi duzină de cuvinte (ploaia, zidar, stana, verdict, interval, dovada, forme, radacina, corn, batranete, palma, remuscari) s-au mai ţesut poveşti pe care le găsiţi în tabel la Eddie, alături de cele scrise pe aceeaşi temă „Poveste fără sfârşit„.

Anunțuri

2 gânduri despre „Poveste fără sfârşit”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s