Vizita neaşteptată a unei veri întârziate

 

fluturas

Se aşezase pe piatra aceea albăstruie ca valurile tulburi într-o zi ploioasă culeasă de pe ţărmul mării în acea vară, care tocmai trecuse. Părea o apariţie ce nu-şi avea locul în peisajul tomnatic, musafir întârziat dintr-o zi fiebinte, ce voia să simtă gustul sărat al valurilor spumegânde, să respire puţin din aerul iodat pe care acea bucată de vacanţă ar fi putut să o păstreze.

Oare ce l-o fi atras mai mult, acolo, pe pervazul ferestrei scăldat în raze vesele de soare tomnatic? !?

Ar fi putut poposi oriunde, pe petale multicolore de flori, pe firul ierbii încă verde, pe steluţele violacee ce-mi răsfăţau privirea în dimineţile senine, dar nu, el alesese crâmpeiul albăstrui, cu o curiozitate pornită din cine ştie ce instinct al culorilor necunoscute. Se completau foarte bine, ce-i drept, nuanţele calde ale aripilor sale catifelate cu asprimea colţuroasă a pietrei de-un albastru cenuşiu, mai mult un turcoaz stins, întunecat, de fapt.

Venise pentru o vizită scurtă, doar cât să-l prind într-un cadru menit a-mi aminti momentul în care alesesem să culeg acea bucăţică din stâncile ce stăvileau valurile în avântul lor spre ţărm, despre care crezusem că sunt vopsite înainte de a le studia mai atent, un calcar ce contrasta plăcut cu acela alb lăptos, reuşind să-mi aducă un dor acut de mare, soare, vacanţă, libertate.

Mi-aş fi împreunat palmele, dacă aş fi ştiut că acest gest avea să -mi readucă foşnetul valurilor,  mângâierea sărată a nisipului lipit de pielea încă umedă de spuma mării. Aş fi căutat să regăsesc toate senzaţiile acestea trecute în orice lucruşor rămas neatins de atunci şi, poate,  aş fi reuşit să dau peste vreun fir rătăcit de nisip între filele cărţii care mă însoţise zilnic pe plajă.

Eu nu mi-aş fi îngrădit zborul liber pe niciun pervaz, fie el şi scăldat în soare, nu aş fi poposit pe niciun colţişor de piatră, fie ea şi albăstruie, culeasă de pe ţărm de mare neagră.

De parcă mi-ar fi citit gândurile se îndreptă spre raza de soare ce zâmbea dincolo de ferestre, nu înainte de a plana lin deasupra pietrei, ca pentru a-şi lua rămas bun. Mai e mult până vara viitoare, păru să spună, strecurându-se spre ultimele luciri ale toamnei, ştiind cumva că de a doua zi  ne vor vizita frigul, norii, ploile.

M-aş fi oprit şi eu din orice îndeletnicire să mă aşez pe un colt de stâncă albăstruie dacă aş fi ştiut că asta îmi  poate aduce vara înapoi.

Anunțuri

10 gânduri despre „Vizita neaşteptată a unei veri întârziate”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s