Intuiţie sau raţiune?

Cred că gândurile nu au nevoie de nici un îndemn atunci când se hotărăsc să hoinărească dezlegate prin toate ungherele minţii.

Uneori sunt dictate de raţiune, aceea care le încorsetează să facă aşa, să fie altfel, într-un anume fel, că ar fi mai bine cum crede ea.

Se revoltă?

Spun că nu ar face aşa cum e mai bine?

Da. De cele mai multe ori.

Demonul acela care stă la pândă în orice colţişor mai întunecat se zbate să iasă la iveală, ori de câte ori are ocazia, iar raţiunea are de dus o luptă, poate chiar un adevărat război, pentru a izbândi.

Dar ele se vor libere, fără constrângeri, chiar şi în bătăliile pe care sunt nevoite a le duce, vor să simtă libertatea de mişcare, spaţiul fără limite, zborul cu aripi de mătase, nu cu acelea dintr-o ceară care se va topi în apropierea oricărei surse de căldură.

Alteori obosesc. Ar avea nevoie de alinare, blândeţe, încurajări, clipe de răgaz în liniştea deplină, căldura şi binecuvântarea pe care le pot afla doar într-un teritoriu sacru,  acela din centrul fiinţei care atât de greu se lasă deschis.

Prind nuanţe de castane arămii coapte sub învelişul acela ţepos ce pare un arici supărat, parfum de pământ reavăn şi ierburi uscate, împrumutate dintr-un flacon uitat deschis care-şi revarsă miresmele ca o halbă umplută în grabă cu revărsări de spumă catifelată, doar doar vor putea să convingă fortăreaţa în a-şi desfereca porţile încătuşate.

Deghizarea fiind deplină, înduplecarea le reuşeşte căci, cine ar putea rezista în faţa unei asemenea ispite?!?

De cele mai multe ori se folosesc de culori, dar nu oricare, ci acelea izbucnite din miezul fraged al unor creioane, împrumutând nuanţe de curcubeu, lăsând totul fără etichetă, într-o învălmăşeală teribilă, o abrambureală lipsită de orice logică, al cărui rost doar sufletul îl ştie.

Acela pare a fi timpul intuiţiei, un segment de veac petrecut în deplinătatea acordului dintre zbatere şi calm, echilibrul perfect între simţuri şi spirit, înţelepciune şi patimă, ca un miez perfect copt al unui fruct de avocado cu toate binefacerile lui.

În aceste momente totul e lipsit de vreo defecţiune, perfect fiabil, ardoarea înfruntărilor se îndulceşte în tuşe perfecte de împăcare cu sine, cu centrul fiinţei, cu întreaga lume.

Nu mai are loc nici o contrazicere, orice discuţie încetează, oricare răzvrătire pare inutilă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (indemn, discutie, castane, creioane, halba, flacon, teritoriu, blandete, defectiune, avocado, eticheta, fiabil), găsiţi la Eddie în tabel.

Imagini: Pinterest