Mori pe baricade, dar nimănui nu-i pasă

wallpaper-coracao-1050x1680

Și cui i-ar păsa? Responsabilitățile sunt mari, fișa postului încărcată cât pentru trei persoane, timpul pare să se fi comprimat atât de mult încât nu mai poți ține pasul cu fuga lui nebună.

Când toate devin de necontrolat, inclusiv nervii tăi, încerci cu disperare să găsești o cale de mijloc, să-ți spui punctul de vedere, „te cerți cu șeful”, asta în cazul în care apuci să deschizi gura, îți iei o zi liberă pentru a-ți reîmprospăta forțele și atunci totul o ia razna. Îți suni soția s-o anunți că te simti rău, dar nu poate răspunde că e în timpul programului și ”poate nu o fi urgent” zice cineva din conducere. Simți cum se scurge viața din tine, te prelingi puțin câte puțin până când rămâi inert pe gresia din baie, unde ești găsit prea târziu de mama care locuiește peste drum și a fost anunțată cu greu. Vine salvarea. Ajungi la spital, iar medicii de la urgența iți plâng de milă că nu mai pot face nimic pentru tine. Și erai atât de tânăr, încă! Nu ai suferit de nicio afecțiune în viața ta, ai fost puternic, cu aspirații și visuri. Până azi.

Vinovat? Tu. Pentru că nu ești de oțel, unul inoxidabil eventual, pentru că stresul ți-a erodat încet, încet interiorul, pentru că, poate, ai pus la suflet prea mult și el, sufletul tău, te-a trădat.

”Șeful” ridică ușurat din umeri – “bine că nu s-a întâmplat în timpul programului”, tu ești susținut de aparate pentru câteva zile, până când intervine, implacabil, finalul.

Nu avem dezvoltat cultul sacrificiului de sine într-atât încât să ne dam ultima suflare la locul de muncă și pentru acesta.

Cu puțin timp în urmă o japoneză a ales să-și încheie socotelile cu viața, după ce a scris un haiku în care mulțumea colegilor și conducerii, exact în locul în care își desfașurase activitatea, locul de muncă în care își petrecuse mult mai mult timp decât acasă, simțind că nu mai putea da randament maxim. Și era atât de tânără!

Dar noi nu, nu împingem ”perfecțiunea” până într-acolo.

Noi vrem să ne bucurăm de viață, să mai avem și ceva timp liber pentru noi, pentru cei dragi, eventual și concedii în care să ne putem trage sufletul, vacanțe de neuitat.

Și? Ai căzut pe baricade, dar nimănui nu-i pasă. Poate o lacrimă- două de la cei care te-au cunoscut. Familia, veșnic îndurerată, iar tu…. tu ai fost bun atît cât ai fost, dar ce păcat că viața ți s-a sfârșit într-un mod atât de nedrept, neașteptat.

Nici măcar nu ai mai prins Ziua Indrăgostiților să le fi spus alor tăi cât de mult îi iubești, că în restul zilelor erai prea stresat și decât să le fi spus mecanic, fără a fi prezent cu adevărat, ai tot amânat, dar anul acesta sigur le-ai fi spus. Nu ai mai putut să o faci, însă ei știau, oricum, cât de dragi îți erau.

Încercăm să ne revoltăm împotriva a ceea ce ni se pare nedrept, dar de cele mai multe ori este prea târziu.

 

Anunțuri

30 de gânduri despre „Mori pe baricade, dar nimănui nu-i pasă”

  1. Valeu, daca ai scris asta asa, ca o concluzie nedreapta a vietii, fie, daca ai asistat la asa ceva, nici n-as vrea sa stiu. Incep ziua cu o strangere de inima. Toti stim toate astea, dar pentru ca viata nu poate fi contolabila iar noi nu mereu ne putem infiinta peste tot, raman lucruri care niciodata nu vor avea atingerea binelui atunci cand e nevoie. Brrr, neplacut..

    Apreciat de 1 persoană

  2. Off! Cat e de trist! Aproape ca mii-au dat lacrimile…daca eram singura in acest moment al zilei sigur plangeam. Tare imi doresc si eu o pauza cateodata si mai ales imi doresc sa nu ma mai implic atat la serviciu, sa fiu putin mai nesimtita, sa nu ma doara nici in cot, sa pot spune sefului in fata ce gandesc si mai ales ca nu mai pot… 😦

    Apreciat de 1 persoană

  3. Orice s-ar fi intamplat, imi pare rau. Se simt cuvintele vibrand dureros si m-am intristat.
    Mi-am adus aminte ca la standul de ziare am vazut si un titlu: „Cum sa lucrezi cu un Idiot”.
    Am stat la indoiala daca sa o iau sau nu, dar pana la urma am zis pas…
    Din pacate cei care conduc nu prea citesc. Poate ar afla ca un om multumit are un randament mult mai bun si e spre binele oricarei firme sa fie asa. Oricum, daca nu ne protejam noi, nu prea sunt sanse sa o faca cineva de la locul de munca. Doar in cazuri miraculoase…
    Sa-ti fie bine si sa fie bine, draga Dana!

    Apreciat de 1 persoană

    1. De ce le-ar păsa dacă interesele lor primează? Titlul cărții e foarte incitant, dar ai dreptate că, probabil, cei care ar trebui să o citească nu o fac. Și ar mai fi atâtea articole de g3nul acesta care se pot găsi doar printr-un simplu click… Eu sunt bine. Mulțumesc, Suzana!

      Apreciază

  4. Am trecut si eu zilele astea printr-o revolta asemanatoare, asa ca te inteleg perfect. Am gatul cat un butoi, de la cate mi s-au strans acolo si nu le pot spune, pentru ca nu am unde pleca acum. Dar pe viitor, cine stie, o veni el soarele si pe la Moinesti. Hai, capul sus si gandul la Alex ! Da drumul la un zambet 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s