Licoare şi fantasme

Stătea înfuriată printre  sticluţe cu leacuri neştiind pe care să-l aleagă, care ar putea fi mai eficient pentru o presupusă răceală ce-i dădea târcoale.

Fiecare dintre acestea era inscripţionată cu simboluri ce păreau a veni dintr-o altă lume, din timpuri demult apuse, făcându-i alegerea tot mai grea.

Pereţii parcă ar fi făcuţi dintr-un material permeabil, o plastilină moale sau un calcar absorbant, lăsând zgomotul oraşului să pătrundă până la urechile care acum dădeau dovadă de o sensibilitate neobişnuită, senzaţie de care se voia scăpată cât mai curând.

 Ca la un semn făcut de un dirijor nevăzut ce supraveghea bunul mers al lucrurilor obiectele din jur porniră a-şi schimba forma, pierzându-şi contururile obişnuite, iar ea începe să intre la idei. Un colţ al casei îi atrage atenţia fiindcă părea supravegheat de o umbră neprietenoasă, iar părerea că vreo câţiva gardieni, instalaţi acolo, i-ar alunga senzaţia de insecuritate, începuse a-i încolţi în minte. Ca şi cum ar fi fost de ajuns doar să se gândească la asta, aceştia îşi făcură simţită prezenţa printr-un zgomot uşor de paşi,  rămânând tăcuţi, în colţul cu pricina, doar privindu-o, de parcă aşa s-ar fi simţit mai liniştită.

Nici vorbă!

Îşi îndreptă privirea spre fereastră, căutând priveliştea cu care se familiarizase de-a lungul vremii şi observă că aceasta dispăruse, locul ei fiind luat de o alta, ciudată, ştearsă, în cu totul alte dimensiuni decât cele ştiute. Clădirile, şoselele, parcurile, grădinile, erau mult reduse, ca într-un orăşel cu locuitori liliputani, chiar şi distanţele dintre ele micşorându-se considerabil. Le percepea ca fiind adunate într-o depresiune mărginită de dealuri, ca şi cum un copil scăpând coşul cu jucării reuşise a le aşeza într-o oarece dezordine ordonată, iar ea se afla cocoţată pe cea mai înaltă creastă, şansele de a fi cuprinsă de vertij fiind din ce în ce mai mari.

Se întoarse spre camera aflată în penumbră fiindcă tulburarea aceasta neştiută prindea proporţii considerabile.

Ar fi vrut să poată urni timpul, să-i imprime o viteză mult mai mare, să-l împingă, cumva, într-o spirală care ar fi putut să o poarte spre punctul iniţial, acolo unde toate erau normale, aşa cum le ştia de-o viaţă.

Nisipul clepsidrei  încremenise într-o poziţie nefirească, oblică, râzându-şi de fantasmele oricui s-ar fi simţit ispitit să îi arunce vreo privire.

Bătrânul timp părea că a obosit şi s-a transformat într-un melc ancestral. Unul tare, tare lent, cu un ritm mult mai scăzut decât cel al melcilor obişnuiţi, purtându-şi căsuţa scorojită în spate din care se ivea o trompă. A cui o fi fost oare?

O fi luat-o drept suvenir din călătoriile sale nesfârşite, o fi doar una dintre acele componente ce alcătuiesc angrenajul atât de precis care-l pune-n mişcare sau era doar percepţia ei deformată asupra lucrurilor?!?

Încerca să se dezmeticească, să părăsească toate acele himere, simţind că un colţişor din creier încă îi mai funcţiona în parametri normali, dându-şi seama că ar avea nevoie de o licoare magică, că doar ea i-ar putea fi de ajutor, că fără aceasta şansele de a-şi reveni erau… zero.

Ce s-a mai ivit din aceeaşi duzină de cuvinte (infuriata, sticlute, batranul, zero, idei, supavegheat, gardieni, licoare, simboluri, componente, obosit, trompa) găsiţi la Eddie în tabel, ca de obicei.

Imagine: Pinterest

Anunțuri

8 gânduri despre „Licoare şi fantasme”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s