Din înalt

Din înaltul semeţ de-un albastru argintiu

Aş putea să desprind zâmbetul cel zglobiu

Nu un rictus ce taie adânc, bisturiu,

Coborând peste breasla unora ce nu ştiu

Cât înseamnă tăceri, resemnări şi nesomn

Adâncite în sufletul simplu de om.

 

Din înaltul semeţ, cu o formă extremă,

Aş putea să culeg gând pufos, teoremă ,

Să-l sculptez în scrisoarea aceea perenă

Ce transcende o viaţă, o clipă eternă,

Fără plic sau ştampilă, fără destinatar,

Doar trecând peste lume, ca un suflu hoinar.

 

Din înaltul semeţ mi-aş lua inspiraţie

Ca să scriu, să tot scriu fără vreo conotație

Despre alge sau nori, despre vreo conspiraţie,

Despre cum să-ţi păstrezi zilnic o aspiraţie,

Neputând să-nțelegi toate acele mizerii,

Să mai crezi că eşti bun, pus în slujba grandorii.

 

Din înaltul semeţ, ca un ochi de pisică,

Am ales zâmbet blând şi fugar ce abdică,

Iz uşor de aloe, frunză sălbaticită,

O poveste uşoară, poate adeverită,

Gând curat, desenând doar al meu curcubeu

Imprimat pe manşetă, dintr-un vârf de stilou.

 

Anunțuri

16 gânduri despre „Din înalt”

  1. Din înaltul semeţ, să-ţi tot picure-n gând,
    Versuri albe şi roz, să aduci pe pământ.
    Să se-nfrupte din ele, sătul şi flămând
    Din înaltul semeţ, versuri vie-ţi în gând.
    Foarte frumoasă, de adaugat la volumul acela…şti tu care ! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s