Cu aripi noi, de porumbel,
La bicicleta cea albastră
Am pedalat la nesfârşit
Pe un pervaz de la fereastră.
Întâi trecuse doar un ceas
Din jocul nou, şi o secundă
Un nor rămase fără glas
Cercând lumina s-o ascundă.
Sub podul galben, temător,
Urzit din razele de lună
Trecea o barcă cu motor
Ca o fantomă, cea din urmă.
Curgea-n auz un fâlfâit
De aripi moi, ca de meduză,
Iar zborul timpului grăbit
Îmi adormise iar o muză.
Visa zâmbind ca-ntr-un clişeu,
Iar chipu-i mângâiat de plete
Părea să-l fi văzut doar eu
Mirare, clipe desuete.
Prin gene încă-i zăboveau
Trei aripi mari de fluture,
Pe fruntea ei albie străluceau
Ca într-un răsărit, cuvintele.
Îmi era teamă s-o trezesc
Chiar şi c-o blândă răsuflare,
Un basm uitat să regăsesc
În zborul nopţii înspre soare.
Şi am lăsat-o să viseze
Pe ea, pe domnişoara muză,
Când s-o trezi, mă viziteze
Pe-albastra bicicletă, o meduză.
Foarte frumoasa poezia! Muza ta ma face sa îmi fie tare dor de vara… Abia astept sa ma duc cu bicicleta, la strand, la nisip ! Noroc ca Marea Nordului nu prea are meduze … brrrr! 🙂
Duminica placuta, Dana draga!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Noroc că lipsesc meduzele zici? Păi, asta era doar ca muză… Mulţumesc şi zi faină să ai, dragă Ella! 🙂
ApreciazăApreciază
Podul… „urzit din raze de lună”… tare frumos. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulţumesc, seară frumoasă! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ești tare jucăușă tu, cu galben și albastru în paletă. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mai avem nevoie și de joacă, din când în când. O săptămână faină să ai, Em! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De joacă avem nevoie mereu. E bine să conservăm copilul din noi, în ciuda anilor. Te pup! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa e şi el ne va răsplăti cu inocenţa şi fericirea caracteristice vârstei. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunate versuri, mi-aș dori și eu o asemenea bicicletă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Știi tu cum e… ne dorim exact ceea ce nu avem. 😀
Mulțumesc! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană