Caruselul timpului

imagine: Facebook

 

O vizitau adesea fluturi verzi şi albaştri care se opreau din zbor poposindu-i pe umeri, pe tâmple, în păr, înfrumuseţăndu-i zilele şi şoptindu-i poveşti în care ea era întotdeauna prinţesa aceea ce trecea cu bine peste orice încercare. Şi nici nu avea cum să fie altfel, pentru că ajutoare de nădejde îi erau toate gâzele din regatul copilăriei, toate florile viu colorate de pe potecile străbătute doar de pasul ei zburdalnic într-un ritm doar al ei.

Îşi prindea pe degete flori de volbură sau rochiţa-rândunicii, cum le numea pe atunci, închipuind inele din nestemate nemaivăzute, ca pentru a-i purta noroc.

Avea un fel de cod, numai al ei, cu ajutorul căruia reuşea să-şi adune supuşii printr-o singură mişcare a căpuşorului încadrat de un păr frumos, negru ca abanosul, des şi strălucitor, cu nuanţe diferite în bătaia soarelui.

Făcea un prospect al clipelor libere, al celor ocupate cu poveşti şi visuri, al nopţilor înstelate ce-i purtau gândurile spre lumi necunoscute în tăceri întrerupte doar de ţârâitul greierilor, un adevărat documentar al zilelor de vacanţă.

I se părea că timpul se târâie ca o rablă, scârţâind din toate încheieturile, fără vreo urmă de fixare în realitatea zilnică, de ancorare în prezent.

Avea o energie debordantă şi ar fi vrut să crească mai repede, dar să poată duce în viitor toate acele bucurii, toate gâzele, florile şi poveştile zilelor fără griji, iar printr-o exprimare atentă a acestora, printr-un efort de voinţă ce nu i se părea prea mare ştia că va face ca toate visele să-i devină realitate.

Uneori trecerea zilelor părea a fi ciclică, aducând mereu aceleaşi întâmplări, nostime ce-i drept, în regatul ei cu locuitori neobişnuiţi, doar un zbor neatent corelat cu vântul prea puternic putând aduce neajunsuri vreuneia dintre vieţuitoarele firave care avea nevoie de cunoştinţele ei privitoare la aripi, antenuţe şi ochişori holbaţi.

Uneori, timpul îi asculta dorinţele, aducându-i ca pe o ofrandă comorile acelor clipe. Alteori, acesta părea că s-a comprimat atât de mult încât abia avea timp să-şi tragă sufletul, constatând cu uimire că astăzi e sâmbătă, când abia ieri, parcă, fusese luni.

I se părea că ar fi prinsă în mişcarea de neoprit a unui carusel ce se rotea din ce în ce mai repede, un mecanism în care timpul nu mai avea nevoie de poveşti, fluturi şi flori, rotindu-se ameţitor, într-un zbor cu aripi întinse trufaş peste lume.

Simţea, în acele momente, că vrea o pauză de alimentare cu linişte şi frumos, o clipă de respiro şi aduceri aminte, dorindu-şi, cu o mare doză de egoism, reîntoarcerea aceea imposibilă.

Încetul cu încetul a acceptat că nu i se pot îndeplini toate dorinţele, că timpul trece impasibil, că viaţa trebuie acceptată cu tot ceea ce ea îi aduce în cale şi-atunci aprobarea aceea tacită i-a adus o mai mare înţelegere şi cunoaştere a unor sensuri ce îi păruseră ascunse.

Şi acum o mai vizitează fluturi verzi- preferaţii ei şi albaştri-preferaţii lui, ai copilului care-i luminează viaţa cu zâmbetul inocent şi prezenţa atât de vivace, ca o promisiune dintotdeauna a timpului, care se roteşte ca într-un carusel năucitor, purtând mereu alte bucurii pe aripile sale neobosite.

Din aceeaşi duzină de cuvinte (comprimat, ritm, rabla, documentar, alimentare, prospect, zbor, noroc, cod, fixare, exprimare, energie) s-au mai iscat poveşti şi scrieri pe tema săptămânii- Caruselul timpului,  pe care le găsiţi în tabel la Eddie.