Vara, la zece şi jumătate seara

 

vara, la 10

Romanul scris de Marguerite Duras pare a nara o întâmplare ireală, o crimă pasională, în care personajul principal, Maria, se rătăceşte, cumva, fără a-şi dori aceasta. Aflată fiind sub efectul câtorva pahare de manzanilla, care ar fi doborât pe oricine altcineva, dar care ei îi dau curaj, încearcă să-l salveze pe cel care-i părea oarecum fără vină, în toată această poveste.

În timpul unei furtuni care îi obligă să-si întrerupă călătoria, Maria aflându-se în vacanţă cu soţul, fiica ei şi o prietenă, aceştia poposesc exact în satul unde Rodrigo Paestra îşi împuşcase soţia, de numai nouăsprezece ani,  pe care o descoperise în braţele altui bărbat.

Atrasă mai întâi de muzicalitatea numelui celui ce comisese această oroare, repetându-l la nesfârşit, ca pe un cântec, departe fiind de soţul care părea că ar înfiripa o nouă legătură de dragoste cu femeia frumoasă care-i însoţea în călătoria spre Madrid, cu memoria trimitându-i flash-uri „Rodrigo Paestra e pe acoperişuri”, luptându-se cu nevoia tot mai pregnantă de a bea, cu gândurile învălmăşite, se simte pusă în postura de a depăşi orice barieră pentru a face acel gest.

Jocul acesta bizar, cu toate încercările ei de a rămâne lucidă şi a nu se implica în această întâmplare, cu presupusa infidelitate a soţului, aşteptarea chinuitoare de a afla momentul deznodământului, copila adormită, în tot acest timp, în noaptea plină de surprize, dorinţa de a salva un suflet chinuit, care, poate ar fi putut duce şi la salvarea ei, se desfăşoară în momente pline de suspans ce ţin cititorul nedezlipit de paginile cărţii pentru a afla mai mult, şi mai mult, face imaginaţia să creeze felurite supoziţii, feluri de curgere diferite de cele existente în roman.

În zare, cerul s-a curăţat în sfârşit cu totul după furtună. Precum o lamă, orizontul taie lanurile de grâu. Începe să sufle un vânt călduţ care zvântă asfaltul străzilor. Vremea-i frumoasă, şi ce frumos o să fie în zori, ce luminos. Dar încă-i noapte deplină. Poate că mai există încă soluţii, pentru conştiinţa lui nesigură. Aşa s-ar putea crede.”

După mari încercări ce-i redeşteaptă tot felul de frici care păruseră uitate, Maria reuşeşte să-l salveze pe Rodrigo, lăsându-l tupilat în mijlocul unor lanuri de grâu ce înconjurau localitatea, promiţându-i că va reveni.

Povestirea curge lent printre raze năucitoare de soare, conştiinţe mai mult sau mai puţin vinovate, iubiri ascunse, iar vacanţa pe care şi-o propuseseră cât mai liniştită, capătă acum alte valenţe.

Deznodământul e cu totul altul decât acela la care m-aş fi aşteptat. O lectură frumoasă pentru zile de vacanţă şi nu numai.

imagine:

Anunțuri

8 gânduri despre „Vara, la zece şi jumătate seara”

  1. Si eu care credeam ca ai construit castele de nisip si ai cules scoici…
    Poate cand se intoarce Zina din vacanta, intri in jocul despre carti… 🙂
    Pare sa fie o carte scrisa frumos, asa ca multumesc si eu pentru titlu!
    O zi infrumusetata cu amintirile de vacanta! 🙂 ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s