Printre picături, imagini şi asfinţit-duzina

Lăsând în urmă marea, vacanţa, cu tot farmecul ei pe o vreme mohorâtă, ploioasă, în acord cu noi, care regretam sfârşitul sejurului, am pornit spre casă, făcând din imaginile surprinse martori tăcuţi ale momentelor petrecute.

Marea la Constanţa are altă culoare.
Cazinoul cu aer desuet
Lebedele din Mangalia
Nuferi pe lac-Neptun
Marea în Mangalia
Aproape de asfinţit
Tropaeum Traiani în ploaie
Podul Anghel Saligny- Cernavodă
Parte a aceluiaşi pod
raze, nori- din fuga maşinii
floarea soarelui scăldată în ultimele raze
lupta soarelui cu norii
picături
aripi peste lumină
Nostalgii ale unei epoci apuse

O vacanţă scurtă la malul mării, în decursul căreia mi-am petrecut zilnic minute bune încercând să surprind un pescăruş, nu un porumbel, în zbor. Ar fi fost posibil dacă aş fi fost un fotograf experimentat, zic eu, însă nu am reuşit un cadru perfect.

Pe orice potecă aş fi trecut nu am găsit nicio păpădie, dar dacă ar exista un pasaj secret prin care să mă pot întoarce, ştiu exact unde am fotografiat una deosebită.

Un pictor distrat pare să fi amestecat, în joacă, doar două culori cu al său penel  magic risipindu-le mai apoi pe bolta cerească.

Din pana unui scriitor experimentat ar fi ieşit un alt fel de portret, al acestei vacanţe, printre picuri de ploaie, printre zâmbete însorite şi clipe unice.

Tema săptămânii ar fi „Trandafirul„, însă dacă v-aş oferi o grădină întreagă, plină de culoare şi miresme, ce aţi zice?

Ce alte scrieri s-au mai ivit din aceeaşi duzină de cuvinte (ploaie, portret, picuri, perfect, petrecut, posibil, papadie, poteca, pasaj, penel, porumbel, pana)  găsiţi, ca de obicei, la Eddie în tabel.

 

20 de gânduri despre „Printre picături, imagini şi asfinţit-duzina”

  1. Imi place cum ai realizat montajul. Parca fac piruete printre imagini si text!
    Sa-ti fie de bine vacanta, draga Dana! ❤
    Un weekend in care sa mai visezi la scoici, plaja, mare, pescarusi… si ce mai vrei tu! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

ganduri

" Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând". Nichita Stanescu.

Micile Mizerii

POVESTE CU PERSONAJE IMAGINARE, CONŢINUT AMBIGUU ŞI SFÂRŞIT NEDEFINIT

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

why is a raven like a writing desk?

writing letters to my thought mates

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Mala Teaha

photography, painting & color

lt.mala

ca o filozofeala si-n loc de...

Oala lumii

cu lingura prin oalele altora...

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

Spațiu dedicat evoluției personale

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com