Crâmpeie de zile într-un sătuc încremenit în caniculă

 

Printr-o  congruență ciudată zilele se scurgeau nepăsătoare, egale, încărcate cu aceeași energie stagnantă. Canicula făcea ravagii peste tot reușind să schimbe iarba din verde în nuanța aceea nedefinită a muștarului uitat prea mult timp pe un raft al cămării, chiar și dispoziția oamenilor devenind de necontrolat- când asemenea unui vas cu apă ce dă în clocot,  când melancolică, când, știu și eu, cumva bizară.

O pisică se rostogolea prin colbul cărării, tolănindu-se apoi sub coroana umbroasă a unui  copac bătrân. Era locul ei preferat și nimeni nu  avea curaj să i-l ocupe pentru că știau ce pățiseră cei care au încercat, de-a lungul verii. Făcuseră  cunoștință cu ghearele ei ascuțite. Altfel, era blândă, cu o blăniță strălucitoare, tigrată în nuanțe cenușii calde, de parcă abia ar fi ieșit dintr-un salon în care i se aplicaseră cele mai bune tratamente cosmetice.

În colțul străzii întâlneam, zilnic, același bătrân cu privire de copil și un surâs de resemnare întipărit pe chip. Uitase, de multă vreme, să blesteme ziua în care rămăsese fără piciorul drept și lua curgerea timpului așa cum era, accepta totul cu aceeași capitulare blândă în fața sorții. Nu ținea mâna întinsă niciodată, dimpotrivă, dăruia tuturor câte ceva, iar trecătorii îl priveau parcă vrăjiți de acea seninătate izvorâtă din înțelepciunea pe care trecerea anilor grăbiți o imprimase întregii sale ființe. Avea o vorbă bună, o glumă sau o poveste pentru toți acei care-și făceau timp să-l asculte și nu erau puțini.

Se opreau ca și cum ar fi avut programare pentru un consult al sufletului, fără a se îmbulzi sau a rămâne mai mulți, în același timp, în preajma lui. Știa, bătrânul, mulțime de întâmplări de capă și spadă din vremea când cei care îl ascultau nici nu deschiseseră ochii pe lume, iar când momentele de terapie luau sfârșit, fiecare revenind la ceea ce avea de făcut, se simțeau îmbogățiți spiritual de parcă ar fi descifrat unele din cele mai ascunse taine pe care viața le-ar fi putut aduce în cale.

Pinterest-country

La poalele unui deal baloți cilindrici de paie zăceau împrăștiați, ca și cum un copil speriat de arșiță și-ar fi lăsat jucăriile aruncate, care încotro, alergând spre răcoarea pârâiașului ce susura timid în apropiere.

Din depărtări un clopot îmi picură în auz note grave, dangăt surd, ca o tânguire stinsă a unui cor de suflete ce tânjesc după alinarea unei ploi binefăcătoare, care să le scoată din acea carapace strâmtă în care le alungase nemişcarea arzătoare.

Se încovoiaseră până şi fructele încă necoapte prinzând forma unor alune caju, iar ramurile pomilor se întindeau, aproape despuiate, spre cer ca pentru a cere îndurare, ca pentru a spune că este prea mult, ca pentru a implora câţiva stropi rătăciţi chiar şi dintr-o carafă să le ajungă la rădăcini, pe crengi, pe frunzele aproape arse.

Degeaba se îngrămădiseră norii pe cer, căci aerul continua să rămână fierbinte, soarele arzător și colbul la fel de prezent în toate ungherele. Ei nu mai aveau puterea să plângă răcorind pământul înfierbântat şi nici localnicii nu mai sperau într-o asemenea minune.

Într-o simetrie stranie, zilele vor continua să se scurgă nepăsătoare, egale, încărcate cu aceeaşi energie stagnantă, iar canicula va mai pustii încă o vreme.

Din joacă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte cuvinte (consult, caju, congruenta, canicula, cale, copil, chip, capa, carafa, clopot,  clocot, carapace), s-au mai ivit şi alte gânduri- poveşti pe care le găsiţi la Eddie în tabel.

Anunțuri

4 gânduri despre „Crâmpeie de zile într-un sătuc încremenit în caniculă”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s