Un puzzle între obişnuință şi mister

Te crezi o persoană pragmatică. Eşti dependentă de ordine, meticulozitate, precizie şi orice gând este la locul său.

Uneori mai dezlegi un rebus şi o faci rapid, fără corecturi, de parcă tu l-ai fi creat. De obicei,  mintea ta analitică adună cu repeziciune cifre ca şi cum le-ar vedea înşiruite pe coloane ordonate.

Îţi este obişnuinţă aşezarea riguroasă şi orice dezordine are ordinea bine ştiută doar de tine.

Alteori trece prin tine un iz de parfum, o aparentă culoare, nevoia de ceva nou, de altceva şi, atunci, te apropii stingheră de cutia cu piese de puzzle. Unul pe care nu ai mai încercat să-l întregeşti din fărâme. Iei, la alegere o piesă ce-ţi pare mai plină de farmec prin aspectul ei. O evaluezi din priviri, te concentrezi asupra celorlalte, încercând să creezi o poveste şi toate par să se aşeze la locul lor cu uşurinţă.

Înclinaţia spre organizare face totul mai facil.

Începi dintr-un colţ şi laşi jocul să se orânduiască firesc, asemenea unui drum lin, fără sinuozităţi, intuind potrivirea.

Nu te-ai gândit nicicând că ai putea face risipă de gesturi inutile.

În schimb, cu oamenii e mai complicat.

Nu dispui mereu de toate datele necesare şi  nu reuşeşti a le descoperi misterele.

Precizia matematică nu mai are rost în calculele logaritmice ale unor anumite stări, priviri, insinuări. Totul pare complicat, iar tu, în naivitatea ta congenitală, laşi deoparte chibzuinţa şi dai rigurozitatea la schimb pe un zâmbet.

Faci risipă de presupuneri, îţi compui o mască ce nu ţi se potriveşte şi are un efect distonant asupra felului tău de a fi. Nicicând nu-ţi vei ierta asta, aşa că, mai bine renunţi acum, cât nu e prea târziu.

Încerci să te relaxezi. Îşi îndrepţi privirile spre fereastră şi soarele îţi surâde blând dintre nori. Te aşezi pe fotoliu, cu o ceaşcă mare de cafea  pe care o strângi cu ambele mâini pentru a-i prelua căldura binefăcătoare. Mireasma ei proaspătă are darul de a te desprinde dintre gândurile haotice.

Revii la jocul tău de puzzle, îţi dai seama că îi lipseşte o piesă, iar fără ea totul e în zadar. Imaginea nu se compune perfect, povestea nu se leagă şi-atunci îţi pare rău că ai deschis cutia.

Misterul nu te mai atrage. Enigmele nu au mereu o singură rezolvare.

Cele 12 cuvinte au fost alese de Laura şi nu ştiu, încă, dacă s-a rezolvat problema tabelului… 😆

 

Reclame

18 gânduri despre „Un puzzle între obişnuință şi mister”

  1. Intotdeauna cu oamenii e mai complicat! Poate pentru ca mintea lasata libera face tot felul de variante de scenarii care de multe ori nu au nici un fel de legatura cu realitatea obiectiva, ci doar cu realitatea pe care o presupunem noi ca se deruleaza.
    Adica… e tare complicat. Dar, decat cu masca, mai bine fara… ca se respira mai usor! si oxigenarea sangelui e importanta! 🙂

    Toate cele bune, Dana draga! Mi-ai adus aminte de niste jocuri de puzzle complicate foc, pe care nu stiu in ce an le voi termina, dar totusi bunavointa am! 😀
    O saptamana senina si usoara sa ai!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Lăsăm măștile deoparte că punctul tău de vedere este într-adevăr interesant… 🙂
      Spor la puzzle și în tot ceea ce faci, o săptămână plină de lumină și bucurii! Să fii înconjurată doar de oameni sinceri, apropos de citatele tale, dragă Suzana! 🙂

      Apreciază

  2. In afara de chestia cu masca cred ca ai descries un pic caracterul „fecioarelor” … stii tu, zodia fecioara! 😀
    Tipicari si ahtiati dupa ordine, cusurgii si … 😀 Noroc ca înauntrul lor se afla însa un rezervor gigantic de sensibilitate, poezie şi capacitaţi creative. Chiar au doua maini drepte ! 😀
    Sa ai o saptamana placuta si jucause! Ca doar sunteti în vacanta! ❤

    Apreciat de 1 persoană

  3. Puzzle! 🙂 Am primit de la Mos Craciun doua (cu numai 500 de piese fiecare) dar inca nu am desfacut cutiile. 🙂
    Hm… Despre masti prefer sa nu scriu prea mult… Parerea mea este ca toti purtam cate una (daca am depasit varsta de 6 ani) :), cel puţin din cand in cand.
    Iti doresc, cu drag, sa ai o saptamana frumoasa-frumoasa! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Da, cred ca fiecare din noi avem maștile noastre si ca ele sunt niste mecanisme de apărare pentru a nu lasa la suprafața tuturor vulnerabilitățile si slăbiciunile noastre. Foarte frumoasa metafora ta cum ca puzzle-ul ar fi viata omului pana la urma. Felicitări! 😘

    Apreciat de 1 persoană

  5. curios dar la puzzle n-am avut niciodată răbdare. nu ca la goblen sau la tricotat, nu ca la ordinea din dulapuri (și care nu este nativă ci … indusă 😦 ), nu ca la multe alte lucruri pe care le așez cum s-ar zice la linie. și, trebuie să recunosc asta, atunci când m-am mai relaxat puțin și lucrurile n-au mai fost așa de metodic trasate (jumătatea mea este un dezordonat notoriu și feroce) am descoperit că este bine și așa.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Să zicem că naivitatea persoanei era nativă, nu indusă, că se credea așa fără a sta să mai analizeze și din alt punct de vedere.
    Eu, una, mai repede renunț la tricotat sau goblen decât la alte îndeletniciri (care or fi alea) 😀
    Și, da, ai dreptate când spui că avem o altă perspectivă atunci când suntem relaxați. 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s