Parfumul iubirii

Pinterest

Rămasă lângă călimara din cristal, ce reflecta jocuri de lumini şi umbre pe pereţii îmbujoraţi de atingerea asfinţitului, pana boantă, de ascuţirea căreia nu se mai ocupase nimeni în ultima vreme, se simţea stingheră. Ar mai fi vrut să alerge pe foile goale, purtată de aceeaşi mână fină, ce îi împrumuta cu fiecare atingere mireasma unei livezi înflorite, cu arome de portocal, muşchi umed, proapăt trezit la viaţă din negura iernii şi adieri calde de miere topită, ambră, vanilie, cu o fugară urmă de piele abia tăbăcită.

I se făcuse dor de serile de poveste în care parcă citea gândurile celei care o purtau în înfloriri maiestuoase ale literelor ce se iveau din joaca lor comună. Şi tare-i mai erau dragi acele clipe!

Trecuse prea mult timp de când învăţase a scrie, mai apoi a citi gânduri, valsând cu pas cadenţat peste mătăsoasele pagini pe care se amestecau uimiri şi bucurii, suspine şi certitudini, într-o adevărată declaraţie de iubire a lumii, a oamenilor, a vieţii însăşi.

Desenase toate acestea cu litere egale, măiestrite, curioase şi cuminţi în acelaşi timp, umpluse zeci de pagini cu fiecare trăire de moment ori amintire dragă.

Aştepta mângâierea ştiută ca pe o binecuvântare, ca pe un îndemn de a merge mai departe, de a crea mereu tot mai multă lumină şi frumuseţe în jur, percepând-o ca pe o înnoire a jurămintelor de fidelitate şi uniune la fiecare răsărit.

Şi lipsa aceea din ce în ce mai pregnantă îi da fiori reci, ca şi cum pânza cenuşie a uitării s-ar fi aşternut peste tot ceea ce-i fusese drag, peste bucurii şi amintiri.

Îi rămăsese viu, însă, parfumul, miresmele cunoscute ce vor dispărea doar odată cu ea.

Era parfumul iubirii, impregnat adânc în toată alcătuirea ei plăpândă, singurul care o mai făcea să simtă că încă nu e prea târziu, că totul mai poate fi reluat, dus la stadiul de împlinire fericită a  oricăror dorinţe şi idealuri.

Mai sta şi mai spera că totul avea să fie la fel ca înaintea acestei uitări, chiar dacă nu ştia cât durase, dar, care, putea fi redusă la o clipă, infimă trecere în neant a unui gând nedorit.

Nici lacrimile şi nici umbrele tăcute nu-şi aveau rostul. Nimic nu-i putea încețoşa aşteptarea.

Va fi bine! Trebuia să fie la fel ca până atunci când nesiguranța îşi făcuse simțită prezența. Fantomele îndoielilor nu aveau ce căuta într-o asemenea uniune de suflet. Au  fost momente magice ce nu puteau sfârşi atât de brusc. Va fi bine!

Ce s-a mai scris, în joacă sau în serios, pe aceeaşi temă, folosind aceleaşi 12 cuvinte (pana, calimara, dor, pas, mireasma, sacru, declaratie, multime, traire, innoire, poveste, timp)  găsiţi în tabel la Grişka.