Momente de răgaz în compania lecturii

Astăzi mi-am lăsat orice activitate deoparte în favoarea unei cărţi, care mi s-a părut interesantă după titlu şi m-am convins că nu am dat greş.

Aşa cum reiese din titlu, cartea cuprinde poveşti de dragoste, la prima vedere.

Sunt cinci, una mai frumoasă decât cealaltă.

Prima – „Crinii din clasa întâi de liceu” scrisă de Gabriel Liiceanu poartă mireasma „ucigătoare” a crinilor regali în fiecare gând,cu un final neaşteptat.

Cea de a doua – „Terebentina” de Adriana Bittel e tot despre un anumit miros rămas în suflet, cel al…terebentinei, bineînţeles, un pictor şi amintiri ce încălzesc sufletul.

A treia -„Misiune imposibilă” de Ana Blandiana e o descriere aparte a unor ochi negri care putea grăi mai mult decât cuvintele şi un înger ce a ales să-şi lepede aripile. Superbă!

A patra -„Alesul” de Nicolae  Manolescu este plină de mister, aşa cum numai apropierea de mare, nisip, pescăruşi, poate fi.

Cea de a cincea şi ultima, dar nu cea din urmă, – „Un pariu la Paris” de Ioana Pârvulescu o deosebită poveste a cărei acţiune se petrece la… Paris.

Nu spun mai mult, dar cred că e suficient să vă deschid apetitul pentru lectură.

Un mod plăcut de petrecere a timpului liber, cum altfel, iar pentru asta trebuie să …

Mulţumesc, Dorinapentru că mi-ai oferit posibilitatea de a o citi şi a o păstra, nu doar în suflet! 🙂 

20 de gânduri despre „Momente de răgaz în compania lecturii”

  1. O carte în care se întâlnesc Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana și Ioana Pârvulescu ca autori ai poveștilor, nu-i exclus să provoace un coup de foudre! Plus că-i plină de parfum. 😛
    Cred că întâlnirea aceasta face parte din acele lucruri rare, care aduc bucurie. M-ai convins, o voi avea! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

VeroVers

Versuri din tinereţe - şi nu numai

ganduri

" Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când lumea mea prelungă şi în nesfârşire se face coloană sau altceva mult mai înalt şi mult mai curând". Nichita Stanescu.

Micile Mizerii

POVESTE CU PERSONAJE IMAGINARE, CONŢINUT AMBIGUU ŞI SFÂRŞIT NEDEFINIT

psi-words

... loc de joacă pentru cuvânt. serios!

why is a raven like a writing desk?

writing letters to my thought mates

Cosmisian - Neoproză „smart emotional”

Mouelle Roucher „Eratele sunt mai bune decât ciornele publicate. Eratele sunt răzbirea unui scriitor care spune adevărul.” ~ Lucette „Degetele tale sunt definiția sofisticată a unui semn de carte perpetuu”

Mala Teaha

photography, painting & color

lt.mala

ca o filozofeala si-n loc de...

Oala lumii

cu lingura prin oalele altora...

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

Spațiu dedicat evoluției personale

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com