Drum lin, Elena dragă!

Am ajuns prea târziu. Nu mai erai acasă. Făcusei deja primul pas pe drumul spre cele veșnice. Crizantemele albe pe care le țineam strâns în mâna dreaptă mai purtau încă răcoarea dimineții. În cealaltă se încălzeau lumânările care aveau să-ți fie aprinse la căpătâi. Auzisem clopotul cu dangăt jalnic ceva mai devreme și m-am rugat în gând: Doamne, să nu fie pentru Elena!, dar era chiar pentru tine.

Te-ai stins ușor. Te-ai topit ca o lumânare care a ars doar pentru a-i lumina și încălzi pe cei dragi. Amintirea chipului tău frumos, a zâmbetului cald și privirii senine vor rămâne mereu în inimile noastre.

Revăd în gând clipa în care te-am întâlnit…
Purtai un costum roșu ce-ți evidenția trăsăturile, erai timidă, cu un zâmbet crispat întipărit pe buze din cauza necunoscutului ce ți se așternea în față, dar lumina din ochii tăi străpungea semiîntunericul încăperii. Și a fost bine. S-a înfiripat o prietenie trainică de-a lungul căreia s-au adunat bucurii și momente de neuitat.  Au trecut anii peste noi, dar tu ai rămas acelaşi om frumos şi bun.
Acum ai lăsat în urma ta tristețe și un gol ce nu va putea fi umplut niciodată de nimeni și nimic. Doar gândul că ai scăpat de chin și durere ne mai alină puțin. Așa cum zicea o prietenă de-a noastră: S-a îndurat Sfânta (Cuvioasa Parascheva) și a luat-o în paza ei.
Zbor lin printre stele, suflet frumos!
Dumnezeu să te odihnească în pace!