Nici ghebele nu mai sunt ce-au fost

 

Astăzi m-am hotărât să trec şi la îndeletniciri mai prozaice. Mi-a revenit plăcuta însărcinare de a mă ocupa de curățatul ghebelor. Pofta e poftă, ce să spun, dar surpriza care mă aștepta a fost și mai mare.

tulpini ca iasca şi alte vegetaţii

Aproape un sfert din cantitate au fost frunze, iarbă, paie și alte tipuri de vegetație pe care mai mișunau încă insecte ale pădurii. O parte erau doar codițe vineții, lemnoase, iar altele prea zemuinde când le tăiam pentru a le verifica de potențiali vizitatori.

Mă apucasem eu cu avânt voinicesc să le răscolesc, să le curăț,  doar doar voi găsi unele mai acătării, să le admir în gând trase în ulei la tigaie și cu puțin usturoi,  că să nu mai zic de o porție de zacuscă gheboasă, cu muuulte ghebe adică, care-mi lăsa gura apă numai gândindu-mă la ea, dar elanul  mi-a fost frânt în curând.

ghebe-cică

Unele din cele rămase, aproape bune, aveau pălăriile ori prea maronii cu margini ca arse de brumă, ori prea albicioase, neobișnuite cumva, iar după ce le-am spălat multe dintre ele s-au sfărâmat în bucățele mici, mici de tot. Să vă mai spun că după fiebere au rămas doar cât să poți cuprinde în doi pumni?!? Inutil. Ei, să le guste cine-o vrea că eu mi-am pus pofta în cui. Banii i-am risipit, timpul l-am pierdut aiurea și nervii, nici nu mai spun. Nu aș fi avut pretenția să fie ca desenate și trase în țiplă, dar nici chiar așa.

Cred că erau de vară, o vară care a trecut cam de mult pe lângă ele, căci cele de toamnă au tulpinile mai groase, pălăriile mai mici, sunt altfel oricum.

Cam asta se întâmplă atunci când te lași pe baza altuia. Nici ghebele nu mai sunt ce-au fost, adevărat, cel puțin în cazul celor achiziționate indirect de mine.