Fix 30 de minute a durat petrecerea mea de Revelion. La 12 fără un sfert m-am machiat, m-am îmbrăcat la țol festiv, oarecum și la fără 3 minute mi-am dat seama că nu am ce turna în pahar, fără alcool, pentru a ciocni.
Înşfac o portocală și dau fuga la bucătărie să o fac suc. Pe marginea chiuvetei, acolo mi-am găsit. Prima jumătate-risipită, după ce am răsturnat recipientul cu o mişcare neatentă. Zic ceva de dulce printre dinți și încercând să-mi păstrez calmul, storc în grabă cealaltă jumătate.
Victorioasă, mă întorc în cameră cu un deget de suc pe fundul paharului. Bun și ăla. Ai mei erau preocupați cu admirarea artificiilor prin fereastra închisă. Cu cine să ciocnesc?!? Și numărătoarea?!? Nu am auzit 4, 3, 2, 1… Probabil că ratasem momentul.
Puiul meu dormea adânc, așa cum numai un copil neobișnuit cu ora atât de târzie poate dormi. Toate încercările mele de a-l trezi au rămas zadarnice. I-am strecurat în mânuţă o bancnotă pentru a avea un an prosper și l-am pupăcit pe creștet dorindu-i „Un an nou luminos!”, zâmbind plină de recunoștință minunii cu care am fost binecuvântată.
Și atunci am realizat că fericirea e atât de aproape, doar să știi care e momentul potrivit pentru a o atinge.
Plină de o bună dispoziţie abia mascată, străduindu-mă să fiu zen, de altfel, mă îndrept spre fereastra de la bucătărie, o deschid larg, îndrept paharul spre cerul brazdat de steluțe în lumini multicolore și-mi lansez spre Univers, șoptit sau în gând, nu mai știu sigur, dorințele pentru noul an. Îmi luasem și cele 12 stafide, pe astea nu le-am uitat, câte una pentru fiecare dorință sau fiecare bătaie a gongului din care nu am auzit nici măcar una, dar sunt sigură că ele se vor împlini. Nici măcar nu sunt imposibile.
A urmat demachierea, schimbatul în pijama, direcția pat și butonat telecomanda. Somn de voie până dimineața în care m-am trezit cu certitudinea că noul an va fi binecuvântat.
Cam așa a fost trecerea mea într-un an nou pe care vi-l doresc „plin de bucurii și împliniri alături de cei dragi!”. La voi cum s-a petrecut?
***
Cu un alt titlu, dar exact în aceeaşi formă, articolul poate fi găsit şi aici. 🙂
Eu zic că a fost o trecere frumoasă între ani și îți doresc ca dorințele exprimate să ți se împlinească, Dana!
Nici de mine nu mi-e rușine, chiar dacă nu am apucat miezul nopții, cred că din cauza vinului prost ales, mai ales că nu beau vin decât la ocazii festive. S-a rezolvat dimineață, cu o pălincă de calitate. 😉
Sănătate și câte un pic din toate cele bune! 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Sănătate multă, Petru, bucurii și binecuvântări! La mulți ani! 😊🥂
Bună și pălinca dacă zici tu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eu nici măcar nu m-am îmbrăcat festiv, ba cred că eram și cam ciufulită. Am trecut în noul an pe balcon, cu mâinile în buzunarele goale, uitându-mă la artificiile vecinilor.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E bine și așa. Noi să fim sănătoși. La mulți ani! 😊🥂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am avut o trecere faina!
Am luat masa pe o terasa (afara erau 25 grade!), apoi am urmarit un spectaculos foc de „artificuri”, alaturi de sute de oameni!
La multi ani!
ApreciazăApreciat de 3 persoane
Mă bucur tare pentru tine. La mulți ani! 😊🥂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La mulți ani frumoși cu bucurii! 😊🥂
ApreciazăApreciază
Totusi , esential e, ca nu ti-ai risipit si cealalta jumatate… de portocala… ! 🙂
O zi, un an, un secol, un mileniu binecuvântat cu liniste sufleteasca, bucurii, pace si fericire în toate dimensiunile si aspectele perceptiei existentei !
O seara magica, draga Dana !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da, principalul e să vedem jumătatea plină a paharului. 😁
Un an cu împliniri și binecuvântări să ai!
O seară liniștită! 😊
ApreciazăApreciază
Se (între)vede ! 🙂
ApreciazăApreciază
La mulți ani! La mine a fost langa Niagara. Probabil ai vazut pozele. Acolo. Fara stafide. 🙂 Veneam din State dupa o scurta vacanta cu tinta de oprit la Niagara si lamulteanit acolo. O rugaciune mica doar. An nou fericit! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
An nou plin de binecuvântări să ai, Em! 🙂
Am văzut pozele pe fb, dar mai vin şi pe la tine.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Să-ţi fie fericită fiecare zi! An nou fericit!
Am admirat artificii, am făcut „trenuleţul” în Piaţa Mare, pe o melodie BZN, apoi hora, tot pe BZN. A fost frumos.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Deci, ţi-a fost reuşit finalul de an şi tare mă bucur pentru tine! Ai început „trenuleţul” cu dreptul?… de parcă ar mai conta… 😀
Să-ţi fie cu bucurii şi împliniri noul an, dragă Potecuţă! 🙂
ApreciazăApreciază
Îţi mulţumesc frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag! 😊
ApreciazăApreciază
Ce mica-i lumea…virtuala, pacat ca-i frig si vijelie-n tara ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… E mică, într-adevăr… 😁
ApreciazăApreciază
La mulți ani!!! ☕🍀😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
La mulţi ani! 🙂
ApreciazăApreciază
Superba imagine ! Tu, ciocnind un pahar (fie el si de suc) cu universul !
La mine a fost mai concret, eu am ciocnit cu Geo, cu fratele si cu mama lui. Apoi ne-am uitat la tv (ca mosnegii) pana pe la ora 2, cand vinul ne-a inchis toate posturile. 🙂
Un an frumos sa ai ! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eheei, dacă erai acolo să o vezi… 😁
Cred că a fost binevenită plimbarea voastră la malul mării în miez de iarnă și revederea celor dragi.
În rest, noi să fim sănătoși…
Un an mai bun cu realizări să ai, Cristina! 😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc. Sa avem ! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană