Confesiune

 

imagine: Pinterest

 Exista credința, bine înrădăcinată printre locuitorii micii comunități, că sub podul acela străvechi, încă rezistent, se adunau spiritele pădurii din vecinătate. Unii credeau că ar fi uriași cu un singur ochi asemeni ciclopilor, alții, dimpotrivă, că niște creaturi nu mai mari de un cot, cu ochi lucioși, păr roșcat și dinți ascuțiți s-ar odihni în nopțile fără de lună lângă picioarele acelui pod, intrând uneori în mlaștina ce-și făcuse loc în albia pârâului acum secat. Era mai mult o viroagă peste care se lățea cu forme neregulate podețul, ca o pânză argintie în bătaia soarelui transformându-se noaptea într-un stăvilar ce proteja lumea fantastică din adâncuri, altădată loc de trecere între cele două sate care acum erau aproape părăsite.

Totuși, bătrânii își aminteau de întâmplările cu explicații bizare din vremurile demult apuse. Unele erau pline de culoare, blândețe, bucurie, altele, pur și simplu, puteau să încrețească pielea oricui doar la simpla amintire, ca o înfierare ce punea de îndată stăpânire peste orice gând senin.

Șoaptele se auzeau rareori, ca o confesiune, cu teama de a nu reveni în viețile lor mai mare decât orice bucurie de a povesti. Erau auzite atunci frânturi de conversații fără noimă, care adunate laolaltă dădeau vise agitate și gânduri încâlcite. „… o mână imensă, caldă, a cărei atingere îi dădea impresia de siguranță îl salvase de la înec; … un ochi neobișnuit de mare, cu privirea fixă, plină de duioșie se ivise în mijlocul vârtejului, ca la un semn nevăzut, făcându-l să se destrame; …de sub un ciuf înflăcărat ivit la doar două palme de pământ, printre tufele arse de scaieți, rânjeau două șiruri de colți ascuțiți dintre care ieșeau melodii neștiute cu note ciudate, punând pe fugă haita de lupi care era gata-gata să-l spintece; … într-o zi întunecată, ca o noapte fără de stele, deasupra turlei bisericii s-a deschis pentru câteva secunde un ochi senin, iar toți cei care avuseseră norocul să-l zăreasca căpătară darul previziunii, pe care însă l-au pierdut după numai șapte zile, însă, în tot acest răstimp s-au putut feri de necazuri; …nebunul satului, care umbla mai mereu haihui, fusese purtat de o aripă nevăzută deasupra pădurii, lăsându-l buimac într-o poieniță unde si-a construit mai apoi o colibă în care și-a petrecut restul zilelor.”  

Toate aceste întâmplări erau transmise ca un mesaj plin de semnificatii ascunse ce trecea de la unul la altul. Cand prinzi din zbor astfel de zvonuri prioritar mi se pare a fi primul gând. Prima reacție de încredere sau respingere a lor. Din fiecare frântură se poate naște o poveste, din orice șoaptă un întreg scenariu mai mult sau mai puțin credibil, acoperit de un fald care să-i confere o abundență de imagini și culori. Zvonurile, șoaptele, poveștile creează o oarecare dependență. Confesiunile de asemenea.

Ce povești au mai iscat cele 12 cuvinte (panza, culoare, pod, prioritar, semn, dependenta, buimac, mesaj, note, hai hui, fald, mare) sau ce s-a mai scris pe aceeași temă descoperiți în tabelele găzduite de Eddie.

16 gânduri despre „Confesiune”

  1. Harnicut-o! Ce poveste – confesiune faina a iesit. Chiar mi-era dor de joc. Oricum ar fi, eu cred ca padurile au un spirit! De ce nu ar avea! Este atata viata in ele! 🙂
    Numai bine, draga Dana! Un final de saptamana dupa cum ti-l doresti! Pupici! ❤

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și mie mi-a fost dor de joc. De aici și graba de a scrie… 😁
      Cat despre spirite… întreaga natură e un spirit sau, mai bine zis, orice formă a ei are un spirit. Apa, aerul, pădurea, muntele…
      Îți mulțumesc mult, Suzana dragă!
      Weekend minunat să ai! 😊❤😘

      Apreciază

  2. Superba poveste ! Merci !
    Am trait efectiv aceasta superba poveste-legenda, pe la 7-8 ani, iar aceasta postare mi-a reamintit de acele momente de cosmar real, prin care am trecut, cazut cu capul în jos în apa râului Somes, din care doar mâna miraculoasa si mila lui Dumnezeu m-au scos, smulgându-ma din îmbratisarea rece a mortii.
    O seara linistita si o duminica binecuvântata cu bucurie si pace, alaturi de cei apropiati de Sufletul tau frumos, draga Dana !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

%d blogeri au apreciat: