Miracolul din suflet

Pe straduța mărginită de doar patru blocuri, câte două pe fiecare parte,  tăcerea se instalase brusc, neașteptat.  Glasurile vioaie ale copiilor ce strigaseră vesel, în timp ce-și construiau cazemate pentru a se feri de bulgării afânați din zăpadă care zburau în toate direcțiile,  până cu doar câteva minute înainte, tăcuseră. Mașinile parcate pe marginea șoselei erau acoperite cu o manta albă, pufoasă, care le transformase în valuri cu unduiri înghețate în mișcare.  Un soare roșiatic agățat de ultimele rămășițe ale zilei se căznea să arunce ultimele raze peste întinderea albă, împrumutându-i reflexii stacojii.

imagine: Pinterest

În curtea unui bloc un om de zăpadă, nu mai mare de-un cot, se căznea să-și păstreze fesul așezat într-un echilibru precar zâmbind strâmb. Larma copiilor și veselia din ochii lor îl făcuseră să se simtă important, dar acum doar fularul multicolor îi mai aducea alinare și speranța că mâine va fi din nou personajul principal.

Deodată, în scurta clipă fugară, doar atât cât genele se lăsă peste iriși, adumbrindu-i, un clinchet zglobiu se auzi în depărtări și o fulgerare aurie, ca o cometă cu o traiectorie bine definită, străbătu cerul brăzdat de nori, iar inima ei ce visa încă la poveștile copilăriei, se umplu de un freamăt știut. O fi fost o cometă, o stea căzătoare sau altceva mult mai plin de semnificații și mister?!?

Știa din copilărie că atunci când vezi o stea căzătoare e bine să-ți pui o dorință căci se va împlini, iar mai târziu aflase că aceasta anunță că un om și-a încheiat misiunea pe acest pământ. Acum credea că acestea două au o legătură între ele. Sufletul care se înalță spre ceruri, în timp ce steluța se îndreaptă spre pământ, are puterea de a mai împlini o dorință. Și-i făcea bine să știe că e așa.

Nu-l întâlnise niciodată pe Moș, cu toate că îl așteptase mereu, mai întâi cu ochii mari acoperiți de gene lungi, părând închiși în serile târzii, dar care pulsau abia simțit de atâta strâns și cu auzul încordat la orice zgomot cât de mic care ar fi putut să-i vestească prezența celui ce se lăsa așteptat an de an,  dar nu fusese surprins. Mai apoi, cu uimirea și răzvrătirea specifică adolescenței crezându-se netemătoare, dar care încă mai păstrează seninul copilăriei ce se vrea ascuns de ochi străini, curioși, plini de reproș.

L-a așteptat și încă îl mai așteaptă știind că ziua aceea va veni oricum. Darurile multe, felurite, surprizele nu i-au lipsit, nici poveștile, indiferent de vârstă, ci prezența lui tangibilă, certitudinea că l-a găsit.

În liniștea aceea ciudată, în timp ce ochii îi erau încă ațintiți spre cer, i se păru că fesul buclucaș se mișcase, alunecând spre o ureche inexistentă. Privi cu atenție câteva secunde, dar nimic nu se mai întâmplă. Aproape că îi întoarse spatele când fularul alunecă și el dezgolind gâtul la fel de inexistent al omului de zăpadă. Creanga uscată care imagina un braț prinse a se mișca în semn de bun rămas. E doar vântul și imaginația mea bogată își spuse atunci hotărâtă să intre în casă. Dar zâmbetul?!? Putea să jure că zâmbetul acela nu existase pe fața bucălată cu doar câteva minute înainte. Hotărât lucru, ceva nu se potrivește în acest tablou își zise în timp ce pătrundea în casă. Și, totuși, dacă omuletul acela ar fi… Nu, nu este posibil.

Pătrunse ca o furtună în casă și de pe hol își imploră sora să arunce o privire pe fereastră.

-Uită-te puțin în curtea blocului de vis-a-vis și spune-mi dacă omul de zăpadă mai e acolo. Te rooog!

-Ce ai pățit? De ce te agiți așa? Respiră că mă uit imediat.

Ema trase perdeaua de pe fereastră și privi spre curtea blocului învecinat spunând:

-Este un omuleț de zăpadă acolo. E cam șui ce-i drept, dar e acolo. Sper să reziste până dimineață.

-Deci, e acolo. Și eu sper.

Dimineață bătea un vânt năpraznic, iar în locul omului de zăpadă stătea o cutie roșie cu steluțe aurii.

imagine: Pinterest

A stiut din prima clipă ca e a ei. Peste pijamaua călduroasă își trase paltonul, se încălță cu prima pereche de ghete ce-i ieșise în cale și traversă strada cu sufletul la gură. Cutia părea legată cu fire invizibile, căci nu se clintise din loc. O ridică cu emoție și, spre surprinderea ei, era mult mai ușoară decât se așteptase.

Se reîntoarse în casă val-vârtej ținând cutia strâns, de parcă i-ar fi fost teamă că vă dispărea.

Ema, cu ochii cârpiți de somn o întrebă cu o voce abia șoptită: – Unde ai fugit așa cu noaptea-n cap? Ce era atât de important încât să ieși înainte de micul dejun?

– Am primit ceva de la Moș. Știusem încă de aseară că el trebuie să fie, sperasem, iar acum sunt singură. Uite ce mi-a lăsat, îi spune arătându-i cutia pitită sub palton.

-Cred că ai luat-o razna, mormăi Ema în speranța că nu va fi auzită.

-O să vezi că am dreptate, mai spuse Ioana înainte de a se repezi în camera ei pentru a desface cutia.

Somnoroasă, Ema o urmă aproape împiedicându-se în papucii blănoși care-i erau prea mari. Ioana desfăcea cu mare grijă ambalajul cutiei, pentru a rămâne intact, apoi scoase din ea o steluță aurie, filigranată decretând cu glas ferm că  va sluji de-acum încolo drept vârf de brad și o scrisoare așternută pe o hârtie prețioasă cu mireasma unei întregi păduri de conifere. Nerăbdătoare începu să citească.

Dragă Ioana,

Știu că nu mi-ai scris niciodată pentru că ți se părea că dorințele tale, mai ales una dintre ele care se repeta în fiecare an, ar putea fi irealizabile și totuși ai primit mereu tot ce ți-ai dorit pentru că, vezi tu, eu nu am nevoie de scrisori pentru a ghici tot ce își doresc copiii, mai ales cei cuminți. Să nu-ți pierzi speranța că visurile tale se vor realiza și să depui eforturi în continuare pentru asta. În curând îți vor fi răsplătite. Steluța primită să-ți lumineze calea mereu. Te îmbrățișez cu drag și îți doresc o iarnă de poveste!

imagine: Facebook

– Moșul ăsta are un scris asemănător cu al cuiva. Îmi pare tare cunoscut. Și fraza de la final… Hm, curios lucru, adaugă Ioana oarecum nedumerită.

– Nu lăsa asemenea amănunte să-ți strice bucuria. Hai, mai bine, să bem un ceai, zise Ema îndreptându-se spre bucătărie.

Dar Ioana tot întorcea scrisoarea de pe o parte pe cealaltă, o mirosea, o împacheta și o punea în plic pentru ca în momentul următor să o scoată din nou pentru a o reciti și privi.

– Sper că nu o să faci asta toată ziua, Ioano, strigă sora sa din bucătărie.

– Da și eu sper, îngăimă aceasta lăsând într-un târziu scrisoarea. Mi-ar prinde bine ceaiul ăla cald, mai zise intrând cu o mină confuză.

Și-au luat cănile pline cu ceai aburind, au pus pe o farfurioară turtă dulce și îmbrățișate s-au strecurat în patul mare din dormitorul părinților, exact cum o făceau în copilărie. Au râs la filmele de desene animate, au depănat amintiri și au facut planuri pentru seara cea mare care se apropia tiptil.

Mai târziu, fiecare în camera ei, au împachetat cadouri cu bucuria strălucindu-le în priviri,  așezându-le lumină și zâmbete pe chipuri.

Ioana se strecură tiptil afară pentru a duce un plic mare la cutia poștală din colțul străzii. Pusese în el toate scrisorile netrimise ani la rând alături de una nouă în care mulțumise pentru miracolul pe care îl simțea prezent și pentru toate bucuriile de până atunci. Adresa destinatarului lipsea, dar ea era convinsă că va ajunge acolo unde trebuie, apoi se întoarse spre casă agale gândind că  fiecare dintre noi l-a întâlnit măcar o dată pe Moș Crăciun doar că nu ne mai amintim cum și când s-a întâmplat.

Steluța din vârful bradului sclipea magic împlinind chiar și cele mai ascunse dorințe.

11 gânduri despre „Miracolul din suflet”

  1. Adorabila poveste! ❤️ ❤️ ❤️
    Sunt sigura ca Ioana are dreptate: toti l-am intalnit macar o data pe Mos Craciun. Ar fi cazul sa ne amintim cand. Sau… poate ca nu. 😊
    Zile senine iti doresc, Dana draga! Si implinirea dorintelor! ❤️

    Apreciază

  2. Magnifica povestea Mosului din iernile copilariei,plina de magia si farmecul imaginatiei pure, a inocentei infantile. Ce minunat ar fi ca amprenta vremurilor sa nu ne stearga niciodata din Suflet, aceste minunate sentimente, iar copilul interior sa ramâna pâna la sfârsit senin, multumit, satisfacut, vesel si visator, privind la steaua magilor la ieslea calda din staului oilor si la pruncul viitorul Blând Pastor.

    Sarbatori minunate binecuvântate cu bucurii, pace si multa sanatate, draga Dana !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Fericirea dintr-o clipă

...ce-i asociată unui gând bun.

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

gand in zbor

ganduri fugare

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro și pe ocartenescrisa.ro

Gara pentru noi

blogul Renatei

Fata din vis

Viata e un exercitiu fara repetitie.

BLOG D'AGATHA

...experiențe și experimente...

Illusion's Street

un blog literar de Diana Gole

%d blogeri au apreciat: