Formula magică a primăverii

Se îndrepta bombănind spre laborator… „M-am săturat de atâta iarnă, ger, zăpadă. O fi ea frumoasă, dar numai în poze. Trebuie să insist mai mult asupra cercetărilor privind venirea primăverii. Formulei aceleia la care tot lucram i-a venit timpul de finalizare. Voi pune la bătaie toate legile stranii sau neînțelese ale fizicii, manualele bizare, toate elixirurile știute și neștiute, tot arsenalul de formule cuantice din lumea subatomică, toți electronii instabili, tot ceea ce scapă înțelegerii umane. Tot ce pare paradoxal va fi demonstrat amănunțit. Voi lua în calcul mișcarea planetelor, sateliților și influențele lor. Nu voi mai lăsa nimic nedisecat. M-am săturat de iarnă!”

Bărbatul de statură medie, care se mișca încoace și încolo în penumbra holului îngust, părea mai degrabă un magician decât un cercetător. Contrazicea orice imagine generală pe care ne-am fi putut-o face asupra unor astfel de persoane. Avea un smoc de păr vâlvoi, decolorat de trecerea timpului în nuanțe de soare blând, ochi mari, luminoși, iscoditori, adumbriți de gene prelungi, un zâmbet senin și o oarecare ghidușie în umblet.

Prin ferestrele înalte, acoperite parțial de draperii grele din catifea, se filtra o lumină cenușie, leșioasă în care  pluteau mulțime de particole micronice de praf. Un praf ce nu părea real, ci, mai degrabă, un fel de neuroni interconectați pulsând de informație vie, de energie electrizantă de nestăpânit.

Era greu de rezistat în asemenea atmosferă, iar locul în care se simțea cel mai bine era laboratorul spre care se îndrepta.

S-ar fi crezut că acolo domnea o ordine impecabilă, un aer pur, o liniște deplină.

Greșit. Total greșit.

Dar în haosul de nedescris, în mirosurile înțepătoare ale diferitelor substanțe ciudate, în zgomotul ce răzbătea prin ferestrele deschise, care dădeau exact spre cea mai circulată arteră a orașului, el avea propria ordine, găsea propria mireasmă, se bucura de liniștea adecvată momentelor de studiu intens. Se simțea o cu totul și cu totul altă persoană, mai bine zis, o personalitate marcantă eșuată pe o planetă părăsită care îi aparținea doar lui.

Acolo timpul își pierdea valoarea. Nu exista nici zi, nici noapte. Doar el și formulele lui nebunești, prafurile și substanțele bizare, carțile – adevarate grimoare – de dimensiuni neobișnuite.

Imagine: Pinterest

Pătrundea în acea încăpere ca într-un sanctuar. Când pășea peste prag memoria îi devenea tabula rasa, pentru ca în următoarele momente circuitele neuronale să-i devină interconectate perfect, asemeni mecanismelor unui ceas elvețian. Intră, ca de fiecare dată, precipitat și se prăbuși în fotoliul desfundat, ale cărui arcuri scoaseră un oftat prelung, tânguitor. Părea că s-a afundat pe dată într-un somn adânc, pentru ca în minutul următor să sară drept în mijlocul încăperii exclamand pe un ton ascuțit „Evrika!”.

S-ar părea că micul nostru cercetător era un Mare Vrăjitor Alb, căci doar stând printre accesoriile sale desuete putuse extrage esența din ele, ajungând rapid la rezultatul îndelung căutat.

În cameră pătrunseră nuanțe blânde de curcubeu, miresme de cireși înfloriți și-o mierlă își slobozi trilurile alambicate.

Era primăvară cu adevărat.

În locul covorului uzat se iveau fragmente ca piesele unui puzzle în culori vii, pe care ar fi fost suficient să le cuprindă în mâinile febrile pentru a-și vedea năzuințele atinse. O primăvară eternă.

Întinse mai întâi un picior pe care îl ținuse într-o poziție incomodă, mai apoi mâna care începuse să-l furnice, apoi se trezi de-a binelea. Văzuse Primăvara. Și mai văzuse ceva. Formula de necontestat și ingredientele potrivite pentru a împlini ceea ce își dorea.

Dacă ar fi răsfoit cu stânga tomurile îngălbenite de trecerea timpului, iar cu dreapta ar fi amestecat prafurile și licorile  ce bolboroseau în flacoane de diferite mărimi și culori totul ar fi fost gata într-o clipită. Dacă…

Dar primăvara putea fi foarte aproape, la distanța unei mâini întinse în care să cuprindă toate ingredientele la îndemana oricui. Zâmbetul neștiut al unei necunoscute pe lângă care a trecut în acea zi, o eșarfă colorată, mireasma unui parfum, mirarea din ochi de copil, visurile mărețe pe care le-a atins în zbor, bucuriile de zi cu zi ce-i păruseră atunci neînsemnate. Toate erau ingredientele perfecte.

Un zâmbet îi curbă buzele concav, o lumină îi strălucea în priviri și prinse a fredona: „Vine, vine primăvara…”

***

Cam de fiecare dată muza mă vizitează după terminarea tuturor concursurilor.

Mă gândisem să o întreb pe Mona dacă aș mai fi adăugat 1-2 paragrafe cu ”…muguri care pleznesc pe ram, natura care se trezește la viață, mieii zburdă pe câmpii…” s-ar fi încadrat în cerințele concursului?