Toamna târziu

E toamnă, e târziu și-i cenușiu cotidian

A mai căzut o frunză din castan

Încet se mai termina înc-un an

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-i cenușiu cotidian

Dau aripi zborului, un infinit uman

Dau voce gândului să nu șoptească-n van

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-i cenușiu cotidian

Mă-ntâmpină zâmbind cu-n chip marmorean

Aceeași solitudine fără liman

Și tot ce ne-nconjoară îmi pare prea bacovian.

E toamnă , e târziu și-mi fac un talisman

Din chipul zâmbitor, marmorean

Din gândul ce nu mai șoptește-n van

Din frunza ce-a căzut dintr-un castan

Din tot ce este azi cotidian

Și dau uitării tot ce-mi pare prea bacovian.