Călătoria

Ploaia porni pe neașteptate, cu stropi mari și repezi, mai grăbiți chiar decât ea care era mai mereu pe fugă. Umbrelă nu-și luase, bineînțeles, căci distanța până la gară era relativ scurtă și înainte de a ieși din casă soarele zâmbea cald pe un cer mai senin decât în orice altă zi.

În scurt timp străzile și trotuarele se umpluseră de bălți pe care era imposibil să le evite,iar clădirea gării părea mai departe decât știa ea că ar fi, mult mai departe. Nu avea timp sa se adăpostească și nici nu ar fi avut unde, în afara vreunui magazin sau a unei scări de bloc.

După colț era o cafenea și asta părea să fie ceea ce îi lipsea acum cel mai mult, o cafea caldă și aromată, neagră precum buclele care îi încadrau fața, ajunse acum doar niște șuvițe din care șiroia apa. Ilona intră și ieși, în mai puțin de un minut, cu trofeul mult dorit încălzindu-i mâna plăcut.

Mai erau doar 10 minute până la plecarea trenului, iar în fața ghișeului de unde ar fi trebuit să-și cumpere biletul era o mulțime de oameni. Își va încerca norocul așa, fără bilet. Din difuzoare, aceeași voce pe care o cunoștea dintotdeauna anunța sosirea trenului la peronul unu, iar sunetul sirenelor locomotivei se făcu auzit în același timp cu duduitul cadențat al șinelor. Asta-i plăcea cel mai mult. Zgomotele intense, amestecate, agitația de pe peroane, suflul puternic simțit la apropierea trenului, toate înglobând frânturi de viață cu bune și cu rele.

Urcă în cel mai apropiat vagon și rămase pe coridor. Nici nu se pusese bine trenul în mișcare, că zări, prin geamurile ovale, un controlor care se îndrepta spre ea.  În doar o fracțiune de secundă își imagină tot ceea ce avea să urmeze, cum o întreabă dacă are bilet, și ea nu poate decât să ridice neputincioasă din umeri.

– Păi, bine domnișoară, de ce nu ti-ai cumpărat bilet de la automatul instalat pe peron?

– Știți, eram foarte grăbită, nu am avut timp.

 – Nu ai avut timp sau nu ai vrut?

– Am încercat, dar nu funcționa.

– Imposibil, azi dimineață a fost verificat, mai spuse omul cu o mină surprinsă.

De fapt, chiar îl încercase, dar în graba ei cea mare ceva nu făcuse corect, cu toate ca tehnologia îi era aliat în viața de zi cu zi și atunci, revoltată, îl lovise cu piciorul în lateral, îndreptându-se nervoasă spre tren. Toate îi erau potrivnice în acea dimineață, chiar și activitățile obișnuite, care nu aveau niciodată vreun impediment.

– Am plecat târziu de acasă și ploaia și…

– De ce nu ai plecat mai devreme? În gara următoare coborâm și mergem la postul de poliție pentru a afla părerea lor și a face ce-or ști cu tine. Bine?

– Numai mie mi se putea întâmpla asta, mormaia Ilona printre dinți. S-o crezi tu că merg la politie, mai spuse încetișor strecurându-se în mare viteză printre bagajele aflate pe coridor, dintre care răsturnă vreo câteva și trase cu furie de primul mâner al semnalului de alarmă găsit în cale, apoi coborî înainte ca scrâșnetul asurzitor al fierului pe fier să se sfârșească.  

Sub firul rupt al mânerului, pe jos, zăcea răsturnat un pahar colorat de carton din care se prelingea un firișor de cafea neagră, călduță încă.

O rupse la fugă prin lanul de porumb ce începea chiar din apropierea șinelor și alergă neținând seama la frunzele care îi răneau brațele, la spicele care aproape că îi zgâriau pleoapele, la pământul umed în care picioarele i se afundau din ce în ce mai mult până când se împiedică și căzu.

 Rămase așa în genunchi, cu ochii umezi îndreptați spre cer hohotind toată deznădejdea adunată. De ce, de ce, de ce ? răcneau neauzit buzele ei strânse. În momente ca acelea se simțea un intrus în propria viață. De unde impulsul de a opri trenul, de unde răzvrătirea aceea împotriva a tot? Se hotărâse, parcă, să-și cumpere bilet de la controlor și totul ar fi putut decurge normal, dar nu. Intrase în panică doar la vederea acelui bărbat în cămașă bleu-ciel și pantaloni bleumarin.

Abia acum își dădea seama că nu avea nici chipiu, nici însemne, nimic din detaliile care ar fi trebuit să-i confirme funcția. Era doar un călător. Izbucni în râs, un râs nervos care o lăsă sleită de puteri, apoi se ridică încetișor pentru a-și continua drumul spre oraș.

Rochia îi era distrusă, sandalele de asemenea, dar asta nu mai conta prea mult. Va ajunge acasă, va face o baie lungă cu multă spumă și uleiuri esențiale, iar după o cană aburindă cu ceai de mușețel totul va reveni pe făgașul normal, va fi din nou ea, fata delicată, atentă la comportament, la detalii, respectând tot ceea ce este de respectat, fără imbolduri huliganice și răzvrătiri nelalocul lor. Ajunsese destul de repede acasă sau doar i se păru drumul mai scurt datorită gândurilor învălmășite. Făcu o baie, își bău ceaiul și deschise o carte, dar gândurile îi zburdau aiurea, la călătoria pe care ar fi trebuit să o facă astăzi, la ziua care începuse nu tocmai bine cu tot felul de semne contradictorii pe care nu le luase în seamă, la agitația și spaima care o cuprinseseră neașteptat și o îndemnaseră spre gestul necugetat, la dialogul imaginar, în contradictoriu, cu un contolor obosit și stresat de toate tipologiile de călători întâlnite în acea zi, cărora ea le cam pusese capac.

Târziu, spre seară, după ce își purificase casa cu fumigații de Palo Santo, atinsese în treacăt, ca o adiere, clopoțeii de vânt și își ceruse iertare din tot sufletul, fiind mult mai liniștită, se simți învăluită de o lumină caldă, plăcută și se răsuci alene în așternuturile moi.

Deschise ochii și zâmbi soarelui care îi bătea în fereastră murmurând: „Bine că a fost doar un vis!” Apoi șopti un bună dimineața voios zilei ce sta să înceapă.

Avea nevoie de o mai bună înțelegere și cunoaștere a lumii. 

*** 

Această scriere vine în întâmpinarea provocării lansate de Mona 

care a reușit să mă pună la scris.  Am făcut-o cu drag. Mulțumesc! 🙂 

imagine: Pinterest

23 de gânduri despre „Călătoria”

  1. Sunt un visator înnascut, ce viseaza cu ochii deschisi, iar aceasta superba expunere a visului în proza, îmi pare mai reala decât realitatea însasi, iar în tot timpul lecturarii ei, percepeam imaginar, fiecare gând, miscare si actiune a Ilonei ca o realitate obiectiv-pragmatica magnifica. În acest context, pot afirma cu certitudine ca, în functie de profunzimea implicarii sentimentale, prin cuvinte, sunete sau imagini, orice om normal, rational sentimental, poate crea realitati fizice, obiective, transcendând visul în realitate si viceversa, ceea ce înseamna ca, aceasta paradoxala calatorie prin forma fizica a materiei, nu este decât o secventa dintr-o infinita calatorie a Sufletului prin cerurile (multiversurile) perceptiilor din dotare, mai mult sau mai putin limitative. Felicitari sincere !
    Un an magic, minunat în toate binecuvântat, alaturi de toti cei apropiati si dragi Sufletului tau frumos !

    Apreciat de 1 persoană

  2. Mă bucur mult că ai revenit la scris și ai făcut-o frumos, chiar dacă-i vorba de un vis neplăcut. Îți mărturisesc că speram la un astfel de deznodământ, cam de pe la mijlocul necazurilor. 😉
    Îți doresc să ai timp pentru alte povestiri, Dana!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Miniaturile

"tu" sunt "eu"

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Fericirea dintr-o clipă

...care-i asociată unui gând bun

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

gand in zbor

ganduri fugare

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro și pe ocartenescrisa.ro

Gara pentru noi

blogul Renatei

Fata din vis

Viata e un exercitiu fara repetitie.

BLOG D'AGATHA

...experiențe și experimente...

%d blogeri au apreciat: