Răzbunarea

imagine: Pinterest

Astăzi era hotărât să se răzbune. Pentru toți anii aceia de umilințe, pentru toată neputința aceea pe care o acumulase și care trebuia revărsată cumva, căci altfel amenința să se transforme în ceva mult mai periculos. Îi amenința sănătatea psihică și era sigur că următoarea întâmplare va fi picătura care va face paharul să fie prea plin. Adunase multă furie, frustrare, negativism, iar lucrurile nu mai puteau continua așa.

Șefa lui era numită „Zgripțuroaica” și se purta cu ei, cu toți subalternii săi, exact la fel ca acele personaje din poveștile copilăriei care îi îngrozise atunci. Le dădea termene imposibil de respectat și acapara toate discuțiile cu cerințe care mai de care mai imposibile în timpul unor ședințe nesfârșite. Norocul era că timpul liber le aparținea doar lor, iar ei își făceau planuri din ce în ce mai ingenioase, fiecare după propria imaginație, de a o pune la punct, fără ca acestea să aibă vreo finalitate.

Dar astăzi era hotărât să se răzbune. Ziua era tocmai potrivită pentru asta. Începuse cu un vânt puternic și o ploaie rece cernută de nori cenușii care nu dădeau nicio șansă soarelui să-și trimită vreo rază răzleață spre pământ.

Trezit mai devreme decât de obicei, terminându-și micul dejun în grabă, înșfăcă umbrela cu furie și se îndreptă spre lift. Bineînțeles că era defect. Trebuia să coboare pe scările abrupte cele cinci etaje și să ajungă la serviciu relaxat. Vântul îi dădu peste cap umbrela după numai câțiva pași, făcând-o inutilizabilă, iar el fu nevoit să își urmeze drumul prin ploaia mocănească încă vreo câteva minute.

Tramvaiul trecu nepăsător pe lângă el, taxiuri nu se zăreau defel, mâinile îi erau adâncite în buzunare, iar el numai chef nu avea de plimbare. După colțul celui de-al doilea bloc îi răsări în cale o florăreasă, adăpostită sub o copertină deloc generoasă, care îl îmbia să cumpere buchete înmiresmate de primăvară.

Și, atunci, ideea salvatoare prinse contur în mintea lui. Câte ar fi putut face cu un buchet de flori! Și nici nu ar fi dat nimănui de bănuit că ar fi avut vreo intenție ascunsă. Cumpără un buchet de frezii și, aproape fericit, își continuă drumul. Ploaia se oprise neașteptat, soarele începuse a zâmbi timid iar el avea încredere că ziua va decurge exact așa cum își imaginase.

După colțul următor era clădirea în care lucra, dar mai întâi trebuia să treacă pe la farmacie. Zâmbea de-a binelea când intră în holul larg, nu înainte de a-și pune ținuta în ordine și a lăsa buchetul în biroul de alături.

Ar fi fost de ajuns doar să le atingă sau să le miroasă pentru ca planul lui să prindă contur. Nici nu se așeză bine pe scaun când auzi un zgomot de sticlă spartă, urmat de un hohot de plâns. Se îndreptă în grabă spre locul de unde se auzise sunetul suspect și își zări cu mirare șefa în genunchi, cu mâinile acoperindu-și ochii înlăcrimați zicând:

– Și îmi plac atât de mult freziile! Nu am avut șansa măcar să le miros, iar în momentul în care întindea mana spre ele, el strigă impacientat :  

– Stai, nu le atinge. Ea își întoarse privirea nedumerită, însă el nu mai putu decât să îngaime:

– Te-ai putea răni în cioburi.

-Ai dreptate, mai spuse ea răvășită, încercând să-și aranjeze ținuta, părul, schițând în același timp un început de zâmbet.

Dar se tăiase deja, iar de pe mâna stângă i se prelingea un firișor de sânge la vederea căruia aproape că leșină. O prinse în brațe exact la timp, înainte de a se lovi de colțul biroului.

Deci, până la urmă e și ea un om, cu slăbiciuni și sentimente ca toți ceilalți, gândi surprins înainte de a o așeza cu grijă pe scaun. Îi bandajase degetul cu batista lui apretată, din buzunarul de la piept și reuși să facă nevăzute urmele incidentului, înainte ca ea să deschidă ochii.

– Știi, cred că am adus cu mine toate nemulțumirile și frustrările de acasă, cu toate că îmi propusesem să nu fac asta. Nu e tocmai roz viața mea, dar cred că în curând va intra pe un făgaș normal. Îmi cer scuze pentru felul în care m-am purtat cu tine și cu ceilalți colegi! De astăzi va fi altfel, vom alcătui o echipă unită care va trece peste toate cu bine.

Și nici măcar nu s-a lovit la cap, gândi el aproape zâmbind.  Dacă ar fi făcut-o cum ar fi fost?!? , adăugând apoi cu voce tare:

– Toți trecem prin momente mai sensibile în fața cărora nu știm cum să reacționăm. Poate că ar fi fost de ajuns să ceri ajutor, un sfat, o părere. Sunt sigur că ar fi fost o cale la îndemână.  

– Nu am putut, nu am putut, dar îmi pare rău! 

I se părea cel mai potrivit, ca în acel moment, să îngroape, odată pentru totdeauna, securea războiului. În imaginația lui, rupse foaia pe care scrisese tot planul său de răzbunare și trecu la o alta albă, aproape goală, de pe care îi zâmbea cu făgăduința unui nou început un singur cuvânt – IERTAREA.  

-Gata, uite, a trecut. De-acum toate se vor schimba. S-a spart ghinionul odată cu vaza. Vei vedea, va fi altfel.

– Da, va fi altfel, suspină ea.

Cum să nu înțelegi o astfel de persoană și cum să nu o ajuți?!?, mai gândi el îndreptându-se spre biroul său. Bine că nu s-a întâmplat ceva mai grav

De fapt, inima lui tresărise de când a zărit-o prima dată și toată distanțarea ei, toate răutățile gratuite pe care i le adresa îl făcuseră să îi găsească acea poreclă,  dar, în urma incidentului de azi, descoperise timiditatea pe care încerca să o ascundă, vrând să pară o femeie sigură pe ea, independentă și se părea că nici el nu-i era indiferent. 

Colegii începură să sosească și rămaseră uimiți de liniștea așternută pe chipul zgripțuroaicei, de zâmbetul care-i înflorea în colțul buzelor. Nu cumva devenise „Zâna bună” peste noapte?!?  

*** 

Din seria S.I.M.T., a treia provocare a Monei: ”Motivația unui personaj”. 

14 gânduri despre „Răzbunarea”

  1. Ce bine ar fi să se întâmple așa și în realitate. Citind povestea ta, mi-au venit în minte tot felul de ”Zgripți”, care nu s-au schimbat cu nimic de-a lungul timpului, oricât ai face pentru ele. A ta e o ”Zgripți” de treabă, totuși. O zi minunată, fără urmă de ”Zgripți”.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ce fain! Îți mulțumesc! Mie îmi place foarte mult lejeritatea cu care scrii. Naturalețea. De fiecare dată când te citesc am impresia că deschid un jurnal, un caiet pe care cineva și-a așternut gândurile. Foarte cald și intim parcă e scrisul tău. Minunat!
    Te îmbrățișez, Dana dragă! ❤🤗

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Ganduri rescrise

„Cele mai vechi și scurte cuvinte – „da” și „nu” – sunt cele care necesită cea mai multa gândire.” (Pitagora)

Fericirea dintr-o clipă

...asortată unui gând bun.

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

gand in zbor

ganduri fugare

Aura B. Lupu

Eu. Și atât.

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro și pe ocartenescrisa.ro

Gara pentru noi

blogul Renatei

Fata din vis

Viata e un exercitiu fara repetitie.

%d blogeri au apreciat: