
Stătea pe malul înverzit al râului și se bucura de ultimele raze ale soarelui ce cobora domol spre asfințit, îmbrăcând în nuanțe de miere catifelată întreaga zare. Seara se pitise după dealuri, iar ziua ce se retrăgea pe furiș, împrăștia contururi vag poleite în aur. Nicio mișcare nu se simțea în jur, niciun fir de iarbă nu tresărea. Totul se cufundase într-o nemișcare absolută, ca într-un instantaneu surprins de o cameră ascunsă. Era o pace desăvârșită de început de lume. Din înalt coborau dezmierdări abia simțite de zefir.
Asta-i era clipa preferată, sublimă în neclintirea ei, ca o continuă așteptare a ceva ce nu s-a întâmplat încă, o acceptare a tot ce-a fost, o penitență în fața naturii, a vieții însăși. Dar ispășirea nu venea ușor și nu se schimba în sărbătoare doar prin puterea gândului, pe care ar fi vrut să știe să-l schimbe facil, ori de câte ori ar fi fost nevoie. Puterea aceasta nu o avea, încă, fiind nevoie de practică susținută, de exercițiu repetat cu ardoare, de consecvență și perenitate, de minte limpede controlată și dirijată atent sau de abandon pe fir de lumină pură.
De pe celălalt mal îi zâmbea cu nonșalanță copilăria printre fluturi albaștri și flori îmbujorate de măceș. Era tărâmul magic vegheat de o lună mare și bucălată care-i adusese mai aproape basmele de care se bucurase nespus. Tărâmul dragonilor și zânelor minuscule, al vrăjitoarelor și broscoilor transformați în prinți. Inocență. Puritate. Vis aievea trăit. Simțea cum înmugurește neștiut un început de zâmbet.
O mare încântare îi cuprinse sufletul, nealterată, așa cum numai un copil fără griji poate simți. Și-i era bine. I s-ar fi potrivit atunci numele acela cu inflexiuni castiliane pe care parcă i-l șoptise cineva în taină. Rafaela. Îi citise semnificația între timp și descoperise că și aceasta îi venea mănușă. Rafaela este o persoană strălucitoare și face totul ca cei din jur să știe asta. Pare mereu sigură pe ea și foarte puternică, chiar dacă în realitate este foarte fragilă. Are tendința de a impune o anumită distanță între ea și cei din jur. Este curioasă, intuitivă, foarte perspicace, dar și rece sau orgolioasă atunci când simte că este cazul.
I se perindau prin fața ochilor castele străjuite de turnuri înalte, atât de înalte încât păreau să sprijine cerul, cu ziduri din piatră albă, immaculate, printre care se plimbau domnițe visătoare, tulburate de parfumul florilor aflate la tot pasul și trilurile păsărilor exotice. Era o poveste, dar nu o poveste oarecare ci, povestea poveștilor, povestea copilăriei magice, cu numele potrivit. În buclele lejere, de culoarea boabelor de cafea proaspăt prăjite aceeași cu a ochilor migdalați, poposise căldura toată de peste zi împurpurându-i obrajii.
Cu o timidă fluturare a mâinii își luă rămas bun, promițând să se întoarcă ori de câte ori va fi posibil, ba chiar și atunci când nu va fi.
Ar fi rămas așa, în contemplarea clipei, trăind un prezent continuu fără curgere, fără schimbări. Dar asta nu era posibil. Știa că-n orice lampă fermecată viețuiau doi djinni. Unul bun și altul rău, care puteau ajuta sau distruge orice om obișnuit. Puteau înfăptui miracole sau aduce nenorociri. La fel se întâmplă în întregul Univers. Alb-negru, yin-yang, cald-rece, zi-noapte, feminin-masculin. Ăsta era mersul firesc al lumii cu bune și cu rele, cu lumină și întuneric, neputând exista unul fără celălalt.
Trebuia să revină la viața de zi cu zi cu alergăturile cotidiene și frământările reale sau imaginare. Vraja se rupse și pașii ușori o purtau agale spre casă, când o ploaie neașteptată căzu din senin. Nu grăbi pasul, nu se lamentă deloc, ci primi stropii calzi ca pe o binecuvântare ce-i răcorea sufletul încărcat de multe și amestecate simțiri, gândind că a sta la marginea vieții, ca și cum ai aștepta pe malul unui râu ca acesta să revină în matcă, nu este o soluție îmbucurătoare, căci el poate fi când limpede , curgând domol, când tumultuos și înspumat ca o mare în timpul furtunii.
Si-atunci se ivi curcubeul.
Un curcubeu care parcă o invita să-l prindă de coamă, să se urce în șaua lui cabrată și să se simtă la fel cu Aladin pe covorul fermecat, pentru a face călătoria vieții sale, călătoria de care își va aminti mereu, care o va duce spre lumea aceea promisă, căutată, dar neatinsă încă, să se știe capabilă de a înfrunta orice balaur cu șapte capete pentru a căpăta merele de aur.
Poate va rămâne surprinsă de cele descoperite în povestea cea nouă sau doar va deschide larg ochii pentru prima dată, înțelegând tot ceea ce era de înțeles și nu a făcut-o până acum. O clarificare, o lecție. Cu orice ar putea fi surprinsă.
Chiar și cu frânturi de gânduri printre povești.
Ultima temă dată de Mona. Scrie o povestire cum vrei tu și cum îți place ție, ținând cont de toate informațiile primite în S.I.M.T. Sunt curioasă dacă vei observa o schimbare în bine în scrisul tău. Nu ai limită de cuvinte!
Să o scrii în stilul propriu, fără să te gândești că face parte din acest proiect. Doar scrie-o, pentru că așa simți!
***
Cred că am atins doar a doua parte a cerinței… 😀
Mâine (15 februarie) este Ziua Națională a Lecturii. 🙂
Nu conteazā care parte sau cât ai „atins” din cerinte, mie mi-a plācut foarte mult.☺️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult de tot! ♥️
Seară frumoasă să ai!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi place mult de tot.
Randurile despre copilarie au deschis cateva „canale” spre minunatul trecut al copilariei. 🙂
Zile senine iti doresc, Dana draga! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E necesar ca măcar din când în când să ne întoarcem cu gândul spre momentele acelea minunate și fără griji. 🙂 Ne împrospătează sufletul. Cel puțin asta e părerea mea.
Diana dragă îți mulțumesc! Să-ți fie ziua cu bucurie! ❤
ApreciazăApreciază
Eu simt că ai rămas aceeași fire romantică și visătoare, care știe cum să ne poarte pe firul unei povestiri fermecătoare. Să ne fii mereu aproape de inimi, Dana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Petru, nu pot decât să-ți mulțumesc și să mă înclin în fața cuvintelor tale. O zi frumoasă să ai! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am sărbătorit frumos această zi citind povestea ta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa sărbătorire… 😀 Sunt sigură că nu te vei opri aici. Mulțumesc, Potecuță!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu oricine are puterea si capacitatea de a evada din cotidianul realitatii obiective, de cele mai multe ori epuizante fizic si/sau psihic, în lumea magica a povestilor si/sau amintirilor din copilarie, în care imaginatia inocentei infantile, pure, crea dimensiuni ale perceptiei fascinante, perfect adaptate la starile sufletesti rational-sentimentale spatio-temporale. Merci !
Zile magnifice binecuvântate cu soare, sa-ti fie viata zilnic sarbatoare, draga Dana !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu-i chiar atât de greu să ne amintim de povești și zilele fercite, așa cred. Poate că nu avem sau nu ne acordăm timpul necesar de a face asta. Îți mulțumesc, Iosif! Să ai zile încărcate de bucurie și frumos mereu! 🙂
ApreciazăApreciază
Ai simțit atât de bine și ai scris cu așa multă simțire! Minunat! Mă alătur celor spuse de Petru, să ne tot fii și să ne rămâi aproape de inimi, Dana dragă! Îți mulțumesc ❤🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Hai-hui sau nu, cuvintele au reușit să prindă un contur oarecare, închegându-se intr-o povestire cu mai multă sau mai puțină noimă. 😁
Pentru tot îți mulțumesc, Mona dragă! ♥️
ApreciazăApreciază
Nici ca se putea mai bine sa citesc superbul tau text chiar de ziua lecturii!
Sper sa nu mai uit pe viitor. Poate ca nu este asa, dar eu cred ca este foarte mult din tine in ideile din el!
Multumesc pentru cateva clipe minunate, draga Dana!♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Dacă m-ai simțit acolo înseamnă că tot am reușit să fac ceva bun. Îți mulțumesc, Suzana dragă! ♥️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ieri, 15 februarie ,
” la capătul curcubeului ” ,
în România educată” ,
de oamenii lui Klaus WERNER Johannis gestionată 😦
după DOI ANI de zile ,
a apărut o RAZĂ de SOARE !!! : 🙂 🙂
O zi plăcută ! 🙂
Alioșa .
ApreciazăApreciază