
Orașul se cufundase puțin câte puțin în visare. Clădirile, semețe peste zi, acum păreau învăluite de o ceață alburie care se așternuse pe nesimțite deasupra cartierelor cu străzi înguste și șerpuite. La câte o fereastră pâlpâia gălbui câte o lumină timidă, răspândită de vreo lumânare uitată aprinsă. Ce risipă! Hornurile dărăpănate pufăiau din când în când câte un norișor de fum vlăguit de prea lungul drum străbătut din vatră până la capătul coșului care, în sfârșit, îl elibera. Printre streșinile aproape împreunate, ca niște stânci deasupra unei trecători, se zărea un colț de cer înstelat, o binecuvântare nerostită ce veghea neostoit asupra cătunului amorțit.
Trotuare nu existau, căci toate clădirile aveau intrarea direct din stradă, înclinate fiind spre ea, fără a oferi vreo urmă de intimitate locuitorilor. Toți se știau între ei. Toți știau aproape totul, unii despre alții. Secretele erau inexistente, părând o bizarerie dacă reușeau să se infiltreze în comunitatea așezării. Oricine încerca să ascundă ceva de ceilalți era aspru pedepsit. Nimeni nu putea fi categorisit ca insolit, ducând același trai monoton cu vecinii, purtând cam aceleași ținute, având cam aceleași preocupări, situându-se cam la același nivel social. O uniformizare binevenită, într-un fel, care nu putea da naștere prea multor motive de dispută.
Și-n toată acea pace binecuvântată, acum, după ce înserarea lăsase înfricoșată locul nopții, se simțea ceva nedefinit în aer. O emanație înecăcioasă venită de niciunde, un susur slab, ca un început de suspin sau ca un hohot abia stăpânit. Se insinua, se ascundea, pentru ca mai apoi să devină din ce în ce mai pregnantă, mai apăsătoare. Stătea la pândă după orice colț de clădire, se împletea cu fumul hornurilor, se infiltra printre ziduri sau chiar pătrundea prin deschizătura vreunei ferestre ca o privire iscoditoare, prevestitoare de furtună.
Însuși Ochiul Magic, adevărat simbol al orașului, părea să fi pierdut din vigilența obișnuită, picotind cumva liniștit de lipsa oricărei mișcări.
Ca la un semn nevăzut, fumul hornurilor se adună într-o pâclă deasă, cenușie și un suflu puternic însoțit de un vuiet profund stinse orice licărire a lumânărilor și felinarelor răzlețe. De prin rigole răzbătea miasma înghețată a morții. Totul părea sortit pieirii, ca într-un coșmar nesfârșit.
– De-acum vă veți afla sub stăpânirea mea veșnică, tună o voce aprigă care ar fi trezit și trupurile neînsuflețite din cripte, slobozind apoi un hohot macabru care rămase suspendat în pâcla plumburie, amplificându-se la nesfârșit.
Teroarea dură doar câteva secunde, dar ar fi îngrozit pentru eternitate orice ființă.
Mantaua fumurie fu străbătută de o rază puternică de lumină aurie, care scăpără cu puterea unui fulger, însoțită de un chichotit poznaș.
– Cred că mai mult ți-ai dori un regat nesfârșit doar pentru tine decât acest cătun uitat de lume, grăi o voce plăcută, pe un ton mieros.
Nedumerirea dură doar câteva clipe suspendate în eter, timp în care lumina dispersa negura, împrăștiind-o în cioburi care se divizau în particule fine la atingerea pământului.
– Privește regatul promis! mai adăugă vocea caldă.
Ca o cortină ce se ridică agale lăsând la vedere un decor cu totul diferit, în mijlocul acelei lumini aurii, prinse contur o întindere nesfârșită, însorită, îmbietoare, în care pâcla plumburie năvăli hulpav, tot îndepărtându-se, până când deveni doar un punct abia zărit.
– Hi, hi, hi, l-am păcălit! se hilizi sclipirea mătăsoasă pierzându-se în înalt.
Perdeaua de stele își reluă locul obișnuit, felinarele clipiră somnoroase și o liniște adâncă puse stăpânire pe străzile înguste. Ochiul Magic clipi moleșit, de parcă abia se deșteptase dintr-un somn prelung.
A doua zi locuitorii orașului aveau să șoșotească la colț de stradă sau în piațeta din centru despre același coșmar pe care-l avuseseră noaptea trecută.
Nici nu știau cât de adevărat fusese!
***
Imaginea am găsit-o pe blogul Suzanei și i-am spus că merită o poveste. Cam asta a ieșit… 😀
Uite că binele poate păcăli și învinge răul, chiar și în coșmaruri. Cu atât mai mult în realitate, dacă pune umărul cine trebuie. 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Daaa. Măcar să trăim cu speranța că asta se poate întâmpla și tot e bine. Mulțumesc, Petru! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos, citind, mi am amintit de povestea mea “un oraș numit call center”, doar ca acolo răul învinge :)! Îmi plac poveștile de acest gen, iar descrierile tale sunt nemaipomenite, le ador ❤️👏🏻
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Eeei, eu am vrut să învingă lumina, că așa e mai bine. 😀 Mulțumesc, Lelia! ❤️👏🏻
ApreciazăApreciat de 1 persoană
A ieşit tare, tare frumos! Se îmbină perfect imaginea cu povestea!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc mult, Potecuță! 🙂
ApreciazăApreciază
Frumos le mai povestești… ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mersi mult, Oana! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E frumoasa foc povestea ta!
Vorba dulce mult aduce. 🙂
Zile senine iti doresc, Dana draga! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare mă bucur că ți-a plăcut, Diana dragă! 🙂
O săptămână de poveste să ai! ❤
ApreciazăApreciază
Ce bine ar fi sa ne trezim din cosmarul din realitatii noastre, asa pur si simplu!
Minunat text, draga Dana! Eu inca nu m-am hotarat…
O saptamana cat mai linistita, cu bucurii! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ar fi , nu-i așa?! Să se petreacă noaptea ceva magic, iar a doua zi totul să fie roz… 😀
O săptămână frumoasă să ai, Suzana dragă! ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Viata în sine este o lupta între rau si bine, întuneric si lumina, iar povestile în care binele învinge, sunt o sursa de speranta pentru iubitorii de bine. Frumoasa si eleganta expunere în proza. Merci !
O seara sublima si o saptamâna cu pace si Lumina, draga Dana !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Măcar speranța să o păstrăm vie. Mulțumesc mult, Iosif!
O săptămână luminoasă cu bucurie să ai! 🙂
ApreciazăApreciază
O, ce mă bucur că a câștigat lumina ❤ Frumoase descrieri. Stăpânești vizual cuvântul, o încântare! De când te știu și te citesc am apreciat asta la tine. Aș vrea și eu să mă trezesc uneori 😊
Te îmbrățișez 🤗😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mona dragă eu cred că ești trează, fără să fi trecut printr-un coșmar… 😁 Nu știu dacă descrierile chiar îmi ies atât de bine și, mai ales dintotdeauna, dar să zicem că așa e. Asta e partea care-mi place cel mai mult, cred.
Mulțumesc tare și îți întorc îmbrățișările cu drag! 🙂🤗
ApreciazăApreciază