15 minute

Ar trebui să scriu ceva in 15 minute. Dar ce? Ceva, orice. Un cuvânt, două, trei, câteva alese aleatoriu, iar cu ele să încropesc o povestire.  Gândurile  îmi umblă aiurea în multe direcții. Cuvintele nu prea se lasă legate între ele și așternute pe foaia albă, fie ea și virtuală.

Ce s-ar întâmpla dacă în cele 15 minute nu voi scrie nimic? Exact asta. Nimic. Aș rata ocazia de a fi într-un grup fain de fete care au același obiectiv comun- acela de a scrie. Nu contează ce, cât, cum, ci doar vor scrie orice le va trce prin minte. Unele dintre ele au deja ținte bine stabilite. Scriu ori o carte, ori un articol pentru o competiție, sau orice altceva, dar scriu.

Să încropesc vreo câteva versuri cu rime împerecheate sau încrucișate mi-ar fi fost mult mai ușor.

O idee…. Strig disperată după o idee și nu mă ajunge niciuna.

Aș putea încerca o magie, ca de exemplu, să rostesc hocus-pocus-preparatus și ideea să se contureze cu mare claritate în mintea mea, dar pentru asta cred că îmi lipsesc instrumentele necesare: o lumânare neagră, o pană de corb scăldată în argintul lunii pline, un ochi de salamandră pierdut în miez de noapte, un solz de pește pentru curgerea cuvintelor, o adiere de vânt cu miresmele florale și-un orologiu străvechi care să dea startul zorilor de zi, deșteptând soarele din ațipire, cerul spuzit de aștri, bagheta din alun fermecat, praf de stele și un coif roz, foarte roz, ceva fucsia-magenta.

Ei, și cu toate instrumentele acestea, în cazul în care le-aș avea, cred că vraja ar fi aproape reușită. Aș pocni din degete și cuvintele s-ar alinia ascultătoare în șiruri coerente și concrete. Să vezi atunci ce povești năstrușnice aș așterne!

Cred că a fi scriitor nu e pentru mine în această viață, ci într-una viitoare. Îmi place, ce-i drept, să mă pierd printre cuvinte, chiar dacă în ultimul timp mi s-a întâmplat din ce în ce mai rar. Reușeam să înșir povestioare cândva, dar a fi cu adevărat scriitor nu mi-am propus niciodată. Nu a fost un țel al vieții mele, ci doar un vis pe care îl voi urma cândva.

Poate dacă aș privi afară, aș încerca să descriu ceea ce văd, dar e prea cald în culcușul meu, iar de la fereastră nu aș descoperi nimic nou. Același gard, același corp al clădirii școlii, câteva flori de toamnă și frunze ruginii așternute în iarba încă verde. Nici cerul nu l-aș zări prea bine, doar un petec mohorât, o lumină difuză, lăptoasă, oarecum solară, aurie.

Aș putea închide ochii, m-aș relaxa și aș descrie primele imagini ce-mi vin în minte. Aș putea. Merită încercat.

Nu prea merge nici așa. Pare că mi-am pierdut îndemânarea de a așterne fraze oarecum coerente.

Strâng pleoapele din ce în ce mai tare până văd stele verzi, iar printre ele începe a se contura o siluetă filiformă rătăcind pe o pajiște. Părul bălai îi flutură peste umerii înguști, picioarele i se mișcă într-un ritm alert, ca într-o alergare, dar cu o ușurință care sfidează legile atracției gravitaționale, făcând-o parcă să plutească. Rochia înflorată îi flutură în jurul gleznelor subțiri. Iarba prin care aleargă e uscată, atinsă de arșița îndelungată și lipsa ploii, dar a crescut, totuși, destul de înaltă. Aproape că-i ajunge la brâu, iar trecerea fetei o lasă culcată în linii sinuoase, ca unduirea unui râu zglobiu de munte.

Pleoapele mi se relaxează, căci fata blondă, odată descoperită, pare a-și derula povestea cu ușurință. Are mâinile întinse, acum, ca pentru a mângâia ceva. Ceva ce mi de deslușește din ce în ce mai clar. Este un  cal  alb, deșirat, cu oasele aproape străpungându-i pielea, cu mers legănat, uniform, nepăsător la tot ceea ce întâlnește în drum, mereu cu un pas înainte, ca pentru a-i arăta calea. Și ea îl urmează docilă, prin iarba înaltă și arsă, cu încredere și curiozitate. Oare unde va ajunge urmându-l?

Va urma

*

o nouă provocare marca S.I.M.T. lansată de Mona

 

imagine: Ramona
Publicitate

8 gânduri despre „15 minute”

  1. Deosebit articolul. Nu mai stiu unde am citit ca e util ca in fiecare zi sa scriem cel putin un format A5, insa si un interval determinat este perfect.
    Imi pare bine ca te mai aud, draga Dana!
    Un noiembrie plin de inspiratie. ❤

    Apreciat de 1 persoană

  2. Am citit de la coada la cap. 🙂 Nu stiu cum de n-am vazut cifra 3 din paranteza… si nici nu conteaza! Sunt fan infocat al povestilor de gen! Nu m-as mai satura de citit si in ultimul timp n-am mai avut ocazia pentru astfel de povesti! Din punctul meu de vedere este superba povestea! Multumesc ca mi-ai oferit ocazia sa citesc o astfel de poveste! Mi-ai adus-o „pe tava” cum s-ar spune. 🙂
    Felicitari, si la cat mai multe!
    Zile senine iti doresc, Dana draga! ❤

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Oala lumii

cu lingura prin oalele altora...

Texte pe față

Zic ce-am de zis

Doar un leu

Blog despre importanta fiecarui leu

Floare de Colt

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

Kundalini

La capatul fiecarui curcubeu ne asteapta o comoara...

O carte nescrisă

Mă puteți citi pe monasimon.ro

Ramona spune

Am pareri si nu le pot tine doar pentru mine.

Colţ de suflet

,,Desenează-ţi viața ȋn culorile preferate! Stă ȋn puterea ta!''---Florina Popa Dumșe

DINCOLO DE MINE

in spatele tacerii, se ascunde tipatul

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Se mai întâmplă

De obicei râd, dar uneori nu.

pogaciblog

Welcome to your new home on WordPress.com

De-ale Dianei

Lifestyle & blogging

MiluJurnal

Jurnal de lectură, călătorie, capricii și delicii

ialinascrie

Drumuri spre lumina

Dana Fodor Mateescu

Poveștile mele sunt vii și mă scot din minți. Mă rod pe dinăuntru. Le cert și le iubesc, le mângâi, apoi le gonesc, le ucid și le readuc la viață. Sunt ale mele. Uneori, mă îmbracă de sus până jos, mi se prind în păr, la gât și pe fiecare deget. Eu însămi sunt o poveste.

blogdezâmbit

,,Zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.''

Despre tine. Despre suflet.

Aranjez cuvinte și culori.

La porțile Atlantidei

Dincolo de teamă se află toate răspunsurile

%d blogeri au apreciat: