15 minute (2)

Umbletul fetei este din ce în ce mai ferm și dezvăluie cu fiecare pas altceva. Toamna înaintează, păstrând aceeași cadență rapidă spre maturitate. Vântul începe a sulfa mai puternic. Un pom se balansează nefiresc. Frunzele foșnesc mai tare, mai sec. Iarba sticloasă și înțepenită opune rezistență pașilor grăbiți. O pasăre țipă asurzitor. Un iepure o zbughește, speriat de atâta zgomot, dintr-un tufiș spre liziera pădurii. O broască s-a oprit neașteptat pe vârful piciorului ei. Magie, nu alta. De groază.

În câteva clipe toamna însorită a fost înlocuită de o mașteră haină.

Printre copacii dezgoliți vântul șuieră asurzitor, ploaia rece și măruntă transformă câmpul într-un imens ocean de noroi, dar asta nu pare să o deranjeze pe Anrai*. Pletele i-au devinit argintii din bălaie, pielea feței translucidă, unghiile i-au crescut amenințător căpătând nuanțe albăstrii. Ochii îi sclipeau asemeni unor diamante. Reci și absenți.

Calul s-a transformat și el miraculos, dintr-o gloabă deșirată într-un mândru bidiviu, cu pielea strălucind ca primele omături, cu nări fremătătoare și coamă deasă. Anrai l-a încălecat cu o mișcare iute și sigură, apoi au început să se afunde în ceața densă apărută în chip miraculos. Pe crupa zdravănă a armăsarului s-au ivit două aripi mari, ca de cleștar, iar la prima lor fâlfâire fulgi mari și pufoși au împresurat totul în jur. Anrai prinsese putere.

***

Undeva, deasupra norilor plumburii, se deschidea o altă lume. Una translucidă, imaculată, în care Anrai se înstăpânise forțat, împotriva tuturor legilor naturii respectate de veacuri.

 La prima vedere totul părea normal, doar cei ce cunoșteau meandrele coridoarelor ascunse în caverne erau adevărații erudiți. Dețineau taina primăverii veșnice sau a oricărui alt anotimp. Dar aceia erau puțini, tot mai puțini și scumpi la vedere. Doi-trei răzlețiți prin cele mai îndepărtate colțuri ale ținutului. Își construiseră adevărate igluuri în solul înghețat și le camuflaseră atât de bine încât nimeni altcineva nu ar fi nimerit intrarea. Aveau, între ei, un cod secret ca o șuierătură de vânt sau un țipăt scurt scos de o pasăre prădătoare și le redau atât de fidel că nu puteau fi deosebite de cele naturale, iar principala preocupare era aceea de a păstra ritmul mersului firesc al lumii fără ca intervenția lor să fie observată din exteriorul cercului strâmt care îi conținea.

Iarna trebuia să apară și să stăpânească la timpul ei, la fel și celelalte anotimpuri.

Va urma.

Imagine: Pinterest

Publicitate