15 minute (3)

Anrai, mereu acaparatoare, ar fi vrut să stăpânească singură, stricând astfel echilibrul. În unele zone ale lumii nimeni nu auzise de ea, nici măcar nu o visase vreodată și asta o durea cel mai mult. Cum, Ea, cea mai frumoasă dintre surate, să nu fie cunoscută pretutindeni? Era de neconceput.

Și pentru asta a pus la cale un plan mârșav. Își va fereca pentru totdeauna surorile într-un loc unde nimeni, niciodată nu le va găsi. Apoi, zâmbind malefic, porni în căutarea lor. Cel mai repede a găsit-o pe Anmaot*, pe care tocmai ce-o depășise înainte de a încăleca pe Aen. A legat-o fedeleș, a ascuns-o într-un tufiș uscat, iar acum trebuia doar să o recupereze și să o ducă în locul pregătit. Arav* se îndepărtase binișor, însă nu-i va fi greu să o găsească. Putea fi foarte senină și convingătoare atunci când situația o cerea. O ura destul de mult pentru că stăpânea cea mai mare parte a lumii, iar asta i se părea nedrept. Dar cel mai mult o dușmănea pe mironosița de Aravamirp*, înfloritoare mereu, delicată ea putea să îi zădărnicească planurile de posesiune deplină și izbutea să o înlocuiască tocmai atunci când credea că acestea îi reușiseră.

Anrai își înlănțuise surorile în pivnițe întunecoase și umede, la mare distanță una de cealaltă. Aravamirp plângea continuu cu muguri verzi ce nu vor ajunge niciodată la înflorire în lipsa soarelui. Puterea îi era limitată doar la înmugurire. Peste trei dealuri înghețate, tocmai în miezul lor cel mai adânc, era întemnițată Arav. Se tânguia și se zbătea zadarnic să scape de legăturile oțelite care o lipiseră de stânca rece brăzdată de liane încă verzi și de rădăcinile puternice ale pomilor înghețați. O cunună de flori, multicolore cândva, îi atârna ofilită pe creștetul capului. Peste încă trei dealuri înmărmurite sub mantaua groasă de omăt, în abisul cel mai profund se resemnase în fața întunericului și umezelii, cea de a treia soră – Anmaot. Astepta resemnată ziua în care va triumfa.

Anrai visa frumos la veșnicul ei regat de cleștar, dar ceea ce nu știa ea , pentru că uita în fiecare an, era faptul că fiecare își vor relua locul bine stabilit de când e lumea și pământul, indiferent câte tertipuri ar încerca să pună în aplicare. Dacă uneori reușea să o alunge mai devreme pe sora sa Anmaot, când îi va veni vremea să fie înlocuită, va fi nevoită să se retragă, chiar și împotriva voinței sale.

Că pe timpul îndelungii ei hibernări, de aproape 250 de zile, întreg ținutul își va schimba înfățișarea de câteva ori începând cu muguri și parfum, continuând cu verde și înfloriri, iar mai apoi cu ruginiu și rod bogat, nici asta nu aflase Anrai vreodată. Somnul îi era greu și îndelung, iar la trezire totul se afla în aproape aceeași stare ca atunci când a adormit. Zăpada acoperea totul cu străluciri argintii, pomii purtau podoabe de gheață și norii cerneau fulgi pufoși ce se avântau în dans nebun oriîncotro ai fi privit.

De curgerea armonioasă a nisipului din clepsidră avea cine să se îngrijească.

Cred că va veni iarna.

* numele anotimpurilor scrise invers ( anrai=iarna, aravamirp=primavara, arav=vara, anmaot=toamna)

Publicitate