Dincolo de ceață

Imagine: Pinterest

În lumina farurilor ceața părea că prinde forme ireale, de fantome, de prezențe supranaturale care alunecă în profiluri bizare, strecurându-se în cele mai ascunse cotloane, chiar și ale unei minți sănătoase. E drept ca până atunci nu mai văzuse năluci și nici nu i se mai năzărise că pomii au contururi umane cu brațe descărnate ce-și flutură falangele a chemare, ademenitor, într-un ritm insinuant, prevestitor.

Dora scutură cu putere din cap, ca pentru a-și limpezi gândurile și privirea. Negura o fascina. Oare ce-o fi dincolo de ceață ? se întrebă în timp ce reduse viteza și parcă într-un refugiu de pe marginea șoselei. Coborî cu grijă, uitându-se în jur atentă la orice mișcare ce ar fi putut să o surprindă. Ce-mi veni să opresc și să ies din mașină? Parcă aș fi sub influența unei vrăji. Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat, își spuse în timp ce pașii ei hotărâți se îndreptau spre liziera pădurii mânați de o voință proprie. Nici măcar nu e cazul să mă impacientez. Am mai văzut negură, dar parcă nicicând nu a fost așa.  Tot vorbindu-și în gând, încurajându-se într-un fel, ajunse la marginea șanțului ce despărțea drumul de codrul tânăr ale cărui linii frânte abia se zăreau. Cum trec eu acum de cealaltă parte? mormăi oarecum înciudată, căci era hotărâtă să pătrundă în pădurice. Ramurile pomilor se împletiră cu rădăcinile arbuștilor de pe marginea șanțului, plantele se unduiră în jurul lor ajutând la trăinicia construcției improvizate ad-hoc și ea păși mai departe fără a-si da seama măcar că podețul apăruse de niciunde. O trecu deodată un fior, ca și cum o respirație rece îi suflase în ceafă, simțind în același timp că nu se va mai putea rupe de vraja care o cuprindea din ce în ce mai puternic.

Nu se gândea la nimic, doar era atentă să nu calce vreuna din vietățile care mișunau pe sub frunzele căzute. Pe după trunchiurile mlădii luceau misterios ochi galbeni, verzi sau albaștri cu priviri fixe, stăruitoare, dar doar pentru câteva secunde, apoi s-au stins ca aștrii în zori de zi. Fiorul deveni mai puternic, un frig neașteptat o învălui ca o manta de gheață și atunci o zări. Era înaltă, subțire, translucidă și reală deopotrivă. Avea un chip frumos, calm, încadrat de plete argintii. Ochii, oh, ochii aceia păreau blânzi și neîndurători în același timp. Privirea Dorei se lipise de pupilele mărite ale făpturii fantastice care o lăsase fără voință proprie. Plutea deasupra pământului, căci pașii nu i se auzeau, crengile uscate nu scoteau niciun zgomot când trecea peste ele, iar copacii nu păreau un obstacol în calea ei. Ori se dădeau la o parte, ori ea trecea prin ei, recompunându-se apoi în aceeași formă.

Asa ceva clar nu mai întâlnise. Părea ireal, dar ea știa că e trează și urmează fără a se împotrivi o fantomă printr-o pădure. Ceața devenise mai densă, aproape că o putea simți opunând rezistență, ca un zid imaterial și totuși prezent, ca o plasă elastică ce se întindea la nesfârșit și care nu ar fi cedat nicicând. Ar fi vrut să atingă fantoma, căci deja se simtea ca și cum cineva i-ar fi călcat pe mormânt, pentru a se asigura că e cumva reală, doar că mâna sa întinsă simți, în locul în care aceasta se afla, ca o perdea de abur rece, cu ochiuri largi, prin care aerul pătrundea altfel, mai puțin rarefiat. Și-o retrase încet și o strecură în buzunar pentru a se încălzi. Dacă voi mai fi caldă vreodată, gândi în timp ce un râs ascuțit, ironic, îi străpunse auzul.

După ce scăpă nevătămață din hățișul de crengi și plante răsucite în feluri la care nu se gândise Dora, urmând năluca, ajunse într-un loc ce părea mai prietenos. O rază timidă de soare îmbrăca într-o lumină călduță totul în jur. Chiar și fantoma, din privirile căreia parcă dispăruse unda malițioasă, era mai blândă. O fantomă blândă și prietenoasă, gândi aproape surâzând.

Cu un gest care nu accepta vreo împotrivire năluca îi arată o cutie mare pe care o îndemna să o deschidă. Capacul era sculptat în filigran, formele reprezentând creaturi magice printre care trona o literă cu arcuiri măiastre ce se înălțau în volute, ea însăși reprezentând o imagine în sine, o operă de artă.  Era un P stilizat cu atâta măiestrie încât se simți atrasă iremediabil de ea, ca și cum ar fi fost ultima piesă dintr-un puzzle neterminat.

– Da, e chiar litera care ar întregi numele tău, Andora dragă, îi șuieră înghețat stafia și slobozi un alt hohot sarcastic. Tocmai de aceea te-am și invitat aici, continuă pe un ton mieros.

– Dar nu, nu este posibil, se lamentă tânăra.

– Ba este foarte posibil și adevărat, răspunse aproape mieros arătarea. Cândva, la începuturile lumii, ai primit în dar această cutie și neglijența ta a slobozit peste lume toate relele posibile pedepsind-o astfel prin curiozitatea ta. Nimeni nu mai putea face nimic. Singura care ar mai putea îndulci toate astea zace pe fundul acestei cutii.

Dora nu avea curaj să facă gestul decisiv, dar nici să înfrunte mânia fantomei. Cu teamă și precauție se apropie, atingând caseta stranie acoperită parțial de licheni și alte plante mult mai verzi decât s-ar fi așteptat și o simți ca și cum ar fi respirat, ar fi avut o viață proprie. Întredeschise ușor  capacul și zări o pâlpâire slabă. Îi păru un licurici plăpând, susținându-și cu greu ultimele scânteieri dar, privind mai atent, observă că avea forma unei jumătăți din semnul infinitului.  

– Știi cine e? spuse fantoma.

– Spe… speranța?

– Da, văd că ai aflat. Nu ar fi timpul să o eliberezi și pe ea?

– Da, ba da, mai răspunse tremurând Dora.

Cu un gest ferm, în ciuda emoțiilor care o stăpâneau, atinse capacul și cutia se transformă în zgură, un praf cenușiu care se răspândi în jur, iar licărirea slabă dispăru.

Îi era atât de frig. Tremura și se gândea că ceața aceea va reuși să o îmbolnăvească, până la urmă.  

Dora scutură cu putere din cap, ca pentru a-și limpezi gândurile și privirea. O rază timidă de soare îmbrăca într-o lumină călduță totul în jur, iar ceața dispăruse. Și fantoma de asemenea.

Întinse mâna spre termosul cu cafea, sorbi o înghițitură zdravănă și simți că începe să se încălzească.

Ce-a fost asta? își spuse privind nedumerită în jur.

***

Provocarea vine de la Mona și am îmbinat cumva exercțiile de scriere nr 2 și nr. 3, propuse de ea.

Ex. #2 – Fă o descriere sinceră și obiectivă, la alegere: a unuia dintre părinții tăi, a unui personaj mitologic, a unei fantome.

Ex. #3 – Scrie o poveste pornind de la o legendă cunoscută.  

Publicitate