Doar amintirile rămân

imagine: Pinterest

Ne mor iubirile
Și dusă-i cenușa lor pe aripi de vânt
Doar amintirile
Rămân și tot  mai frig se face-n noi, în gând.

Purtam în inimă
Parfum, mirări și zâmbet de veseli copii
Auzul mai animă
Ca pe o șoaptă, clinchete de clopoței.

Ne amintim cu drag
Și azi, de tot ce a rămas ca bibelou
Oprindu-ne în prag
Cu dor, mai priveghem trecutul din tablou.

Ne mor iubirile
Și-s duse precum o frunză galbenă în vânt
Doar amintirile
Rămân, pe banca sufletului suspinând.

 

Ce versuri, șoapte, a ivit
Duzina nouă de cuvinte
Găsiți, în mod obișnuit,
La Eddie și-ale lui arhive.

Anunțuri

Poveste fără sfârșit

 

imagine: G+

Un domn menestrel purtat de iluzii
Adânc răzlețit pe alei de palat
În care-un baron își fixase concluzii
De viață, de trai, clar, de neegalat,
Găsi hoinărind neîncetat, fără rost,
O bancă ascunsă într-un loc umbros.

Departe de poartă, de ochi curioși,
De ziduri ce au urechi indiscrete,
Un sfetnic, o doamnă, deloc credincioși
O intrigă par să țeasă, pe-ndelete,
Ea- mască de bal, el- costum, epoleți
Părând, spre apus, ca de aur săgeți.

Purtau o discuție aprinsă, în taină,
Din ochi scăpărând, pe furiș, vii sclipiri
Parfum de tuberoze, divin, în grădină
Plutea ca un abur îmbiind rătăciri,
A căror urmare păreau să n-o știe
Nici doamnă, nici sfetnic și nici menestel.

E vremea în care se țes des urzeli
Cu toții se-ascund după măști inventate
O epocă apusă, speranțe, îndoieli,
Cernite și ele de absurditate,
De scurgerea grabnică pe care timpul
Trecând, încremenea în clepsidră nisipul.

Începută de Carmen, continuată de mine
Într-un fel aiurit, învârtind o duzină
De cuvinte propuse, povestea conține
mister, dar nu pare a fi încheiată.
Poate că alții vor ști să o spună altfel
Sau sfârșită-i deja, la Eddie în tabel.

În căutarea perfecțiunii

imagine: Pinterest

Îmi adun înserarea în cuvinte cuminți
Lasând gândul să zboare spre zări noi, năzuinți,
Arămiuri și miere îmi induc noi păreri
Cum că mâine-i clădit dintr-un astăzi și un ieri,
Amintiri.

Printre visele toate care par că s-au copt
A rămas rătăcită o idee, un moft,
C-aș putea să ating azi aripa minunii,
Tatonând inutil în căutarea perfecțiunii,
Amăgiri.

Aș putea asculta, dintr-un pur altruism,
Apriori, avânt ce-ar suna a truism
Adieri de vânt molcom ce alină anost
O alegere ascunsă, un motiv fără rost.
Frământări.

O fugară alegere nuanțând un antet
Ce-ar putea adăuga acceptare, cvintet
De nuanțe meschine, simplă acuratețe
Adunând dintre slove ce se vor săltărețe,
Viețuiri.

 

Ce idei a mai ivit aceeași duzină de cuvinte
Găsiți, ca de obicei, în tabel la Eddie.

Scrie, rescrie – magia este la îndemână

Dacă viața ar fi trecută pe un palimpsest, nu pe un simplu răboj de pe care  putem șterge doar cu FriXion, atunci lucrurile ar sta cu totul și cu totul altfel. S-ar observa, ce-i drept, urmele vechii scrieri, momente imortalizate sau doar păstrate în amintire, însă tocmai acestea ar da farmec întregii opere pe care ne place să o numim, într-un mod oarecum prețios, Destin. Nu ar mai conta semnele corecturilor prezente la tot pasul, dar cineva a hotărât să nu fie tocmai așa.

Acum avem rollerul minune cu ajutorul căruia putem scrie, şterge şi rescrie, importat în România de către Dacris, exclusiv, care anul acesta împlineşte 10 ani. Un număr perfect, cu rotunjimi armonioase, care ne face să zâmbim doar gândindu-ne la nota maximă pe care ne-o doream cu toţii la şcoală, cifre pe care nu le-aş şterge nicicând, cu o încărcătură emoţională magică, unică pentru mine- ziua în care am primit cel mai preţios dar pe care mi-l putea oferi viaţa, fiul meu.

A împlinit aceeaşi frumoasă vârstă şi e nedespărţit de FriXion pentru că îi oferă posibilitatea perfectă de a-şi repara greşelile fără a lăsa urme chiar şi pentru cel mai vigilent ochi.

Dar, cum ar fi dacă ar fi… ?!?

Am putea să facem un exercițiu de imaginație, mai mult sau mai puțin simplu, prin care să ne punem fantezia la încercare, încercând să ne închipuim suntem dotați cu un Pilot FriXion, dar nu unul oarecare, ci acela cu puteri tainice, care să ne ofere posibilitatea de a corecta orice eroare a sorții, orice alegere sau decizie incorectă, orice moment stânjenitor sau clipă de care nu vrem a ne mai aminti.

Chiar mi-ar surâde această posibilitate, totuși pare destul de dificil să aleg doar un moment, ușor de șters cu prețiosul ajutor, însă greu de rescris, în așa fel încât să rămână perfect în amintire.

Stângăciile pe care le avem la tot pasul, indiferent de trecerea timpului; cuvintele spuse în momentele tensionate, pe care le regretăm dar rămân inscripționate; selecțiile mai mult sau mai puțin inspirate; toate ne fac mai puternici prin însăși natura lor vremelnică.

Aș șterge definitiv momentul în care a sunat telefonul, într-un fel anume, prevestitor, lăsând ecouri adânci în sufletul meu și vestea aceea care a reușit a scrijeli răni ce s-au transformat, cu timpul, în cicatrici. Nu puteam crede că văd pentru ultima dată chipul lui drag, că zâmbetul cu care mi-a luminat copilăria se va stinge, că va rămâne doar dorul neostoit, regretul că totul ar fi putut fi altfel.

Cu cea mai mare hotărâre aș șterge, rescriind pentru el un salt uriaș către sănătate și viață lungă, nelăsând în urmă nici măcar o umbră, un semn al acelui moment.

Și dacă ar fi să pot repeta ca în povești, măcar de trei ori ștergerea și rescrierea, aș doza cu mare atenție această binecuvântare care ar avea darul de a mă face mult mai atentă cu acțiunile zilnice știind că puterea sa este limitată.

În schimb, FriXion este imbatabil putând să scrii cu el pagini întregi cu poveşti nespuse, cu versuri nerostite şi formule complicate, existând posibilitatea de a corecta orice eroare s-ar putea strecura din neatenţie prin simpla trecere (frictiune) a celuilalt capăt al rollerului, sau a capacului, peste ceea ce am vrea să dispară, fără efort. Fără pete de cerneală, fără urme de Pic peste care nu s-ar mai scrie la fel, fără a rămâne vreun semn a ceea ce se vrea șters. E simplu. Nu?

Dacă momentele ce-au părut nemuriri
Risipite în ceţuri, ar putea fi rescrise
Te-aş alege din efervescente amintiri,
Cu siguranţă, dintr-o mie, doar pe tine.

 

Aş păstra ultimul strop de magie pentru a elimina orice urmă de răutate, boală, tristeţe sau mânie, înlocuindu-le cu  bunătate, sănătate, veselie şi iubire, rescrise în culorile curcubeului.

 

 

Pelerinul

Mă priveai pe furiş cu ochii aceia pisiceşti, de-un verde stins bătând în gălbui, gata-gata să-mi răcoreşti orice senzaţie de toropeală, să alungi toată căldura strânsă în decursul verii, tot arămiul răsfirat pe pielea încinsă.
Îmi strecurai în vise foşnet de frunze uscate, tânguitor, suspin lasciv după seva proaspătă care părea a fi doar o amintire, amestec de vechi şi nou incompatibil.
Îmi alungai cocorii spre zări neştiute, ducând cu ei murmurul apelor, serenitatea nuferilor, mirosul algelor la ceas de seară, parfum cunoscut de stuf şi papură,  iar printre strigătele lor puternice se amestecau zeci de cuvinte nerostite.
Voiai să schimbi întreaga paletă de culori, golind de sens vivacitatea ierbii, a pomilor, a frunzelor, să laşi în urmă încăperile sufletului golite de strălucirea soarelui, cu pereţii pătaţi de umezeala însingurării reci, ca şi cum o mână nevăzută ar fi strivit bobiţe serbezi  de belladonna, un rău necesar în leacurile de iubire.
Cu un surâs blajin aş fi putut crea o punte între ieri şi mâine, aş fi putut rosti o incantaţie, aş fi putut face ceva, orice ar fi conţinut un strop de magie pentru ca acea minune ce părea pe sfârşite să mai reziste, să mai rămână puţin printre noi şi hotărârea mea părea să te sperie, să facă al tău acoperământ falnic, în culori de miere aurie şi bronz topit, incandescent, a se clătina în unduiri uşoare.
Te-ai fi putut ascunde sub mângâierea unui suflet de mamă ce-şi alintă puiul pe-nserat, printre ramuri ce doar în vis erau lipsite de vlagă, la o răscruce de poteci pe care paşii trec rar, din ce în ce mai rar în zilele caniculare, dar nu, tu vrei a te făli cu apropiata ta sosire.
Îţi voi mai da o şansă, conjurându-te să-ţi mai amâni venirea, îţi voi alege cea mai preţioasă ramă pentru a-ţi răsplăti aşteptarea, transformându-te în icoană a prosperităţii, însă nu acum. Curând. Mai întârzie pe drumurile-ţi străbătute în ultima vreme, mai dă-ne un răgaz cât de mic!
Nu te alung definitiv, însă nu sunt pregătită, încă, a te întâmpina cum se cuvine.
Eşti, după cum se ştie, un călător neobosit ce străbate meleaguri pe care le-am văzut numai în închipuire.
Tu eşti doar pelerinul-toamnă.

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Pelerinul”, folosind aceeaşi duzină de cuvinte (mama, iubire, blajin, mana, parfum, rau, minune, acoperamant, punte, nou,vechi, icoana), găsiţi la Eddie în tabel.

Iluzii

imagine: Pinterest

Nu avea decât o pată,
Una singură, într-un colţ
Insignifiantă, aproape nevăzută,
Dar frunzele pluteau în jurul ei
În nuanţe de verde-oliv.

Mai apoi ea s-a mutat în centru
Ca o inimă plăpândă
Atrăgând în jurul ei florile
Cu petale multicolore, moi,
Părând curcubeie stinse.

Şi-a început un dans frenetic
Între frunzele verde-oliv
Şi florile-curcubeie stinse,
Iar ea s-a făcut nevăzută
Neputând să reziste mişcării
Din ce în ce mai ameţitoare,
Ca o roată de de bâlci, ce nu putea fi
Înfrânată de nicio forţă,
Oprită de niciun gând,
Toate acestea petrecându-se doar
Atunci când covorul devine fermecat.  

Ce s-a mai scris pe aceeaşi temă „Când covorul devine fermecat” găsiţi în tabel la Eddie.

Crâmpeie de zile într-un sătuc încremenit în caniculă

 

Printr-o  congruență ciudată zilele se scurgeau nepăsătoare, egale, încărcate cu aceeași energie stagnantă. Canicula făcea ravagii peste tot reușind să schimbe iarba din verde în nuanța aceea nedefinită a muștarului uitat prea mult timp pe un raft al cămării, chiar și dispoziția oamenilor devenind de necontrolat- când asemenea unui vas cu apă ce dă în clocot,  când melancolică, când, știu și eu, cumva bizară.

O pisică se rostogolea prin colbul cărării, tolănindu-se apoi sub coroana umbroasă a unui  copac bătrân. Era locul ei preferat și nimeni nu  avea curaj să i-l ocupe pentru că știau ce pățiseră cei care au încercat, de-a lungul verii. Făcuseră  cunoștință cu ghearele ei ascuțite. Altfel, era blândă, cu o blăniță strălucitoare, tigrată în nuanțe cenușii calde, de parcă abia ar fi ieșit dintr-un salon în care i se aplicaseră cele mai bune tratamente cosmetice.

În colțul străzii întâlneam, zilnic, același bătrân cu privire de copil și un surâs de resemnare întipărit pe chip. Uitase, de multă vreme, să blesteme ziua în care rămăsese fără piciorul drept și lua curgerea timpului așa cum era, accepta totul cu aceeași capitulare blândă în fața sorții. Nu ținea mâna întinsă niciodată, dimpotrivă, dăruia tuturor câte ceva, iar trecătorii îl priveau parcă vrăjiți de acea seninătate izvorâtă din înțelepciunea pe care trecerea anilor grăbiți o imprimase întregii sale ființe. Avea o vorbă bună, o glumă sau o poveste pentru toți acei care-și făceau timp să-l asculte și nu erau puțini.

Se opreau ca și cum ar fi avut programare pentru un consult al sufletului, fără a se îmbulzi sau a rămâne mai mulți, în același timp, în preajma lui. Știa, bătrânul, mulțime de întâmplări de capă și spadă din vremea când cei care îl ascultau nici nu deschiseseră ochii pe lume, iar când momentele de terapie luau sfârșit, fiecare revenind la ceea ce avea de făcut, se simțeau îmbogățiți spiritual de parcă ar fi descifrat unele din cele mai ascunse taine pe care viața le-ar fi putut aduce în cale.

Pinterest-country

La poalele unui deal baloți cilindrici de paie zăceau împrăștiați, ca și cum un copil speriat de arșiță și-ar fi lăsat jucăriile aruncate, care încotro, alergând spre răcoarea pârâiașului ce susura timid în apropiere.

Din depărtări un clopot îmi picură în auz note grave, dangăt surd, ca o tânguire stinsă a unui cor de suflete ce tânjesc după alinarea unei ploi binefăcătoare, care să le scoată din acea carapace strâmtă în care le alungase nemişcarea arzătoare.

Se încovoiaseră până şi fructele încă necoapte prinzând forma unor alune caju, iar ramurile pomilor se întindeau, aproape despuiate, spre cer ca pentru a cere îndurare, ca pentru a spune că este prea mult, ca pentru a implora câţiva stropi rătăciţi chiar şi dintr-o carafă să le ajungă la rădăcini, pe crengi, pe frunzele aproape arse.

Degeaba se îngrămădiseră norii pe cer, căci aerul continua să rămână fierbinte, soarele arzător și colbul la fel de prezent în toate ungherele. Ei nu mai aveau puterea să plângă răcorind pământul înfierbântat şi nici localnicii nu mai sperau într-o asemenea minune.

Într-o simetrie stranie, zilele vor continua să se scurgă nepăsătoare, egale, încărcate cu aceeaşi energie stagnantă, iar canicula va mai pustii încă o vreme.

Din joacă, folosind aceeaşi duzină de cuvinte cuvinte (consult, caju, congruenta, canicula, cale, copil, chip, capa, carafa, clopot,  clocot, carapace), s-au mai ivit şi alte gânduri- poveşti pe care le găsiţi la Eddie în tabel.