De am privi

De am privi norii, din când în când,
Am putea desluși care ne sunt dorințele,
Năzuința de a atinge basmul nemuririi
Și semnele ce vor rămâne în urma noastră.

De am privi soarele, din când în când,
Am putea descoperi cum să-i adunăm pe cei dragi
În jurul unei străluciri de poveste ce se numește viață
Trăită cu adevărat în tihnă și armonie ca-ntr-o magie.

De am privi cerul, din când în când,
Am putea învinge teama aceea inexplicabilă
De a nu reuși să facem, la timp,  tot ce ne dorim
Să împăcăm limitările cu graba și neputința de infinit.

 

Confesiune

 

imagine: Pinterest

 Exista credința, bine înrădăcinată printre locuitorii micii comunități, că sub podul acela străvechi, încă rezistent, se adunau spiritele pădurii din vecinătate. Unii credeau că ar fi uriași cu un singur ochi asemeni ciclopilor, alții, dimpotrivă, că niște creaturi nu mai mari de un cot, cu ochi lucioși, păr roșcat și dinți ascuțiți s-ar odihni în nopțile fără de lună lângă picioarele acelui pod, intrând uneori în mlaștina ce-și făcuse loc în albia pârâului acum secat. Era mai mult o viroagă peste care se lățea cu forme neregulate podețul, ca o pânză argintie în bătaia soarelui transformându-se noaptea într-un stăvilar ce proteja lumea fantastică din adâncuri, altădată loc de trecere între cele două sate care acum erau aproape părăsite.

Totuși, bătrânii își aminteau de întâmplările cu explicații bizare din vremurile demult apuse. Unele erau pline de culoare, blândețe, bucurie, altele, pur și simplu, puteau să încrețească pielea oricui doar la simpla amintire, ca o înfierare ce punea de îndată stăpânire peste orice gând senin.

Șoaptele se auzeau rareori, ca o confesiune, cu teama de a nu reveni în viețile lor mai mare decât orice bucurie de a povesti. Erau auzite atunci frânturi de conversații fără noimă, care adunate laolaltă dădeau vise agitate și gânduri încâlcite. „… o mână imensă, caldă, a cărei atingere îi dădea impresia de siguranță îl salvase de la înec; … un ochi neobișnuit de mare, cu privirea fixă, plină de duioșie se ivise în mijlocul vârtejului, ca la un semn nevăzut, făcându-l să se destrame; …de sub un ciuf înflăcărat ivit la doar două palme de pământ, printre tufele arse de scaieți, rânjeau două șiruri de colți ascuțiți dintre care ieșeau melodii neștiute cu note ciudate, punând pe fugă haita de lupi care era gata-gata să-l spintece; … într-o zi întunecată, ca o noapte fără de stele, deasupra turlei bisericii s-a deschis pentru câteva secunde un ochi senin, iar toți cei care avuseseră norocul să-l zăreasca căpătară darul previziunii, pe care însă l-au pierdut după numai șapte zile, însă, în tot acest răstimp s-au putut feri de necazuri; …nebunul satului, care umbla mai mereu haihui, fusese purtat de o aripă nevăzută deasupra pădurii, lăsându-l buimac într-o poieniță unde si-a construit mai apoi o colibă în care și-a petrecut restul zilelor.”  

Toate aceste întâmplări erau transmise ca un mesaj plin de semnificatii ascunse ce trecea de la unul la altul. Cand prinzi din zbor astfel de zvonuri prioritar mi se pare a fi primul gând. Prima reacție de încredere sau respingere a lor. Din fiecare frântură se poate naște o poveste, din orice șoaptă un întreg scenariu mai mult sau mai puțin credibil, acoperit de un fald care să-i confere o abundență de imagini și culori. Zvonurile, șoaptele, poveștile creează o oarecare dependență. Confesiunile de asemenea.

Ce povești au mai iscat cele 12 cuvinte (panza, culoare, pod, prioritar, semn, dependenta, buimac, mesaj, note, hai hui, fald, mare) sau ce s-a mai scris pe aceeași temă descoperiți în tabelele găzduite de Eddie.

Aripi

Şi-ar fi dorit să se nască o poveste
Cu fâlfâit de aripi arămii,
Dar cuvintele nu se mai lasă înşirate
În felul acesta. Poate doar acum.

Şi-ar fi dorit să se  nască un cântec
Pe fâlfâit de aripi arămii,
Dar sunetele tac speriate de ritmul
Unei inimi prea pline. De recunoştinţă.

Şi-ar fi dorit ca gândurile să îi zboare
Cu fâlfâit de aripi arămii
Tivind punți de curcubeie măiastre
Până la alte gânduri răzleţe. Peste care a nins.

Aripi pâlpâind în zbor fremătător de cuvinte.

Imagine: Pinterest

 

 

Un alt fel de muzică- leapşă

Îmi plac provocările, mai ales la început de an, iar pentru asta trebuie să-i mulţumesc unui Pisic. A reuşit să mă aducă aici mai repede decât m-aş fi gândit cu „O leapşă despre muzica ciudată„.

Cerinţele sună cam aşa:

1-„„Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la radio sau prin alte părți. Adică, să nu se încadreze nici la muzică ușoară românească, nici la muzică ușoară străină, nici la muzică populară românească, nici la muzică populară străină, nici la muzică clasică, nici la jazz, nici la rock, nici la house, nici la pop, nici manea să nu fie etc. O muzică non-standard, care v-a plăcut și pe care o recomandați și altora.”

2-„Dați leapșa mai departe la exact 3 blogări, pe care va trebui să-i menționați explicit, prin nume sau pseudonim. Deci fără „această leapșă poate fi preluată de X, Y, Z și de toți cei care mai doresc”, trebuie să alegeți în mod clar și explicit 3.”

Acum, nu ştiu cât de ciudată e alegerea mea şi dacă eu nu ştiu în ce categorie muzicală se încadrează asta nu înseamnă că nu s-ar încadra în vreo una, dar am primit-o cu mult drag acum ceva ani de la o prietenă şi vă las şi vouă spre ascultare această melodie.

Ar trebui să nominalizez trei bloggeri… Cin’ să fie, cin’ să fie… ?!?

Diana, Suzana şi Diana.

Sper să vă fi nimerit bine. 😀  La voi m-am gândit mai întâi. 🙂

Dacă aveţi sugestii le primesc cu drag.

 

 

Vers nou

Imagine:Pinterest Noul an ninge printre gânduri răzlețe
Caleidoscop de simțiri dospite la cald
Un chip,
Un cuvânt,
Un zâmbet înflorind.

Și-aduce prin cerneri de fulgi și de visuri,
Prin albul lăptos de iarnă timidă
Un dor,
Un albastru,
Un verde târziu,
O urare de bine pentru zile ce vin.

Ar vrea să te întrebe de încă mai știi
Despre gândul acela ce-a trecut furișat
O cometă,
O pâlpâire,
O aripă-n zbor.

Și-a lăsat că o trenă aurie zvâcnind
Amalgam de emoții adunate-n cocon
De mătase,
De aur,
De hohot nebun
Și-o urare de bine pentru zile ce vin.

Imagine: Pinterest

Crăciun binecuvântat!

Am trecut pe fugă să vă spun că mi-a fost dor de voi și să vă mulțumesc vouă, tuturor celor care încă mă mai vizitați, chiar dacă eu am cam lipsit de pe aici. Mulțumesc mult! 🤗

Sărbători fericite cu bucurii alături de cei dragi! ❤

Crăciun binecuvântat! 🌲😊🎉

Parfum de Crăciun


Încep să cred din ce în ce mai mult că  teoria comprimării timpului este adevărată. Dacă în copilărie timpul  se scurgea mai lent, acum  zboară fără de veste. Începutul de săptămână este aici şi acum, pentru ca în clipa următoare aceasta să se sfârșească. E o goană nebună prin viață, la întrecere cu cea a timpului, e un joc de-a prinde cât mai mult, care nu ne reușește de fiecare dată, de a petrece clipe cât mai frumoase alături de cei dragi, de a vedea cât mai multe minunății, de a călători adunând în suflet momente prețioase.

Parca mai ieri adunasem decorațiunile din brăduțul ale cărui ace începuseră a păli și le-am dus în pod la păstrare, în aceleași cutii, așezându-le exact în același loc din fiecare an, pentru că acum să mă pregătesc a le aduce în casă pentru a ne bucura privirile și a da aerul acela festiv, unic, al sărbătorilor de Craciun atât de așteptate.

Cand o fi trecut anul acesta?!? Unde or fi zburat atâtea și atâtea clipe?!? Uitându-mă în urmă descopăr momente unice imortalizate în imagini dragi. Da. A trecut. Încă un an.  Cu bune și mai puțin bune, a trecut.

E vremea să deschidem ușa poveștilor, colindelor și de ce nu, parfumurilor. E vremea să lăsam bunătatea să se reverse din suflete ca din ferestre desferecate spre lumea întreagă. E vremea să vedem doar ceea ce e bun și frumos în noi, în ceilalți, în tot ce ne înconjoară. Parfumul Crăciunului e unul cald, dulce-răcoros, plin de miresme îmbietoare, de neegalat.

E despre iubire şi suflet primenit în aşteptarea minunilor ce vor veni. E magie, culoare şi confort. E tot ceea ce am visat şi ne-am dorit de-a lungul unui an, tot ceea ce se întâmplă acum cu bucurie.

E despre noaptea magică şi potrivit cu toatea acestea mi s-a părut a fi  parfumul Good Girl Glorious Glod- Carolina Herrera, ce vorbeşte parcă despre ea, femeia zilelor noastre, temerară şi dulce, sigură pe acţiunile ei şi feminină, calmă şi spontană, blândă şi sălbatică în acelaşi timp.

Good Girl Glorious Gold-Carolina Herrera

Este balsamic, pudrat, dulce, cald-condimentat deschizându-se cu note proaspete de migdale, bergamot, lămâie şi cafea, calmându-se apoi într-un buchet floral de iasomie, iris, floare de portocal şi tuberoză, ce lasă locul tuşei finale cu acorduri lemnoase  de lemn de santal, cedru, scorţişoară, cashmeran, patchouli, ambră, mosc, boabe de tonka, vanilie şi pralină.

Un parfum seducător care se insinuează în pliurile hainelor, în cutele brațelor, ale gâtului, furișându-se mai apoi după lobul urechii, la loc tainic și cald. Creat anul acesta de Louise Turner ca o strălucitoare sărbătoare a feminităţii, ca un  simbol de aur al puterii şi harului feminin, ca un sentiment atemporal de elganţă exprimat  de aspectul nou al ambalajului.

Am răspuns cu drag invitaţiei Mirelei de a mă alătura ultimei poveşti parfumate din acest an, alături de minunății scrise de condeie parfumate. 

Să vă fie sărbătorile cu lumină şi căldură în suflete şi în case! Crăciun binecuvântat!

imagine: Pinterest